Tag: austeritate

Pe masura ce evenimentele in criza europeana se succed mai rapid ca spoturile de publicitate TV, fiecare ora aduce o noua stire fierbinte si fiecare zi o noua intorsatura. Tensiunea si incertitudinea plutesc in aer si precum agresivitatea borgilor din serialul Star Trek se desfasura pas cu pas, din ce in ce mai intensa iar finalul nu era deloc greu de banuit, tot asa ne apropiem pas cu pas de pardigma finala a carei forma inca nu o putem banui si daca o banuim nu o putem accepta, cel putin psihologic, daca mental putem sa desenam fiecare un scenariu personal, dupa cat de multa imaginatie, istorie si sociologie cunoastem. Ne aflam acum intr-un punct de inflexiune destul de ciudat: pe de o parte, ipotetic europenii au acceptat deja ca Grecia poate sa iese din UE – lucru care s-a intamplat foarte greu, abia in ultimele luni -, iar pe de alta parte a intrat in scena Italia, mergand pas cu pas pe urmele Greciei, ba chiar cu pasi mai repezi daca ar fi sa ne gandim ce grecilor le-a luat ceva pana sa schimbe prim-ministrul si pana sa puna in functiune un guvern care sa adere la masurile de austeritate impuse de germani. Este oare greu sa observam cat de mult s-a transformat in ultimul timp dezintegrarea Europei de la un banal scenariu pesimist, considerat exagerat de unii si imposibil de altii, la un scenariu probabil care chiar se incadreaza in curgerea evenimentelor curente? De fapt, scenariu probabil este putin spus, multi discutau cu seriozitate si multi chiar au anuntat fara ezitare ca Europa nu mai are sanse sa reziste. Multi au explicat si chiar au justificat felul cum s-a ajuns aici, prin decuplarea politicii fiscale de cea monetara inca din start. Dar nici un oficial nu a dat macar de inteles ca vreo tara ar putea sa iese din UE – nici macar nu exista tratate care sa permita, lasand la o parte implicatiile asupra sistemului financiar al revenirii la drahma al grecilori. Sa trecem insa peste Europa, sa mentionam doar in treacat ca o data cu dezintegrarea Europei, va avea de suferit foarte mult si sistemul financiar, practic acesta va suferi un colaps necontrolat in urma caruia nu putem stii ce se va pune in loc si nu mentionam decat ca foarte probabil puterea care va supravietui acestui colaps va decide forma si conditiile noilor finante, asa cum SUA au impus dolarul ca moneda de referinta dupa Al 2-lea Razboi Mondial. China: dupa ce presedintele chinez a plecat de la summitul G20 cu mainile in buzunar, tinand bine de portofelul din care nu le-a lasat europenilor nici macar ceva maruntis, Republica Capitalista Chineza isi traieste si ea epoca de bunastare. Din pacate pentru ei, daca in vest bunastarea a durat cateva decenii bune, chinezii nu cred ca vor avea parte de ea prea mult timp. Multe sunt motivele, si nu doar legate de economie. Politica demografica de un copil per familie a dus in China la situatia absurda in

Pe masura ca istoria crizei actuale care abia a inceput de cativa ani se desfasoara, deja putem identifica cateva trenduri si cateva concepte care nu sunt noi prin substanta lor ci mai ales prin felul de prezentare care ne face pe cei care nu suntem istorici mai greu sa le identificam mai greu. Sa discutam azi despre conceptul de austeritate. Nu stiu originea folosirii recente a acestui termen, de unde a inceput sa apara si la ce masuri s-a referit initial. Pe scurt insa, ca sa il explicam, austeritatea se refera in principal la taierea cheltuielilor bugetare ale unui stat deoarece statul respectiv trebuie sa plateasca dobanzi mari pentru credite mari si multe facute in trecut. Bineinteles, in conditiile in care statul respectiv nu prea are incasari din care sa o faca. Nu mai are rost sa reamintim natura acestor credite si motivele pentru care politicienii le-au facut. Nu mai are sens sa subliniem nici ca aceste credite au fost total falimentare, nu au avut nici un folos pentru popor si in mod normal politicienii care le-au facut ar trebui sa fie acum judecati. Sa continuam cu paralela intre austeritate si iobagie. Ce inseamna asadar iobag? IOBAG = este un taran “legat” de pământul unui stăpân feudal, pe care se află, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta. Din wikipedia, aflam ca iobagia a fost instituita inca de pe vremea Imperiului Roman, cand tăranii care lucrau moșiile proprietarilor, le erau datori o rentă pentru porțiunea de teren care le asigura traiul și mai datorau stăpânului un număr de zile de muncă neplătită la arat, semănat și cules. De la un termen de plată al arendei la altul, datorită deteriorării economiei romane, colonii au început să nu mai fie capabili să plătească rentele și au ajuns legați de moșii prin debit. Vi se pare ca romanul de azi o duce mai bine ca iobagul de alta data? Pai daca ar fi sa citim cu atentie in wikipedia, taranul de alta data datora “un numar de zile” stapanului, dar acum, romanul  munceste 149 de zile pe an pentru stat, ca sa nu ne referim aici si la dobanzi sau la alte taxe indirecte la care este supus.  La o privire superficiala, am putea spune, da, dar statul suntem noi, la urma urmei ce platim la stat se intoarce tot in folosul nostru pentru ca statul ne ofera infrastructura, sanatate si alte bunatati ale societatii moderne. Acest argument ar putea functiona partial in Germania unde cetatenii chiar beneficiaza de aceste avantaje, insa la noi in Romania, raportul dintre beneficiul cetatean per banut taxat il stim cu totii care este, faptul ca europenii au suspendat fondurile europene pe motiv ca acestea sunt deturnate de politicienii corupti fiind inca un indicator despre acest raport. Si totusi, avand in vedere ca exista o justificare destul de simpla a masurilor de austeritate: nu mai sunt bani la buget, ar putea cineva sa creada ca asa trebuie sa fie, altfel oamenii s-ar rascula daca politicienii chiar