Nu de ieri de azi, ci de mai mult timp, România este în urma SUA la capitolul credinţă, după părerea mea. Mulţi acuză SUA de imperialism şi de multe ori şi eu amintesc pe aici. Dar, să nu uităm că şi Imperiul Bizantin a fost IMPERIU, a fi imperialist nu e neapărat ceva rău.
A acuza SUA este oricum o tânguilă jalnică deoarece ca orice Imperiu, SUA este un amalgam de centre de putere. La suprafaţă există într-adevăr această luptă aparentă între democraţi şi republicani, dar sunt mult mai multe nivele de segregare atât la nivelul societăţii cât şi la nivel imperial. Este oricum trivial să discutăm despre SUA ca o ţară şi să acuzăm sau să lăudăm orice cu privire la SUA deoarece diversitatea între statele americane este chiar mai mare decât între coloniile UE. În sensul că un stat american poate avea mai multă autonomie şi mai multă suveranitate decât o colonie a UE. Dacă nu militar, mai ales pe anumite capitole importante, cum ar fi: cât de mult contează religia pentru locuitorii acelui stat.
Aşa se face că sunt state în SUA unde religia contează foarte mult în politica statului şi mulţumită organizării SUA, mai precis Constituţiei, popoarele acelor state pot să îşi dea legi care sunt inspirate din viziunea lor religioasă.
AVORTUL este un astfel de exemplu. Este principalul topic de dezbatere politică în SUA în prag de război mondial, inflaţie record, invazie a străinilor şi diviziune internă politică maximă. Pentru americani, pentru cei mai mulţi, poziţia faţă de avort a unui candidat contează mai mult decât ce crede şi ce promite acel candidat despre orice alte subiecte.
Dezbaterea dintre Trump şi Kămala
A durat puţin şi candidaţii au trebuit să fie brici în a da răspunsuri, în a lovi sub centură şi în a se apăra. Câteva minute pentru fiecare subiect. Topicurile discutate au fost graniţa/emigranţii, Ucraina, Israel, conductele de petrol, avortul. Problema este următoarea. Conform sondajelor, avortul este cel mai important pentru statele republicane. Trump însă este un personaj mai mult antipatic, cu priză mai mult la muncitori, la cei care produc şi plătesc taxe şi mai puţin la pensionari sau corporatişti sau oameni cu bani în general. Cei care au bani, votează împotriva banului, adică pentru democraţi, deşi Trump ar fi mai pro-economie şi pro-deduceri fiscale.
Deşi există segmentarea aceasta între conservatori şi progresişti, pe chestiunea avortului este o segmentare puţin diferită, deoarece sunt mai multe grade şi cumva fiind o chestiune atât de sensibilă pentru americani, democraţii au cam început şi ei să se facă că sunt pro-life, aşa cum Kămala minte că nu va interzice armele deşi are atâtea declaraţii că are chiar plan cum să le elimine, prin achiziţii mandatorii.
Trump are de partea lui istoricul: prin numirea judecătorilor la Curtea Constituţională, a dat jos cu legea pro-avort Roe vs. Wade care băga avortul pe gât statelor indiferent de decizia cetăţenilor statului respectiv, ceea ce a fost o primă încălcare a Constituţiei. Circumstanţele istorice au fost următoarele. Judecătorii la Curtea Constituţională sunt desemnaţi pe viaţă şi un preşedite poate numi pe cineva doar dacă dintre ei mai mor sau ies la pensie. Prin pronia divină, un preşedinte pro-life, adică Trump, s-a nimerit să fie la putere tocmai când a avut posibilitatea să numească nici mai puţin nici mai mult decât 3 din cei 9 membri, o excepţie faţă de predecesorii săi.
Cum i-a numit, pe ce criterii i-a ales, Trump a reuşit să dea jos cu Roe vs Wade ceea ce i-a garantat pe viaţă votul creştinilor din SUA care efectiv nu au variante de ales, chestiunea avortului fiind cumva mătrăşită chiar şi de politicieni republicani unde se manifestă, deşi mai puţin un curent progresist antihrist în ciuda puternicului lobby creştin din SUA.
Ce este însă nou? Nou este că deşi Trump a reuşit prin acest succes să capteze efectiv voturile creştinilor – care repet, nu au de ales, deoarece Kamala este pro-avort, deci pentru crimă, deci un creştin ajunge în iad dacă o votează – democraţii prin fluxul de imigranţi au schimbat echilibrul politic, mai ales în statele din sud. Mai precis, democraţii încearcă să folosească proaspeţii veniţi pentru a câştiga alegerile.
Pare incredibil şi imposibil aşa ceva, dar realitatea este că în SUA nu există buletin şi votul este destul de lax, o persoană având nu doar posibilitatea să voteze în mai multe locaţii dacă doreşte, dar chiar imigranţi care nu au buletin sau carnet, care e folosit ca alternativă la buletin, dacă au rezidenţă, se pot înscrie pe liste şi pot vota, deşi nu au cetăţenie.
Marea necunoscută este însă în ce măsură aceşti imigranţi vor vota cu Kamala, deoarece provenienţa cea mai mare a acestora este din America Latină şi prin urmare aceştia sunt catolici, deci creştini. În plus, emigranţii stabiliţi legal şi care au deja un loc de muncă şi plătesc taxe, statistic votează cu Trump deoarece sunt clasa de jos şi aşa cum am zis, la clasa de jos, Trump are peste 80% din voturi.
România în top la avort
Românii deşi se declară creştini sunt însă favorabili avortului. Femei bătrâne, care merg la biserică, nu înţeleg nimic din credinţă şi îşi îndeamnă ficele să facă avort dacă nu sunt măritate, ca să nu aibă probleme. Este strigător la cer, suntem înecaţi în sânge până la gât. În topul european al avorturilor, doar Ucraina şi Rusia erau deasupra noastră. Este un fenomen de ce tocmai ţările ortodoxe din est sunt în topul avorturilor. O explicaţie ar fi şi captul că în aceste statistici nu sunt incluse avorturile medicale, cele cu pastila de a doua zi. De asemenea, folosirea anticoncepţionalelor este o altă „rămânere în urmă” specifică estului.
Din acest motiv, dar mai ales din cauza credinţei superficiale care în fapt este o lipsă a credinţei, nu doar avortul, dar orice probleme morale lipsesc cu totul din discuţiile despre prezidenţiale. De fapt, în dezbaterile prezidenţiale de la noi, lipsesc dezbaterile. Dacă dorim să fim totuşi generoşi şi să facem comentarii politice, dezbaterile la noi sunt doar la nivelul aruncatului cu noroi. Cutare a covrigar fără bag, în timp ce cutare e general de tinichea care nu a tras un glonte. Cutare e guralivă şi grăsană în timp ce cutare face pe mironosiţa deşi fiesa e drac împieliţat şi după cum ştim ţandăra nu sare departe de trunchi, deci putem deduce cum e trunchiul dacă a dat asemenea roade. Mă refer aici exclusiv la criterii de moralitate creştină. Deci aruncatul cu noroi este principala activitate electorală, dezbaterile pe orice temă sunt prea avansate pentru balta electorală mioritică unde măririle de pensii sunt cea mai strategică şi singura mutare care decide cine va arunca ţara în ghearele ursului.
Mie îmi este clar că a venit momentul ca şi românii să plăteasca pentru păcate şi să fie o cernere, aşa cum vedem că fraţii noştri ortodocşi de la est au păţit-o deja. În viitorul război nuclear dintre SUA şi Rusia, chiar dacă vor muri şi mulţi americani, eu cred că vor exista oaze ferite de nucleare şi de alte probleme, adevărate grădini unde creştini care chiar dacă nu au mărturia adevărată, vor trece prin cernere şi vor primi răsplata mărturiei lor. Pe care o fac printr-un simplu vot, punând în faţa pensiei mărite credinţa lor că viaţa este viaţă din momentul concepţiei.
Pingback: De ce a fost mătrăşită Diana? – CHIAZNA.RO
O premieră politică. https://www.facebook.com/100063713619699/posts/1052054720261639/
Anamaria Gavrilă are o bilă albă de la mine, dar are 2 negre pentru că este PRO-UE. Dar este clar peste Simion la acest aspect. Sunt însă curios dacă când strâng semnăturile spun la oameni că partidul POT propune interzicerea avortului. Dacă nu, sunt IPOCRITŢI şi POPULIŞTI
Avem un candidat la prezidentiale care a spus explicit ca avortul este crima?
nu Simion; Slava Ucraini e incompatibil cu provita