Acum 2 ani 8 luni Romania imprumuta 20 de miliarde de euro de la FMI si CE. Romania a reintrat in epoca „FMI” in primavara anului 2009 cand din cauza crizei creditelor, statul Roman a gasit de cuviinta sa se imprumute si mai mult pentru a plati ratele la creditele facute pentru constructia de sali de sport fara curent si piscine olimpice fara apa. In loc sa intre in default (adica faliment) – ceea ce oricum se va intampla mai devreme sau mai tarziu – si sa o luam de la zero in ceea ce priveste jocul cu hartiile care nu inseamna nimic – adica bani tipariti – si traiul pe munca generatiilor viitoare – adica credit, guvernul a sperat ca criza asta e o mica raceala si cu ajutorul FMI si al CE vom trece prin ea ca cutitul prin branza. Ce daca conditiile impuse de FMI pentru creditare erau dure – inca suntem cei mai tari la taiat dupa 2 ani de criza mondiala  – sacrificiile vor dovedi mai tarziu ca vor fi meritat. Asa ne cereau guvernantii pe atunci sa gandim, asa ne promiteau, asa credeau ca este mai bine, sa ne imprumutam la FMI si sa impunem masuri de austeritate draconice – bineinteles, doar pentru popor – cum nu a mai vazut Europa de atunci si cum probabil nu o sa vada in toata criza.

Ca ne-am imprumutat a fost un aspect, dar sa vedem mai departe ce am facut cu banii. Dupa cum stim, principala problema a momentului era ca guvernul nu prea avea de unde sa se imprumute, era confruntat cu un deficit imens, in urma dusului rece care a venit prin contractia economiei. Fiind obisnuit cu lafaiala la cheltuieli, cu pomenile electorale, cu tunurile la proiecte cum numai in Romania se pot trage [1], etc, etc, guvernul a fost socat de faptul ca nu mai avea bani sa plateasca nici macar salariile dara-mi-te sa continuie traiul bun pe care toti oamenii de bine din tara asta care fac afaceri cu statul il duc. Atat de socat a fost guvernul si atat de mult nu i-a venit sa creada incat a fost nevoie de cateva blocaje in plati, intarzieri la pensii si la plati catre furnizori pentru a realiza ca treaba se impute. Prin urmare, nestiind ce sa faca au fugit la FMI, asa cum un drogat da fuga la banca ca sa faca credit ca sa isi poata cumpara in continuare drogul, in speranta ca in viitor va gasi el o modalitate sa plateasca ratele si sa faca fata situatiei catastrofale in care se afla.

Nu ar fi asta problema principala, oarecum era firesc ca neavand acces la alte finantari deoarece Romania a fost, este si va fi o tara subdezvoltata, o provincie de periferie, o sursa de munca ieftina si teritoriu de supt resurse – prin urmare canci credite la dobanzi acceptabile, mai ales in toiul crizei – era deci firesc sa fuga la creditorul de ultima sansa: FMI, desi este binecunoscut faptul ca FMI nu are nici macar un singur succes de economie redresata in toate tarile pe care le-a imprumutat si carora, fiind creditor de ultima sansa, le-a impus propria viziune asupra masurilor ce trebuie luate.

Sa ajungem asadar la intrebarea: pe ce s-au dus banii? Banii de la FMI s-au dus in doua-trei locuri: la BNR pentru sustinerea cursului valutar si creditarea bancilor si la plata pensiilor si a salariilor. Ca s-au platit pensiile si salariile intelegem: guvernul trebuia sa ia unde unndeva bani si pentru asta. Ca s-a mentinut cursul valutar, versiunea oficiala de atunci a fost ca trebuie mentinut cursul pentru ca oamenii sa isi poata platii ratele. Controlul cursului este una dintre obsesiile lui Isarescu caruia ii place sa se joace cu bagheta magica si sa nu lase cursul sa mearga acolo unde tensiunea din piata doreste l-ar duce in mod normal. Doctrina oficiala a mentinerii cursului nu a explicitat-o niciodata nimeni asa cum nimeni nu a detaliat vreo strategie sau vreo viziune de dezvoltare a Romaniei. Pare ciudat sa vorbim despre strategie si viziune macroeconomica intr-o tara capitalista, dar nu e mai putin ciudat decat aceasta boala a BNR-ului de a dori sa controleze mereu cursul. China de exemplu isi controleaza si ea cursul, dar controlul cursului valutar, mai precis legarea yuanului de dolar este componenta a unei strategii economice de ansamblu si care a adus Chinei o crestere economica fulminanta la cote inimaginabile. China controleaza cursul pentru a facilita dezvoltarea productiei prin mentinerea unor costuri de productie mici. Garantia ca guvernul Chinei mentine cursul legat de dolar a convins marile companii sa mearga si sa investeasca in China, bineinteles nu peste noapte, ci in urma performantelor de ani de zile ale economiei chineze care au urmat acestei politici de control a cursului, precum si altor politici integrate in strategia nationala de dezvoltare. Care strategie in Romania nu exista. Lui Isarescu ii plate sa se creada maestrul echilibrarii macroeconomice care din pacate nu poate face mai mult pentru ca nu tine de el. Isarescu, fiind produsul epocii comuniste in care mandria nationala determina doctrina economica indiferent de perspectivele dezvoltarii si de rezultatele deloc imprevizibile ale ambitiei prostesi de a face mereu lucrurile altfel decat altii, Isarescu iubeste prin urmare un leu puternic si de aceea tot timpul, cu orice ocazie, fara nici un scop, trage de el in sus in timp ce piata l-ar vrea mai jos si in timp ce picarea acestuia ar ajuta imens exporturile, ar taia macaroana consumului, in special a importului si ar determina astfel o dezvoltare economica durabila si plasata de fundamente solide care i-ar asigura Romaniei sanse de supravietuire in criza pe care o traim.

Insa nu doar pe leul tare, dar tare degeaba, s-au dus banii de la FMI, ci si pe reducerea RMO-ului pentru a permite bancilor sa retraga rezervele de la BNR si teoretic pentru a le permite in consecinta sa crediteze din nou economia si sa deblocheze blocajul creditelor. Bineinteles ca nu s-a intamplat asa: bancile au creditat doar statul, si nu doar pentru ca statul a fost insetat ca un nebun dupa credite, dar si pentru ca bancile suflau in iaurt dupa ce dadusera credite cu nemiluita aiurea. In plus, bancile mama incepeau sa simta oarece constrangeri si pe la ele acasa si prin urmare strangeau bani albi pentru zile negre, adica pentru scadentele liniilor de credite – caci ma indoiesc ca tratatul de la Viena interzicea macar retragerea la scadenta a finantarilor.

Unde suntem acum uitandu-ne la ce ne-am propus?

1) Salariile si pensiile s-au platit, asadar statul nu a intrat in faliment desi creditele pe care le-a facut in perioada asta ne garanteaza ca mai devreme sau mai tarziu vom intra in faliment;

2) Leul nu a sarit pana la 6-7 lei, dar mai bine o facea ca explodau si mai mult exporturile; in schimb leul puternic a ajutat in continuare importurile si consumul, romanii cumpara in continuare cu nemiluita masini, telefoane, plasme, etc pentru ca leul e puternic, pentru ca Isarescu a folosit banii de la FMI  ca sa il tina puternic; putem spune deci ca prin banii de la FMI s-a stimulat indirect importul si s-a lovit in dezvoltarea productiei interne si in exporturi;

3) Creditarea nu a fost reluata, ba chiar e mai jalnica ca in 2009; bancile s-au multumit sa crediteze statul si atata tot;

4) Nici o banca nu a picat; de fapt asta a fost rostul acordului, pentru ca daca pica vreo banca, dadeam exemplu negativ altor tari; cine stie cum, economia Romaniei crestea de la zero prin forte proprii si pana acum intram chiar pe crestere; va dati seama ce ar fi insemnat exemplul Romaniei azi pentru toti porcusorii care sunt in dilema sa renunte sau nu la euro si sa intre in faliment pentru a termina o data cu povestea asta;

In concluzie, la doi ani dupa acordul cu FMI Romania sta mult mai prost, are o povara a datoriei mult mai mare, banii pe care i-a imprumutat nu i-a investit in nimic productiv – altfel se vedeau rezultatele acum – iar bancile oricum ne flituiesc si nu ne mai dau credite – vezi anuntul Bancii Nationale a Austriei.

La ce sa ne asteptam in 2012 pe langa mutarea ministerului finantelor de la Bucuresti la Bruselles? Poate la mutarea lui Franks la Cotroceni, ca tot vine sfarsitul lumii, de ce ne-ar mai mira lucruri si mai nebunesti?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] am discutat o data cu un spaniol care are o afacere in constructii in Romania si care 0se lauda ca a invatat „cum se fac afacerile” aici; pe langa alte picanteri mi-a marturisit cu o mare satisfactie ca in Spania, coruptia exista si acolo, si acolo se dau comisioane, se umfla preturile si se aleg furnizorii dupa cat de frumosi sunt; a ramas insa uimit ca in Romania, este de ajuns sa primesti bani si sa nu faci nimic in proiectele cu statul; la noi in Spania s-a furat dar s-a si facut ceva, se lauda el; aici se fura si nici nu se face nimic, poti sa pui material prost la strazi desi ai luat bani indeajuns sa pui de cea mai buna calitate, poti sa montezi la instalatii cele mai proaste pompe, desi ai luat bani sa montezi cele mai bune care sunt de zece ori mai scumpe, poti sa primesti bani pe contracte de mentenanta si de service pentru care nu faci nimic; bineinteles, platind comisioanele care/cui trebuie;

[2] a trecut peste un an de cand am scris un articol in care criticam FMI-ul; dupa inca un an de criza, printre balaurii care isi arata capul azi si printre faptele de coruptie si de management defectuos al crizei, FMI pare insa un copil cuminte; ce face FMI la urma urmei? ne da bani, la o dobanda mai buna decat am lua de pe piata si ne pune sa taiem salariile ca sa avem sansa sa le platim creditul; pai pe langa alti jucatori in spatiul decizional romanesc, european si mondial, politic dar si economic, FMI pare precum Dandanache pe langa Tipatescu; mi se parea mie ciudat ca FMI imprumuta bani desi nu ii are, doar pentru ca americanii dau click pe „Submit” si apoi ne suna si ne zic, „gata brothers, v-am facut transferul”; pe langa FMI, noua constructie europeana care ni se pregateste, ca si noua banca mondiala care se va naste pe ruinele Europei vor fi cu adeavarat organisme mult mai perfide.