[27 August 2011]

Una dintre minciunile pe jumătate care ne-au fost livrate prin faţa noastră de către mass-media mainstream este legată de nivelul de corupţie din Grecia care ar fi dus la criza datoriei suverane a Greciei şi ar fi provocat acesată „contagiune” în întreaga Europa. Iată doar câteva ştiri din presa românească care tratează corupţia din Grecia:

– 3 Februarie 2010 – Grecia, construită pe corupţie (Romania Liberă)
– 10 Mai 2010 – Coruptia, evaziunea si indisciplina fiscala, probleme cu care se confrunta si Romania, au ingropat Grecia (Ziarul Financiar)
– 10 Iunie 2011 – O criză greacă de clientelism şi corupţie (Financiarul)

Nu am citit aceste articole, dar pot să deduc şi fără să le citesc ce idei expun: Grecia este o ţară foarte coruptă şi de aceea a ajuns în criza datoriilor. Dar nu doar ziariştii au înghiţit această gogoaşă fără să aibă nici cea mai vagă idee şi fără să facă reportaje şi analize din care să reiese că în Grecia corupţia este într-adevăr atât de mare. Ca să nu mai zicem, că nimeni nu a arătat clar că corupţia a fost cea care a produs criza în Grecia. Mi s-a întâmplat ca să văd la o emisiune economică pe un canal specializat care este irelevant pentru a-i da numele, un proprietar al unei mari companii din România – care companie acum nu mai este chiar aşa de mare – care susţinea că în Grecia este mai multă corupţie decât în România. Tot el susţinea că în Grecia nimeni nu îţi dă bonuri şi facturi. Este evident că pe un astfel de personaj, din cauza staturii sale, orice naiv şi necunoscător îl crede şi ţopăie de bucurie că măcar la corupţie românii nu suntem ultimii în Europa, ci sunt alţii care stau mai prost ca noi. Îmi pare rău că nu am fost invitat şi eu la acea emisiune ca să îi azvârl în faţă teancul de bonuri cu care m-am întors din Grecia şi pe care l-am păstrat pentru a-mi analiza cheltuielile.

Ce să mai lungim însă vorba, toata lumea este sigură că în Grecia corupţia pute şi că de aia sunt ei în criză. Dar oare este chiar aşa? Oare nu pierdem din vedere nimic? Un prim lucru care ar fi de luat în considerare este faptul că mai sunt şi alte ţări care sunt în criză şi în care cu siguranţă putem spune că corupţia nu poate fi motivul situaţiei în care se află. De exemplu, Dubai – să fie arabii islamişti corupţi? Dar parcă la turci ştiu că un hoţ îşi poate pierde mâna, mă gândesc ca la ăştia e şi mai grav. Este Irlanda o ţară coruptă? Atunci cum de Google a ales să aibă capul de pod din Europa în Irlanda şi cum de ani de-a rândul a fost numita tigrul celtic. Şi exemplele ar putea continua. Iată deci, că a pune egal între corupţie şi criză este o trivializare incorectă şi incompletă. Putem vorbi de corupţia morală a lăcomiei, de efectele conjuncturale accentuate de corupţia politică care au făcut ca Grecia să aibă deficitul cel mai mare, sau putem vorbi despre multe alte feluri prin care corupţia a ajutat criza. Însă a face din greci supercorupţi care îşi merită soarta şi în a-i prezenta pe nemţi ca pe nişte muncitori harnici, corecţi şi deştepţi care de aia au scăpat de criză pentru că politicianul Hans nu ia şpagă şi pentru că omul de afaceri Wolfgang e cinstit şi îşi plăteşte impozitele cu corectitudine, este o generalizare stupidă.

Problema principală a grecilor – părerea mea – este că nu au ştiut să fure legal. Păi cum să fure legal? Păi cum face Deutsche Bank sau cum face Siemens care are mici companii de „promovare” care contractează oamenii potriviţi de la locul potrivit pentru treaba potrivită. Iată doar un articol edificator, chiar din Spiegel:

Greece’s rampant corruption is one of the reasons why the country’s economy is in such a mess. German companies have taken advantage of the system for years in order to secure lucrative deals.

Observaţi terminologia? Când e vorba de ai lor, nemţii nu folosesc cuvinte dure, cum ar fi corupţie, hoţie, mită, ci termeni mai coafaţi: afaceri lucrative.

Aşadar, Grecia poate are o vină, aceea de a fi cheltuit peste lungimea propriei plăpumi. Cât despre corupţie, ei ştiu câtă au şi ei ştiu ce să facă cu ea. La urma urmei, fiecare trăieşte aşa cum îşi aştearnă şi celor care doresc să pară interesanţi şi importanţi când tratează corupţia din Grecia fără măcar să ştie mecanismele crizei datoriei suverane şi rolul jucat de bănci cu nume şi renume, li se potriveşte proverbul: râde ciob de oală spartă. Tot acelaşi proverb li se potriveşte şi celor care ii plâng pe greci şi ţin cu deadinsul să arate în ce situaţie dificilă au ajuns ei. Aceşti naivi habar nu au că grecii pot să meargă pe minus al PIB-ului ani buni de aici înainte şi nivelul lor de trai poate să scadă mult şi bine pentru că noi oricum nu ne vom apropia prea curând de ei la orice indicatori legaţi de bunăstare ne-am uita.

Să elaborăm puţin şi ce s-ar afla în spatele acestei confuzii şi superficialităţi în tratarea problemelor. În primul rând, părerea mea, este că în conştiinţa publică (impersonală dar imbecilă) se crează deja ideea că ţările mici sunt slab guvernate şi corupte şi prin urmare ar fi bine să fie conduse de nemţi, sau măcar de elveţieni. Se calcă astfel în picioare popoarele şi se ia în batjocură capacitatea acestora de a se autoguverna şi dreptul lor la bunăstare şi prosperitate prin expunerea ideeii subliminale ca popoarele balcanice nu sunt capabile de nimic bun. Nici o vorbă însă de hoţia băncilor, mituirea politicienilor de către bancheri, speculaţiile ilegale şi riscul sistemic construit de FED şi de  BCE-ului prin politicile fiscale şi monetare aiuristice. Şi mai grav este, când asemenea enormităţi sunt promovate de trădătorii din interior, cum se întâmplă pe la noi cu cei care încep să papagalicească că soluţia este o Europă federală sau managementul străin. Şi iată cum ajungem pas cu pas, mai pe vrute dar mai ales pe nevrute dar pe sugeratelea, la al 4-lea Reich.

Somnul raţiunii naşte monştri. Iar când gândim cu mintea altora şi îngurgităm ideile lor perverse fără a pune un semn de întrebare ajungem să fim ceea ce am ajuns deja: o populaţie de manevră, o turmă de vaci plimbată printre garduri, dusă când la iarba verde … de afară ca să rumegăm câte ceva, când la muls în grajd, acasă la noi, unde avem credite şi impozite de plătit, pe care Hans şi Wolfgang vor avea grijă să le administreze eficient pentru ca să fim o ţară de vaci fericite.