M-am ferit pana acum sa denumesc acest sinod “talharesc” pentru ca nu aveam inca prea multe argumente si cunostinte. Bineinteles, va mai dura ceva pana cand toti ortodocsii vor intelege talharia care se face, de aceea doresc sa incerc sa ma explic si sa va conving de ce denumirea de talharesc nu este o exagerare, ci este o realitate care ni se va infatisa pas cu pas pe masura ce “sfintele hotarari” care “vor ramane in istorie” sunt publicate si facute cunoscute opiniei publice. In primul rand, in istoria ortodoxiei, au existat Sapte Mari si Sinoade Sfinte, restul celorlalte au fost sinoade locale fara nici o importanta sau relevanta pentru credinta universala, care au abordat probleme si chestiuni locale. Pe langa sinoadele locale acceptate si ramase in istorie, multe dintre tentativele anterioare de sinoade care s-au autointitulat “mari si sfinte”, au fost ulterior denumite de ortodocsi “sinoade talharesti”. De asemenea, daca ne uitam in istoria sinoadelor sfinte, in general, in randul acestora credinta s-a intarit prin detasarea de unele erezii, prin intarirea unor dogme acceptate dar puse sub semnul intrebarii de unele fete bisericesti “inovatoare” care doreau adaptarea “la lumea contemporana” a credintei. Daca la acest sinod s-ar pune sub anatema ecumenismul, Sfantul si Mrele din titulatura poate si-ar justifica numele. Eu insa nu stiu inca ce hotarari importante trebuie sa fie luate la acest sinod. Majoritatea, daca nu toate sinoadele talharesti au un singur lucru in comun: diluarea consistentei invataturii de credinta si incercarea de lipire a ortodoxiei de alte credinte. Altfel spus, nu sinoadele care aduceau clarificari, abordau erezii locale, eliminau tendinte gresite sau reintareau hotarari vechi au fost talharesti ci mai ales acelea care priveau relatiile cu “lumea contemporana” … Sa exemplificam doar cu Sinodul de la Ferrara – Florenta prin care speculand problemele politice ale ortodocsilor din est, catolicii incercau sa ii asimileze pe greci intr-un mod similar in care au reusit si prin alte locuri: cu “negocieri”, cu “compromisuri”, cu “pogoraminte” de la credinta catolica, permitand tuturor sa isi pastreze ritul si imbracamintea si cerandu-le mai intai sa accepte pe papa, restul schimbarilor urmand sa vina ulterior. Ce a urmat, nu va mai plictisesc doar reamintesc ca singurul ortodox care nu a semnat “sfintele acorduri” a fost canonizat. De altfel, sinodurile talharesti rareori raman in amintirea ortodocsilor din simplul motiv ca de cele mai multe ori, nu mai raman ortodocsi dupa ele. Asa s-a intamplat de exemplu cu Sfantul si Marele Sinod al epicopilor din Transilvania de la 1698 prin care mitropolitii ortodocsi tradatori, sub amenitarea pustii, au acceptat sa se inchine papei. Bineinteles, in “declaratia oficiala”, au pastrat credinta, unitatea cu catolicii fiind justificata prin adaptare la realitatile contemporane ale vremii si prin renuntarea la “sentimentele negative” fata de “fratii catolici”. Conform hotararilor istorice luate la acel sinod, credinta nu era alterata, doar ca ortodocsii erau rugati sa zica o ectenie si pentru papa si mitropolitii sa ii sarute mana. Schimbarile au avut loc ulterior, pas cu pas, sinodul a fost doar inceputul. Principalul motiv pentru care denumesc acest sinod talharesc este lipsa reprezentarii. Si nu ma refer aici doar la lipsa unor biserici ortodoxe care reprezinta mai mult de 70% dintre ortodocsi ca numar.
Read more