Trump şi loviturile în adâncime

Avem noutăţi legate de loviturile „în adâncime” permise de Biden. Se pare că Biden i-ar fi spus lui Trump, care Trump se pare că ar fi fost de acord. Asta la nivel de zvon, care care zvon pare extrem de plauzibil având în vedere că Trump nu a avut nicio reacţie după declaraţia lui Biden prin care a anunţat ridicarea interdicţiei. Nici agiotanţii lui. Asta ca să clarificăm pe cei care au speranţe că Trump opreşte războiul din Ucraina.

Istoricul aprobării

Mai am de făcut încă un scurt comentariu legat de istoria aprobării. După cum ştim, totul a pornit de la Zelensky şi „Planul de victorie”. Prima dată, Blinken şi omologul britanic au fost la Kiev împreună, să discute cu Zelensky, să afle detaliile planului. De fapt, planul în sine era o listă de ţinte pe care ucrainienii plănuiau să o lovească cu aceste rachete cu rază mare.

Blinken a fost de acord deoarece el e politican, nu înţelege implicaţiile militare. Toţi capii din vest, Macaroană, Olaf-Pilaf şi ceilalţi, la unison, strigau că dau voie ucrainienilor să folosească armele lor pentru lovituri în adâncime. Când Zelensky a ajuns la Washington, Pentagonul, deci băieţii de la apărare, au rejectat lista: nope, e prea periculos. Provocăm ruşii.

Facem aici o mică paranteză şi reamintim consensul general, chiar imperial, cum că aceste lovituri nu vor schimba cursul războiului, doar vor face mai dificil progresul ruşilor. Evident nişte mac-macuri irelevante deoarece chiar dacă vor face mai dificil avansul, vor însemna mai multe şi mai nasoale bobârnace pentru ucrainieni plus alte chestii la pachet.

Prin alte chestii, care au determinat reticenţa iniţială a Pentagonului, ar fi implicaţiile escaladării. Dacă SUA dă dreptul Ucrainei să folosească rachete balistice împotriva unor ţinte din Rusia, este la mintea cocoşului că un răspuns proporţional al Rusiei, care are obiceiul să reacţioneze cu răspunsuri proporţionale la fiecare pas de escaladare al Imperiului, ar fi de exemplu să ofere rachete interbalistice cartelurilor de droguri din Mexic care sunt în război permanent cu SUA. Sau poate chiar Iranului, dacă nu le-au dat deja. Sau poate Cubei. Variantele sunt multiple. O balistică dată yemeniţilor ar putea neutraliza portavioanele americane din zonă, sau cel puţin le-ar interzice accesul pe raza de acţiune a acestora.

Pe scurt, escaladarea ar fi însemnat complicaţii şi de aceea Pentagonul a zis nu. Dar mai apoi, după ce Biden apucase să zică nu, a urmat câştigarea alegerilor de către Trump. Apoi Trump a venit în vizită la Biden şi au discutat, probabil şi despre acest subiect. E posibil ca Trump să fii fost de acord şi astfel Biden, aprins de dragostea pentru ucrainieni şi dorind să rămână în istorie ca bătrânelul care a dat tot ce a putut pentru apărearea valorilor americane, a dat ok-ul pentru utilizarea în adâncime.

Tot youtube-ul a fost plin de critici la adresa lui Biden că îl subminează pe Trump. Chiar şi eu am comentat în această direcţie. Nimeni nu s-a gândit că poate Biden a dat ok-ul cu aprobarea lui Trump. Acum, după ce trecând timpul vedem că Trump nu zice nimic şi oamenii lui de asemenea nu zic nimic, este aproape clar.

În concluzie, aprobarea aceasta nu denotă decât nişte intenţii ale politicii americane, care dincolo de preşedinte, de-a lungul anilor ne-a arătat consistenţă. Intenţiile sunt de ESCALADARE a acestui război, ceea ce nu este deloc bine pentru Românika, care este cu botul pe labe, gata să asculte hăis-cea!

Risc de război nuclear?

Nu. Primul articol după ridicarea interdicţiei am spus: „Biden detonează Ucraina. Va fi măcel!”. Aţi văzut astăzi ce s-a întâmplat, vor urma bombardamente zilnic masive.

Rusia nu va ataca direct SUA sau capitalele din vest cu nucleare. Acestea sunt comentarii triviale şi unde le auzit este semn că acolo nu se analizează ci se măcăne aiurea. Escaladarea acestei etape nu presupune risc de atac direct, ci este o etapă. Mai sunt multe etape până la războiul nuclear, războiul convenţional direct fiind una dintre ele. Iar atacarea unor baze americane din afara SUA dar în interiorul NATO va fi de asemenea un pas anterior războiului nuclear.

Nu mai lungesc comentariul legat de declanşarea unui război nuclear, deoarece riscul este mic acum şi etapele anterioare războiului nuclear final sunt multe dar mai ales nasoale pentru noi, deoarece implica deja jucarea noastră pe masa de şah a lumii.

Prin consecinţele războiului nuclear – riscul existenţial şi prin costul negativ al rezultatului (chiar şi cine va câştiga un război nuclear, câştigul ulterior poate fi mult mai mic decât asumarea pierderii prin neacceptarea lansării nuclearelor), constrângerile strategice ale armelor nucleare sunt masive şi au multe implicaţii. Pe scurt, proximitatea de ultima etapă a războiului nuclear presupune atingerea şi menţinerea unor tensiuni maxime, extinderea zonei de conflic, extinderea războiului prin proxy-uri, extinderea loviturilor asimetrice, a conflictelor economice, financiare, cibernetice etc. Practic, fiecare parte încearcă să lovească mai mult şi mai puternic în partea opusă pe orice direcţie apuca, pe orice plan pe care poate produce chiar şi daune minimale inamicului. Singura acţiune care nu rentează în perioada de război rece spre cald atunci când tensiunile nucleare încep să se facă simţite, este lipsa unei acţiuni. Nicio parte nu îşi permite luxul să nu facă nimic. Timpul costă şi marile puteri sunt obligate să acţioneze.

De aceea americanii au dezlegat această condiţionare. Chiar dacă există riscul escaladării şi Rusia poate da balistice Iranului sau mexicanilor, chiar dacă Ucraina nu va câştiga războiul folosind aceste rachete, se crează posibilitatea ca pe viitor SUA să ofere Ucrainei nucleare care montate pe aceste rachete balistice, să lovească Moscova. Deocamdată, după acordarea permisiunii, singura grijă a americanilor este ca ruşii să fie obişnuiţi cu ideea şi să accepte acest pas fără să reacţioneze. De aceea primele lovituri ale ucrainienilor cu aceste ATACAMS au fost cam irelevante, nu a fost nimic ce nu reuşiseră dinainte. Au lovit un depozit de arme. Important nu este să lovească ceva care contează ci important e să folosească aceste rachete, să îi obişnuiască pe ruşi cu ideea că aceste rachete acum fac parte din arsenalul ucrainienilor. La momentul oportun, ATACAMS vor da o lovitură nasoală ruşilor care va conta. Care va fi aceea nu putem spune, tocmai pentru că spaţiul posibilităţilor este vast şi totul depinde de momentul deciziei şi situaţia din acel moment.

Ruşii folosesc pentru prima dată în Ucraina ICBM-uri

Astăzi ruşii au folosit pentru prima dată rachete intercontinentale balistice. Au lovit nişte blocuri. Iată deci un răspuns al Rusiei care poate fi egal pe scala escaladării şi poate fi clar un răspuns pe măsură la ridicarea interdicţiei.

Din nou, vă propun să ignoraţi faptul că loviturile de astăzi poate nu au avut nişte rezultate spectaculoase sau ţinte importante. Folosirea acestui tip de rachete în premieră este adevărata bombă.

Pentru cei care nu au citit articolele noastre mai vechi despre nuclearele Rusiei, reamintim că ICBM-urile sunt un tip de rachete cu rază mare de acţiune care sunt pregătite pentru lansarea de focoase nucleare. Raza mare, viteza mare şi mai nou capacitatea de modificare a traiectoriei, în vederea evitării detecţiei şi sau a neutralizării de către antiaeriană, fac din acest rachete principalul mijloc de transport pentru nucleare. IBCM-urile sunt, după nuclearele din submarine, principalele rachete care conţin focoase nucleare. Practic, putem gândi un ICBM ca pe o rachetă foarte rapidă, cu un oarecare spaţiu de cargo (care depinde de mărimea rachetei) şi cu un oarecare sistem de navigaţie care face cvasi-imposibilă lovirea acestora cu anti-aeriene. Discuţia aici este lungă, deoarece există presupuneri că SUA are deja anti-aeriene cu laser care pot da jos ICBM-uri. Eu cred că dacă SUA le avea, Israel le avea şi le-am fi văzut dând jos acea rachetă care aproape a lovit sediul Mossad-ului la al doilea atac Iranian.

De ce este folosirea acestor ICBM-uri atât de importantă? Ei bine, deoarece ele sunt proiectate pentru nucleare, toate bazele ruseşti de ICBM-uri sunt monitorizate prin sateliţi şi orice lansare este depistată. Folosind amprente radar şi electro-magnetice dinainte ştiute, sau folosind inteligenţa artificială, se estimează tipul rachetei, direcţia, cargo-ul, se încearcă urmărirea ei în zbor şi calculul traiectorie probabile. Deşi, aşa cum am spus, acestea pot să îşi modifice traiectoria, dar modificările nu pot fi foarte multe şi cred că dacă amprenta dă tipul rachetei, se poate măcar estima în fiecare microsecundă opţiunile de traseu, deci teoretic o oarecare predicţie se poate face.

Până la această lansare, orice lansare de ICBM era considerată de americani ca un avertisment de posibil atac nuclear. Deoarece direcţia este impredictibilă şi există rachete ICBM care pot ajunge în celălalt colţ al lumii în 30 de minute, orice lansare e considerată posibilă focoasă nucleară şi racheta este urmărită iar preşedintele SUA este pus în gardă, de regulă este mutat în bunker, valiza cu butonul adusă şi centrul de comandă este în alertă. Practic fiecare lansare poate fi considerată ca un început de război nuclear şi se ia în calcul apăsarea pe butonul roşu.

Când a existat firul roşu între cele două puteri, orice lansare de test de intercontinentală era anunţată. Tocmai pentru a nu provoca alerte aiurea celorlalţi. În ce măsură acel fir roşu mai există acum, nu ştim. Dar chiar dacă presupunem că firul există şi prespunem că comunicarea există, cum credeţi că decurg lucrurile? Ivan îl sună pe John: „Hello John, vezi că lansăm şi noi un ICBM, dar stai calm că nu are nucleare, e doar cu TNT şi oricum nu dăm la voi, dăm la ucrainieni”. Credeţi că John va crede? Racheta lansată poate conţine nucleare şi poate fi lansată înspre SUA, deci John e obliga să ia în calcul această variantă.

De aceea au şi trimis azi-noapte americanii atâtea avioane care să monitorizeze tot ce mişcă. Câteva am pozat şi eu, vi le las mai jos.