Trecand peste faptul ca oricum violarea tarilor este treaba FMI-ului, se pare ca nu este intamplatoare arestarea la New York a sefului FMI, Dominique Strauss-Khan. Initial ma gandeam ca facatura i-a fost aranjata de prietenii lui Sarkozy din SUA pentru a-l ajuta in viitoarele alegeri prezidentiale a caror importanta nu mai trebuie sa o subliniem aici, Franta fiind una dintre pionii importanti ai imperiului anglo-american in lupta pentru supravietuire. Ca orce imperiu insa, vice-regii americanilor incep incet-incet sa dezerteze, cum se intampla de exemplu cu Turcia care incet-incet isi mareste influenta si independenta pe plan regional, cu Arabia Saudita care a intrat sub umbrela atomica a Pakistanului si de ce nu, chiar cu vice-regii europeni care in mai multe randuri au pus bete in roate in planurile regelui – cel putin Germaniei, i-ar conveni sa dea un branci SUA atunci cand va veni momentul, avand in vedere ca deja China a preluat locul #1 in exporturile nemtesti.
Asadar, era logic ca prietenii lui Sarkozy din SUA sa il ajute pe acesta inscenand principalului sau candidat un astfel de eveniment, pentru a-l rasplati mai ales pentru pozitia din Libia si pentru a-i asigura o victorie mai usoara la viitoarele alegeri. Nu doar acesta ar fi insa motivul pentru care oricum Strauss-Khan a cam sarit calul in relatia sa cu stapanii si a tulburat apele prin declaratia ca SUA pierde suprematia economica in detrimentul Chinei. Astfel, stapanii lumii dau o lectie locotenentilor care nu-si tin gura si uita pentru cine lucreaza.
Pentru noi din pacate un locotenent al elitei arestat nu ne ajuta cu nimic, in locul lui va veni altul. Mie imi este clar ca acesti simpli executanti ai politicilor elitei nu doar ca nu au mare putere de decizie, dar nici macar nu sunt platiti cum trebuie, gaura din pantoful lui Franks nefiind altceva decat un indicator al saraciei acestora. De fapt nu doar ei sunt saraci, si FMI-ul este de fapt o organizatie falimentara, ei folosind imprumuturile pe care le dau la alte tari si care sunt garantate de aceste tari cu active tangibile, rezerve monetare reale, resurse si alte bunuri reale spre deosebire de bilanturile masluite si inconsistente ale bancilor „to big to fail”. Putini realizeaza ca FMI-ul foloseste creditele acordate statelor aflate la ananghie precum Romania ca garantie pentru a putea accesa si mai multi bani prin credite de la altii, tocmai pentru ca garantiile oferite de aceste tari sunt cu adevarat importante. Este un mecanism greu de inteles si ignoranta prin care multi trateaza FMI-ul ca „lender of last resort” este ucigatoare pentru bunul simt.
Dar nu doar aceste realitatii le ignora aparatorii FMI-ului, ci si statisticile legate de riscul ridicat de faliment al statelor care cer ajutorul FMI-ului in comparatie cu statele care aleg sa se imprumute in alte parti (cf. unui studiu al Princetown University).
FMI este insa „solutia usoara” pentru orice guvern incapabil de a gasi solutii reale la probleme dificile, iar tarile care au ales sa nu apeleze la FMI (Islanda si Ungaria) deocamdata au avut un succes care ar trebui sa ii face pe guvernantii nostri sa bage capul in pamant si sa plece pentru a lasa locul altora.
