Despre denaturarea sensurilor într-o lume bolnavă sau de când este sinuciderea un act de demnitate?

Nu vroiam sa imi mai obosesc cititorii blogului cu subiectul Adrian Nastase deoarece probabil ca deja s-au saturat pana peste gat de tot penibilul acestui subiect de la justitia intarziata si partiala (sapte case, doi ani), reactia penibila a inculpatului Nastase (nu a fost in stare nici macar de doi ani de puscarie) pana la reactiile stridente si jalnice ale USL-istilor (cum ca sinuciderea ar fi fost demna). Nu vreau sa il judec pe Nastase pentru ca oricum el este ca si mort si despre morti numai de bine. De vreme ce s-a saturat sa slujeasca binelui comun si a incercat sa se sinucida si de vreme de deocamdata nu a declarat ca regreta ca a incercat sa se sinucida, eu consider ca pe Nastase il doare in fund de mine si prin urmare si pe mine ma doare in fund de el si nu mi-ar displace ca sa nu mai aud de el. Ce mi se pare penibil este felul cum catalogheaza unii USL-isti fapta lui Nastase, incercand sa acumuleze capital politic dintr-un act de lasitate crunta pe care orice om intreg la minte il vede evident ca pe un act de lasitate. Daca nu am considera sinuciderea ca un act de lasitate, oare nu ne-am pune toti streangul la gat? De ce ne-am mai chinui sa traim si sa incercam sa facem ceva in viata asta, de ce am cauta un rost in viata si ne-am lupta cu deznadejdea, ca la urma urmei toti avem necazuri, poate unii cu mult mai mari decat ale lui Nastase? Pentru ca noi inca avem curajul sa luptam cu viata, ceea ce Nastase nu mai are. Poate ar zice unii: pai tu nu esti in locul lui, il judeci fara sa stii cum ai face daca ai fi in locul lui. Eu le spun: cercetati istoria si vedeti cum multe elite romanesti, au avut de suferit cumplit, fiind exterminati de comunisti fara sa fi avut nici o vina, doar faptul ca erau crestini, isi iubeau tara si reprezentau o valoare. Multi politicieni interbelici, profesori universitari, intelectuali, au fost persecutati si au suferit lucruri incredibile pentru noi si nu s-au sinucis. Ceea ce i-a facut eroi. Adevarati eroi cu adevarata demnitate pe care au dovedit-o nu doar pentru ca nu s-au sinucis dar mai ales pentru ca au purtat suferintele cu atata superioritate sufleteasca incat au ajuns sa spuna: “Sa nu ne razbunati!”, precum Mircea Vulcanescu – politician interbelic si profesor de drept (ca si Nastase) din perioada interbelica. Iata cum a murit acesta si nu s-a sinucis desi ar fi avut circumstante atenuante: Închis la Aiud, alături de majoritatea elitei românești, Mircea Vulcănescu a ținut o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din

Read more