Plandemia – teren fertil pentru narcisism

Plandemia a produs un mediu optim pentru ieșirea la suprafață a tuturor narcisiștilor care se pot acum manifesta și se pot simți într-un cadrul ideal de funcționare. După cum știm, hrana narcisiștilor este controlul. Ei nu doresc bani, nu doresc distracție, nu doresc nici măcar recunoaștere și aplauze – în sinea lor narcisiștii doresc sa își manifeste controlul asupra altor oameni pentru a-și dovedi astfel lor ca ei sunt speciali, sunt supra-oameni sunt îndreptățiți să exercite acest control fie ca primesc sau nu recunoașterea oamenilor. De altfel, sunt două tipuri de narcisiști – cei pe față și cei ascunși (vulnerabili). Primii doresc și se hrănesc din aprobiul public, a doua categorie fuge de aprobiul public pentru a se hrâni din tânguirea nerecunoașterii și neaprecierii lor la adevărata valoare.

Orice sistem totalitar are specificul de a atrage la vârf și de a-și construi scheletul pe spinarea unor categorii de narcisiști. Mulți pun de exemplu ieșirea la suprafață total neașteptată a lui Ceaușescu – un mojic între liderii CC ai PCR de la vremea lui pe abilitățile sale de a-și elimina dușmanii și potențialii dușmani. La fel ca Stalin, de altfel, sau ca Hitler sau în zilele noastre ca Kim Jong-un. În fapt, această abilitate nu este decât rezultatul frustrărilor interne ale acestor lideri narcisitși care nerezistând la nici cea mai mică critică, nu au putut reacționa decât violent și fatal pentru dușmanii lor, căutând răzbunare rapidă, dar nu atât cu scopul de a elibera calea cât de a plăti unele polițe. Eliberarea căii nu a fost decât consecința acestui comportament narcisistic. Și chiar în lupta actuală din PNL putem face unele paralele cu PCR-ul din vremea tânărului Ceaușescu, prin aceea că garda veche, “moderată”, este exterminată de “lupii tineri”.

Dar politica a fost tot timpul un mediu care a atras narcisiștii și mai ales democrația care bazându-se pe atracția populară, a împins în sus nu oameni capabili ci oameni populari, iar narcisiștii prin firea lor au darul de a se face populari foarte ușor deoarece setea de recunoaștere le produce un comportament orientat către obținerea aprobiului public, admirația, uralele, aplauzele fiind hrana de zi cu zi a narcisistului.

Ce este nou cu ocazia plandemiei este că acest narativ de pro-contra “recomandărilor” a oferit o oportunitate de manifestare și de justificare a unei intregi categorii de bolnavi mentali: narcisiștii tehnopați. Prin tehnopatie denumesc încrederea oarbă și prostească în steagul științei – în narativul general pe temele plandemiei avem evident un conflict în cei care ridică steagul științei și zic: “măști, vaccinuri, carantină, obediență, pașapoarte” și cei care ridică din sprânceană și nu ignoră pe acei oameni de știință care spulberă prin câteva argumente simple întregul narativ general cum că acest virus cu o rată de mortalitate de 0.08% merită toate câte împing în față armata noului reset.

Dar de ce zic că există o atracție ciudată a narcisiștilor de zi cu zi (deci nu lideri sau conducători sau autorități) față de plandemie și se simt în largul lor în mijlocul măsurilor de restricție și a luptei pentru impunerea lor? Deoarece, prin simpla asociere, deși nu ei sunt sursa și motorul controlului, se îndulcesc și ei din roadele acestei mașinațiuni, fiind prin asociere ideologică soldații unui sistem care impunând control, le dau și lor iluzia că participă la acest control. Virtutea acestei lupte impusa implicit în narativ și sugerată prin solganuri de genul “măștile salvează vieți” sau “vaccinul ne aduce libertatea” se răsfrânge și se hrănesc din ea și de narcisiștii care nu au o altă scenă de manifestare, nu sunt apreciați prin activitatea sau meseria lor ci faptul că sunt pro “măsuri” – oricare s-ar nimeri acestea să fie pe tavă la un moment dat – se simt că se află și ei în treabă și prin urmare se simt îndreptățiți de meritul de a lupta această luptă sfântă care ar trebui să le aducă o recunoaștere și o mulțumire a celorlalți. Și deși narcisiștii au nevoie de manifestări de apreciere, în cauzul luptătorilor “anonimi”, aprecierea vine de la “viețile salvate”, de la cei care au fost salvați deorece ei poartă masca și îi îndeamnă și pe alții să poarte mască.

Dar poate cel mai simplu exemplu prin care putem explica cum plandemia i-a adus la extaz pe narcisiști este următorul: unul dintre atributele narcisismului este convingerea narcisistului că el este mai bun decât alții și necesitatea unui feedback care să confirme această convingere. Ori ce altceva este sistemul de control și ingineria narativului oficial decât mană cerească pentru narcisiștii care punându-și o mască (sau băgând umărul în față la seringă) sunt bătuți pe umăr de “autorități” că fac ceea ce trebuie și că sunt cetățeni exemplari spre deosebire de elementele retrograde și inferioare care se opun științei. Mecanismul de feedback este unul dintre apanajele sistemului de control și este chiar unul dintre drăcoveniile de giumbușlucuri de inginerie sociale încropate în această firă a apocalipsei prin care cei care deja sunt pecetuiți prin narcisism de diavol – tăticul lor – devin actori activi și pro-activi ai întregului sistem fără nicio investiție sau recompensă suplimentară, auto-convingerea lor că fac ceva bun, ceva care este apreciat și care are girul autorității fiind plata care controbuie la feedback-ul de propagare și comunicare între centrii de comandă și idioții utili ai acestei plandemii.