Parintele Necula a scris un cuvant intitulat „Nu voi accepta să fiu, ca preot, simplu prestator de servicii ori operator de citări sforăitoare„.  Că parintele Necula vorbeste mult si peste tot, nu e ceva nou. Si ca nu accepta doar sa dea citate din Sf. Parinti (probabil la asta se refera, la ce altceva?) este de la sine de inteles, de vreme ce este cunoscut pentru anumite gesturi si declaratii originale care nu sunt intocmai in linie cu ce au facut Sf. Parinti.

Avem asadar o problema: cum sa aparam Biserica de atacuri, cum sa comunicam celorlalti sa le aratam ca se insala si ca de fapt, Biserica este aproape de oameni si presa greseste cand arata cu degetul la „uscaturi”. Si mai ales, cum sa facem asta, fara sa facem apel la „autoreferențial„. Care autoreferential pe mine ma depaseste, habar nu am la ce se refera pt Necula, dar zice ca nu e bun.

Problema tratata de Pr. Necula este o problema „fierbinte” care priveste Biserica Ortodoxa si mai ales pe purtatorii de „uniforma” care se simt vizati si marea majoritate nu stiu cum sa reactioneze. Sincer, multi preoti se tem sa nu cumva sa revina comunismul si sa fie bagati la zdup. Taierile de salarii si de fonduri, injuraturile si scuipatul public, sunt nimic pe langa frica de persecutie. Teama se rasfrange insa nu doar asupra preotilor ci si asupra credinciosilor care nici nu prea inteleg mare lucru din toate astea si multi simt nevoia sa apere Biserica … iarasi o problema complexa care necesita o intreaga carte pentru a o detalia.

Problema in sine este o falsa problema, nefiind nimic nou, ci doar o cearta cu diavolul. Incerc sa explic, desi nu am experienta in certurile cu diavolul, eu certandu-ma mai ales cu oamenii.

In primul rand, nu poti sa discuti in abstract despre o problema nu prea clar conturata si fara un interlocutor. Fara a clarifica despre ce discutam concret, ne vom pierde in argumentari si discursuri.

A fost asadar accidentul de la Colectiv. Dupa care au urmat manifestatiile. La manifestatii, unii aveau pancarde cu „Vrem spitale nu Catedrale” si altele asemenea. De asemenea, a fost o nemultumire a catorva babe la locul unde s-au aprins lumanarile care nemultumire a fost preluata instant de presa si umflata exagerat, presa fiind oricum in campanie permanenta de aruncat cu noroi in BOR – pentru ca Departamentul de Stat al SUA nu se teme in Romania de nimic altceva mai mult decat de BOR.

Şocul cu milionul de semnaturi stranse de ortodocsi impotriva documentelor biometrice este infipt adanc in memoria scurta si calculele cvasi-aritmetice pe care americanii le fac cand e vorba de Romania. Functionarii SUA care se ocupa cu Romania ce munca au? Fac analiza situatiei si apoi fac reocmandari factorilor de decizie. Prin analiza, ei extrag elementele esentiale, riscurile altfel zis si le compara cu vectorii lor de interes. Ori in Romania, daca BOR poate strange intr-o luna un milion de semnaturi inseamna ca in 6 luni poate aduce la putere un partid, care poate vota iesirea din NATO sau poate sa ceara americanilor sa-si ia rachetele de la Deveselu si sa plece. Aata ar fi riscul #1 cu privire la Romania pentru ei si prin urmare, il „abordeaza”. Cum fac asta, nu voi mai detalia, dar nu e greu de ghicit de ce trusturile de presa, ataca continuu si au misiune sa vaneze cazuri de discreditare a BOR. Americanii nu au inteles deloc din comportamentul si mentalitatea ortodocsilor din Romania, dar asta este un alt subiect si nu o lungesc. Deci fondul si orientarea presei impotriva BOR exista, nu a adus nimic nou #colectiv.

Bineinteles, nu doar americanii sunt de vina pentru valul anti-religios. Incet-incet, flacara renasterii credintei din epoca post-revolutionara isi pierde din amplitudine si tinerii se departeaza in mod firesc de religie si de traditie, in tandem cu pierderea identitatii. Nu este ceva nou, este un fenomen mai degraba european care vedem unde a dus daca ne uitam acum in vest. Iarasi subiect de scris o carte … Pe scurt povestea nu e noua ci incepe cu integrarea in structurile euro-atlantice, care vine la pachet cu stergerea identitatii nationale (obiectiv explicit si deloc tabuu al organismelor pan-statale). Ori religia este strans legata de identitatea nationala si una nu poate fi stearsa fara cealalta.

Dar de ce am zis mai sus ca problema nu este clar conturata. Pentru ca nici Pr. Necula si nici cei care adreseaza problema, fie ei preoti sau laici ortodocsi, nu specifica clar cui se adreseaza:

• babelor care se vaietau „ca nu trage nimeni clopotu'” ca si cum aia era urgenta atunci
• tonomatelor din presa care citeau aceleasi mantre obosite si mincinoase cu privire la lipsa preotilor de la Colectiv (desi adevarul este ca primul preot a venit o data cu pompierii, facand parte din echipa de pompieri)
• activistilor de la fundatii & ONG-uri marca Soros sau „specialistilor” sociologi, psihologi etc care il acuzau pe Daniel ca nu a venit la fata locului sa faca slujbe (culmea ateii cer slujbe!)
• carcotasilor (ateilor) de serviciu care poarta cu ei bannere anti-BOR si anti-catedrale pe la toate manifestatiile si se ocupa mai ales cu injuratul preotilor in comentariile la orice articol (Facebook fiind destul de la indemana, mai nou)
• tuturor celor atrasi in cearta asta de o parte sau de alta, indiferent de momentul sau amplitudinea implicarii, care nu se incadreaza in randul celor de sus – aici ar cam fi grosul evident, asa zisa „opinie publica” care este un fel de „Mos Gerila”: nimeni nu l-a vazut, dar toti vorbesc de el, in plus se mai da si Mos Craciun; altfel zis un concept abstract, sau mai bine zis imposibil, un termen folosit deseori de toti „ziaristii” care insa nu spune nimic. Cine imi demonstreaza mie ce e opinia publica, ii dau o bere.

Iata deci doar cateva grupuri carora li se poate adresa un preot, daca bineinteles nu are ce face. Fiecarui grup in parte, te adresezi de pe o alta pozitie, si unora nici nu ai ce sa le zici tocmai pentru ca dialogul nici nu ii intereseaza.

Termenul „cearta cu diavolul” nu se refera deloc la cearta cu diavolul propriu-zis, direct, sau prin intermediari. Prin cearta cu diavolul intelegem:

• cearta cu oameni aflati sub influenta diavolului si care fiind „inspirati” folosesc argumente in aparenta rationale, dar care sunt in esenta miciuni coafate, umbre de adevar, hocus-pocus oratoric;
• cearta cu gandurile noastre: mintea omului este o uzina de ganduri si rareori uzina are toate rotitele unse; propriile ganduri sunt de cele mai multe ori intunecate, obscure, ciudate; ordinea se lupta in continuu cu dezordina, reflexele unor sabloane si patternuri de gandire rezista eroic provocarilor si cauta sa fluidizeze raul de argumente si idei pe canale bine-stiute, ferite de pericolele sugestiilor periculoase; fie ca incercam sa gasim o solutie, fie ca incercam sa decidem intr-o hotarare, fie ca facem precum Pr. Necula, incercam sa dam un raspuns, cui – nici noi nu mai stim – cearta cu diavolul are mai intai loc in mintea noastra, inainte de a iesi in dialogul cu ceilalti;

Deosebirea duhurilor este si mai greu de explicat dar este usor de observat unde lipseste: acolo unde are loc cearta cu diavolul. Omul care se cearta cu diavolul (fie cu altii, fie cu gandurile lui) clar nu are darul deosebirii duhurilor care l-ar ajuta sa se pozitioneze corect si sa spuna ce trebuie, cand trebuie, cui trebuie, daca trebuie.

Un preot care a avut acest dar – Pr. Paisie Olaru – a spus o vorba care nu stiu de ce mie mi-a ramas in cap si ma gandesc zilnic la ea. Un cuvant care este ca un ecou al unei taine pururea hranitoare si ajutatoare tuturor celor care nu il uita:

„Să nu faci tot ce poţi,
să nu crezi tot ce auzi
şi să nu spui tot ce ştii!”

Pr. Nistea din Paris a facut si cateva comentarii prin care explica aceste cuvinte eu doar vreau sa mentionez ca eu ma folosesc mai ales la partea cu „sa nu faci tot ce poti”. De multe ori cand imi pun problema sa fac sau sa nu fac ceva, ma gandesc la cuvantul asta. Sper sa nu fie doar o inclinare venita din lene, dar incercati sa va odihniti in acest cuvant cand sunteti in nehotararea de a face un lucru si va veti simti ca pe un arc: pe moment veti sta, pe urma veti zbura. La fel si cu celelalte, fiecare sentinta in sine, pe cat de simpla, pe atat de puternica este in sensurile pe care le poarta in spate, mai ales in vremuri de incordare – caci viata crestinului este o incordare continua.

Principalul semn de intrebare in chestiunea aceasta – a presupusului „atac” asupra BOR – ar fi totusi, daca chiar este un atac, desi o intrebare si mai clara ar fi „ce e nou in toate astea”?

Nu vreau sa cad in capcana si sa incep sa ma dau si eu cu parerea, sa intru pe nevazute in „cearta cu diavolul” in care inevitabil, mai ales tangential cu Pr. Necula, am facut-o. Ma rezum doar la a spuna ca mie nu mi se pare nimic nou si problema „explicatiilor” este o pista falsa, o pozitionare aiurea, care nu ne priveste. Pr. Necula fiind prins in himera cu „imaginea bisericii” si-a asumat deja un razboi, o cruce, care nu stim cat de mantuitoare sunt. Daca nu ne-ar pasa, nu l-am avertiza. Nu ne-ar fi greu sa batem din palme si sa ne alaturam si noi corului zambitorilor si frematatorilor care il aplauda si zic: „asa da preot, de astia avem nevoie”. Mai nou, din interviuri, cam reiese ca parintele are si o „echipa” cu care „evanghelizeaza” Romania, mergand pe la conferinte, lansari de carte si emisiuni TV, prin tara si strainatati. Teama ne este ca in curand, Pr. Necula sa nu aiba si o biserica proprie: „Ministry of Public Image of Christ” – cam asa ar suna in engleza un posibil nume. Dar nu riscul „brandului” pr. Necula ne ingrijoreaza cat teama de „trendul Necula”. Tare mi-e teama ca preotii sa nu inceapa sa vorbeasca misto pe la predici si prin biserici, doar ca sa ii atraga si pe „caldicei”. Sincer, inca vreau sa mai aud „citari sforaitoare” si „cantari pe nas” (o alta expresie marca Necula folosita cu privire la psaltii bisericesti – in opozitie cu tinerii ciresari sau baietii de cartier – nici nu mai stiu contextul, atat de veche e formula).

Sa revenim insa la problema #colectiv / BOR. Doar doua lucruri vreau sa mai zic:

1. pentru prima data mi-a placut un cuvant al Patriarhului cand a zis; „tinerii sa vina la biserica nu la club”. Pentru prima data parca am auzit un pastor care – desi il doare sufletul – vrea sa spuna adevarul si ii cearta pe tineri, petru ca asta face un parinte iubitor; in plus, si-a asumat si riscul sa fie injurat si aruncat cu pietre; chiar daca a facut-o din gresala, fiind nervos (desi ca patriarh nu are voie), poate fara sa vrea a spus in sfarsit un cuvant care poate ajuta pe cine are urechi sa asculte; ca in rest, oricat de multe vorbe frumoase si mierloase ar canta celor care oricum nu sunt miscati de lalaieli si sabloane – nu ca nu ar fii indreptatiti sa nu fie miscati de discursul in general fad al patriarhului – tot nimic nu ar folosi; uneori, un dus rece face mai mult decat spreiatul cu ultimul parfum, plin de chimicale
2. inlocuirea purtatorului de cuvant, mai ales justificand protestele, pare o revenire la „normalitate”, o alunecare pe pozitii defensive in aceeasi directie; dar aici e un grad mare sa ne inselam – nu stim dedesubturile …

Imi pare rau ca am scris un articol atat de lung in care nu stiu daca am spus ceva. Ca sa nu inchei intr-un gol de sens, o fac cu o recomandare: articolul Pr. Savatie, intitulat: Dați foc la toate cursurile de omiletică și închideți Trinitas TV! Stiu ca multi li se pare exagerat apelul parintelui, dar acelora le recomand sa urmeasca mai indeaproape persoana pr. Savatie si sa il citeasca mai mult si vor intelege ce vrea sa spuna. Fara dezbatere si fara opinie libera, un trust de presa bisericesc este mort. Poate ca prin „citari sforaitoare” la asta se refera Pr. Necula. Caz in care intru in teoria conspiratiei: oare ravneste PS Streza la toiagul patriarhal?