De fiecare dată am repetat cât de important este pentru creştini să voteze. Un simplu vot, este o mare mărturisire de credinţă. Abţinerea de la vot este un mare semn de nepăsare şi în contextul contemporan chiar de acceptare a puterii satanice care conduce lumea şi chiar şi România.
Căci dacă nu puterile întunericului ar conduce ţara noastră oare chiar atât de întortocheate ar fi căile Domnului încât să avem la putere numai mafioţi şi trădători de atât de mult timp?
Nu, căile Domnului nu sunt deloc întortocheate ci avem conducătorii pe care îi votăm şi fiecare va da seama la Judecată şi pentru cât de mult s-a informat, cât de mult i-a păsat şi cât de multă propagandă a făcut în jurul său pentru ca cei despre care s-a informat şi are certitudinea că pot să fie aleşi, sunt oameni buni, cu frică de Dumnezeu şi care pot să ajute ţara.
Aici ajungem la un punct sensibil deoarece creştinii de pe meleaguri mioritice nu doar că nu se interesează de candidaţi şi se trezesc în ultima zi că află şi ei că e nasoală treaba şi trebuie să aleagă şi nu ştiu pe cine (caz real văzut de mine la o creştină), dar cu privire la propagandă şi la convingerea celor din jur sau la mărturisirea opţiunii de vot, nici atât! Teama de ruşine, de ostracizare, complexele de inferioritate, cam toate metehnele care de exemplu fac pe cei care au o credinţă slabă să nu mărturisească în public această credinţă sau să se fofilească în varii feluri, se repetă ulterior chiar la cei care se cred foarte credincioşi şi poate chiar mărturisitori, când vine vorba de a declara cu cine votăm şi din ce motiv votăm.
Foarte mulţi de exemplu, nu vor să declare că votează cu Şoşoacă, chiar într-un cadru creştin, de teama că vor fi ostracizaţi că deşi ei sunt oameni normali votează cu o nebună cu manifestări de mahalagioaică. La fel s-a întâmplat la americani cu Trump când a câştigat, deşi sondajele îl dădeau că va pierde, mulţi dintre cei care l-au votat le era ruşine să declare că votează cu el deoarece presa pusese deja etichete pe Trump şi pe alegătorii săi şi nimeni nu dorea să se asocieze cu aceste etichete. Un fenomen similar se întâmplă cu Şoşoacă la noi: ea ar fi bună, dar vorbeşte nu ştiu cum.
Întorcându-ne la alegeri, trebuie să votăm şi trebuie să ne gândim bine, chiar dacă alegerile sunt măsluite şi chiar dacă chestiunea este una complexă. Este adevărat că vedem că trăim mugurii unei noi dictaturi şi poporul nu dă semne să se trezească. Dar asta nu contează deloc pentru creştini care trebuie să se comporte ca nişte creştini chiar dacă sunt unul împotriva tuturor.
Manifestarea politică a creştinilor din primele veacuri era una fermă şi cu totul neînţeleasă de cei din zilele noastre. Bunăoară, acele jertfe care erau cerute împăratului şi la care creştinii nu participau, au adus martiraje. Atât necredincioşii cât şi o parte dintre creştinii de atunci, credeau absurd opoziţia creştinilor de a participa la jertfirea pentru împărat, mai ales că uneri asta atrăgea pedepse crunte şi chiar moartea. „Asta e doar un act exterior” ziceau înşelaţii de atunci. „Votul nu contează” zic înşelaţii de astăzi.
Cu privire la realismul politic şi la calcule cu cine votăm, chiar presupunând că votul nostru contează deşi ca o colonie a Imperiului nu contează, avem multe de zis. Trebuie în primul rând să votăm pe un om care are credinţă şi care nu e mincinos. Cei de la putere, nu doar că mint cu privire la credinţă dar au nenumărate fapte prin care au demonstrat că nu au credinţă. PSD de exemplu l-a iertat pe coruptul Buzatu şi Ciolacu îşi face cruci degeaba deoarece dacă avea onoare, demisiona la aflarea acestei maşinaţiuni a greilor din partid care pentru milioane de euro fac maşinaţiuni în justiţia coruptă ca să îl spălăcească pe hoţ. Ciucă Măciucă, degeaba îşi face cruci deoarece colegii din Parlamentul European lui votează legi care promovează perversiuni şi păcate strigătoare la cer. De asemenea, dacă ar avea credinţă măcar cât jumătate din crucile pe care şi le face şi-ar da demisia din PNL. De USR ce să mai zicem?
Rămân deci restul candidaţilor, dintre care unii se declară creştini. Cel puţin cei care nu au mai avut puterea sau funcţii politice şi pot să şi facă ce spun, adică existe speranţe ca ce spun să fie şi ce vor face, merită atenţia noastră. Îi voi lua la rând, comentând la fiecare câteva impresii personale, mai mult sau mai puţin relevante.
- Simion: s-a dat cu Slava Ukraini şi este un europenist convins, sloganul partidului AUR fiind o aberaţie ilogică: „Patrioţi în UE”; îl voi vota doar dacă intră în turul 2. A distrus mişcarea suveranistă, va da plată pentru asta şi el şi ceilalţi din conducere deoarece mulţi români îşi puseseră speranţe. Nu poţi să fluturi tricolorul ani la rând şi apoi să dai cu Slava Ukrainii şi Patrioţi în UE, nu are niciun sens.
- Călin Georgescu – vorbeşte bine. E posibil ca să fie omul trimis de Dumnezeu ca să pună jar pe capul românilor că au avut pe cine să pună să îi scoată din nămol, dar au dormit pe ei. E prima alegere.
- Terheş – pare populist şi pare opoziţia controlată din UE. Are unele merite şi de aceea, în lipsa altora, merită votat.
Ceilalţi sunt trash, nu merită atenţie şi chiar votul pentru ei este păcat. La partide, cred că SOS este singura soluţie, deşi nu vor fi lăsaţi să intre.
În final doresc să explic ceea ce unora li se pare contradicţie: votul nostru nu contează deşi contează. Sunt planuri diferite. Pe plan material, real, votul nostru nu contează. Pe plan spiritual, da. Cu atât mai mult cu cât în ziua de astăzi vedem cu războiul spiritual din Ucraina s-a translatat în lumea reală, materială, votul nostru va conta deoarece chiar dacă vom avea conducători trădători care ne vor băga în război, Dumnezeu va găsi modalităţi prin care să scape poporul de aceşti trădători şi să ne ferească de nucleare.
Pe plaiurile mioritice, votarea ar fi credibilă şi ar avea sens dacă:
1. Din procesul electoral ar fi eliminat STS (= SRI, grupare plină de slugi ale străinilor).
2. S-ar afişa pe un site următoarele informaţii:
Pentru fiecare secţie de votare:
Scan (foto) după procesele verbale finale +
S = tabele cu totaluri pe acea secţie (S)
Apoi, se trece la un nivel superior:
L = totaluri pe fiecare localitate (L)
J = totaluri pe fiecare judeţ (J)
T = totaluri pe ţară (T)
Oricine să poată verifica online uşor:
A) La orice secţie: corespondenţa dintre scanuri şi S.
B) Pe anumite criterii, egalităţile:
Sum(S) = L
Sum(L) = J
Sum(J) = T
Dacă nu se rezolvă punctele 1 şi 2, votarea e o mare abureală – circ pentru naivi.
Căci procesul electoral (numărarea voturilor + determinarea rezultatelor finale) are o credibilitate care tinde către ZERO.
De ce SOS si nu PPR?
prin SOS mai cunosc; bun si PPR; repet, votul e simbolic, spiritual, şansele sunt zero, facem doar pregătiri pentru după nucleare
Asta e o problemă uriașă (și veche, fără rezolvare) la noi: fragmentarea. Partidele oarecum acceptabile (AUR, SOS, PPR) sunt fragmentate, și cu șanse aproape zero de a ajunge la conducere. Dacă ar fi uniți într-un singur partid, situația poate ar fi alta.
unitatea la romani este utopie si in general speranta ca politica poate rezolva – eu am incercat sa subliniez aspectul simbolic si spiritual al actului votarii pentru care nu avem nevoie de numar mare nici de alegatori nici de politicieni, ci de putini si buni; pentru cei putini si buni am incercat sa dau o analiza si totodata am incercat sa subliniez ca asocierea cu politicieni pacatosi este mare pacat si in ziua de azi nu prea exista dileme cat de hoti si mincinosi sunt cam toti cei de la putere
mereu si peste tot slabiciunea numarului este compensata de puterea divina, vezi Biblia cu nenumarate exemple in care Dumnezeu ar fi crutat cetatea daca in ea s-ar fi aflat macar 5 drepti
Luată la bani mărunți, democrația însăși este un păcat, o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. În Biblie găsim mai întâi teocrația (judecătorii) apoi monarhia. Dar democrația? Nici când monarhul era păgân, Biserica nu a cerut democrație, ci s-a rugat pentru un monarh creștin.
democraţia nici nu există, este doar un unicorn pe care călăreşte diavolul ca să răspândească haos şi minciună
La fel, încerc să fiu conștient și de consecințe. Dacă iese Simion președinte (sau AUR la conducere), rating-ul de țară al României e foarte posibil să fie scăzut imediat, și asta să ducă la o explozie a dobânzilor la care se împrumută guvernul, rezultând imediat o criză majoră.
eu bănuiesc că Simion e construit să fie un Zelenskz de Românika
ratingurile de ţară se fac din pix, agenţiile de rating ţin evident cont de politica şi directivele guvernului SUA
ratingurile sunt un fed de coordonare pe faţă a direcţiei în care trebuie să meargă banii, ei doar arată marilor peşti cât de sigură este o anumită baltă pentru extras profituri, nu indică sănătatea financiară sau stabilitatea economică
evident că fac poveşti, analize etc, dar totul e vrăjeală; 2008 e cel mai clar exemplu de irelevanţă a ratingurilor
Ai putea te rog să argumentezi de ce SOS și nu AUR? E o întrebare serioasă, nu ironică și nici retorică.
Eu de ex. votez și în funcție de șansele de a ajunge în turul 2. De exemplu mi se pare un vot irosit să-l aleg pe Terheș sau pe Georgescu, care au șanse zero să intre în turul 2. Prefer să-l votez pe Simion din prima, altfel există un risc real să rămână Ciolacu cu Geoană sau Ciucă în turul 2.
eu nu cred că Simion are şanse să ajungă în turul 2, aşa cum Diana a fost rejectată de la a candida, nimic nu este întâmplător
dacă Simion ajunge turul 2 nu pentru voturi va ajunge ci cu un anumne scop
chiar crezi că voturile sunt numărate pe bune?