Viața și aventurile unui cioban român în Bulgaria în vremuri de război (1908-1918) [RECENZIE]

Ah, rău este prin străini ca desculț printre mărăcini!  Am fost și sunt bolnav greu. Cât e ziua și noaptea de mare nu vine nimeni să-mi dea vizită sau să vadă dacă sunt mort sau viu. Cel ce va mai face ca mine, ca mine să se chinuiască. Stau și mă mir, mă înspăimânt singur de mine! Cum? În România având tată, mamă, frați, surori, neamuri și prieteni, fiind de națiune român, nu am stat și răbdat să-mi fac serviciul către stat, și în Bulgaria, neavând nici mamă, nici tată, nici neamuri și neînțelegând nici limba, am făcut servici și pe câmpul de luptă patru ani. A fost un blestem ceresc sau părintesc cred, și sunt sigur că până nu am fost blestemat nu am putut ajunge pe căile acestea sterpe. Dar … bun e Dumnezeu. Cartea face parte din colecția Jurnale. Memorii a Editurii Humanitas și se bazează pe jurnalul unui român născut în 1886 într-un sat de lângă Câmpulung Muscel și fugit în Bulgaria ca să scape de serviciul militar. În cele din urmă, Nicolae a ajuns să lupte în armata bulgară mai mulți ani, inclusiv împotriva României. Deși jurnal, cartea poate fi citită ca un roman de aventură. Viața acestui om este incredibilă și ar putea cu ușurință să fie ecranizată. Adaptarea textului și notele suplimentare de asemenea fac lectura ușoară iar evenimentele relatate sunt cu adevărat spectaculoase. Pe lângă aventurile personale și bătăliile la care ia parte, Nicolae face și o sumară imagine a societății la începutul secolului 20, atât din România cât și din Bulgaria. Oameni, locuri, întâmplări relatate prin mintea unui cioban relativ inteligent, care citea ziarele, citea cărți, scria bine, citeț, a învățat repede și bine bulgara și turca și chiar avea cugetări filosofice. Plecat de la 10 ani de-acasă, naiv de curajos, destul de onest, lacom de bani și avere, dar captiv unor idei fixiste și dându-se bătut repede în fața unor provocări cu prea multe necunoscute pentru el, Nicolae a fugit de armată din România ca să ajungă în cele din urmă – ironia sorții – soldat în Bulgaria. Am spus destul de onest, dar din jurnal se întrevede pe alocuri că Nicolae nu e sincer 100% cu jurnalul, poate mai ales din anumite temeri că va avea probleme cu bulgarii pe care nu se ferește totuși să-i facă pe alocuri înapoiați, necivilizați sau păgâni: Să mă ierte Bunul Dumnezeu, că am mâncat pâine bulgară, dar cele văzute nu le pot uita nici în mormânt [1]. Sunt creștini, tot de o religie și obicei ca și noi românii dar sângele și duhul îl au ca păgânii cei mai cruzi. Aș descoperi eu încă multe de acestea, dar scriind aceste rânduri mă aflu în Bulgaria și am puțină teamă, fiindu-mi soția bulgăroaică, să nu fiu descoperit de bulgari. Ah! nu pot uita când îmi aduc aminte de faptele lor, urăsc și copiii mei, care-i aud vorbind bulgărește, și pe soția mea, care este bulgăroaică. De când sunt demobilizat au trecut 2 luni

Read more

De ce nu mai putem citi? Pot cartile sa ne salveze de raul pe care digitalul il face creierului nostru?

— un articol dupa Hugh McGuire tradus partial de aici — Anul trecut am citit patru carti. Motivele pentru acest numaru scazut sunt, presupun, aceleasi pentru care si voi cititi mai putine carti decat credeti ca ar fi trebuit sa cititi anul trecut. Mi se pare din ce in ce mai greu sa ma concentrez pe cuvinte, propozitii, paragrafe. Ca sa nu mai vorbesc de capitole! Capitolele, adesea au pagina dupa pagina de paragrafe. Pare pur si simplu o multime prea mare de cuvinte asupra carora sa te concentrezi, doar pe ele, fara altceva care sa se intample. Si dupa ce ai terminat un capitol, trebuie sa te apuci de altul. Si de obicei, mai sunt multe, o gramada, pana sa poti sa spui ca ai terminat o carte si sa treci la urmatoarea. Sunt un optimist Si totusi, sunt optimist. In cele mai multe seri, anul trecut, m-am suit in pat cu o carte (tiparita sau digitala) si am inceput sa o citesc. Cuvant dupa cuvant. O propozitie. Doua propozitii. Poate trei …  Si apoi, parca aveam nevoie de ceva … Ceva sa ma destinda nitzel … Macar sa arunc un ochi pe mail, sa bag un raspuns pe twitter, sa dau un like pa facebook, sa vizitez un articol … Si apoi mai citesc o propozitie. Patru propozitii! Fumatorii care sunt cei mai optimisti cu privire la capacitatea lor de a rezista tentatiei, sunt cei mai predispusi la a relua fumatul dupa patru luni. Cei care tin diete si sunt prea optimisti si cei mai putini predispusi la a slabi in greutate (Kelly McGonigal: The Willpower Instinct) Iti ia destul de mult timp ca sa citesti o carte intr-un ritm de patru propozitii per zi. Si este extenuant. De obicei, dupa a 5-a propozitie adorm. Mi-am observat comportamentul asta de o perioada mai lunga, dar cred ca anul trecut a fost cel mai slab la numarul de carti terminate. Ceea ce a fost foarte deprimant, mai ales ca domeniul meu de activitate este legat de carti. Mi-am dedicat viata intr-un fel sau altul cartilor, cred in ele, dar totusi nu le mai pot citi. Nu sunt singurul … >>> puteti citi continuarea articolului aici >>>  

Read more