Este greu de spus orice cuvant despre acest film, deoarece este un film aparte.  As incepe cu mentiunea ca a luat premiul de la Cannes (pe langa alte 14 premii), poate acesta a fost si unul dintre motivele pentru care m-am hotarat initial sa il vad.

Pe scurt, filmul prezinta viata de la o ferma la inceputul secolului XX. In ultimul timp, am cautat filme clasice italiene, deoarece cred ca vremurile care ne asteapta vor fi mult mai grele ca mizeria din Italia ante- sau post-belica iar regizorii italieni au reusit cel mai bine sa ilustreze viata oamenilor simpli in toate aspectele ei.

Filmul va produce multora plictis, dar pe masura ce timplu trece, cu atat devine mai interesant. Plcitisul vine mai ales dintr-un „altfel” de cinema, filmul nu este deloc un clasic. Eu nu am reusit sa il vad pe tot odata (are 3 ore), dar chiar si pe bucati merge vazut fara probleme deoarece, nu are o actiune sau un fir epic prea elaborat, filmul este mai mult o fresca a vietii unor oameni necajiti, nu ne propune sa urmarim altceva decat oameni, gesturi, vorbe, ganduri. Tocmai din aceasta fresca avem mult de invatat despre cum erau lucrurile alta data si de ce viata grea aveau oamenii, dar totodata si de ce viata binecuvantata si aproape de Dumnezeu traiau ei in acele vremuri si in acele locuri.

Pe langa viata grea si problemele cu care se confrunta fiecare familie, filmul este presarat cu momente sublime in care fie preotul spune un cuvant de folos, fie oamenii dau sfaturi copiilor, fie cei batrani ii inavata pe cei tineri. Este o lume uitata si pierduta, insa o luma in care omul nu era rupt de Dumnezeu, nu era fara radacini si aruncat in neantul nihilismului cu care se confrunta in ziua de azi. Chiar si alungati si prigoniti, oamenii nu isi pierd speranta ci pornesc pe o noua cale. In fata orcarui necaz, credinta le calauzeste pasii, iar cea mai mica greseala este pedepsita amarnic si pedeapsa este primita cu smerenie si cu pocainta.

Imi este greu sa spun mai multe, de altfel Mike Leigh comentand filmul a spus ca este extraordinar la mai multe nivele iar despre regizorul Ermanno Olmi ca este un geniu si asta este tot. L’albero degli zoccoli este de asemenea filmul preferat al lui Al Pacino.

Deja am spus prea mult, poate o sa revin cu link la o subtitrare buna, caci eu din pacate am gasit una care nu merge pana la sfarsit, ultima jumatate de ora din film nu este tradusa, ceea ce este foarte neplacut mai ales ca sfarsitul are multe mesaje si un oarecare aparte fata de restul fimului.

Ar fi interesanta de facut o paralela intre Morometii si acest film, ar fi multe similitudini dar si multe diferente.

Links:

– IMDB
– torrent
– comentariul lui Mike Leigh