Multe asemanari putem gasi intre caderea Constantinopolului si starea ortodoxiei din ziua de astazi. Nu mica mi-a fost mirarea citind intr-un articol al lui Bogdan Mateciuc cum ca „administraţia provinciilor era nefuncţională, Thracia fiind controlată de nişte feudali care, în ciuda avuţiilor lor, nu-şi plăteau dările către centru”. Iata deci cat de putin s-au schimbat lucrurile peste ani si ani. Este de mirare oare de ce profetia cu privire la alungarea turcilor si recucerirea Constantinopolului nu s-a implinit inca? Iata doar un exemplu de profetie a unui cuvios din anul 1503:

Mare razboi european. Infrangerea Germaniei si ruinarea Rusiei si a Austriei. Infrangerea turcilor de catre greci. Intarirea lui Agar (adica a turcilor) de catre popoarele europene si infrangerea Grecilor de catre turci. Macel in popoarele Ortodoxe si mare tulburare la popoarele ortodoxe… Intrarea armatelor straine de la marea Adriatica. Vai de cei ce locuiesc pe pamant. Iadul este gata. Intr-o clipa moare Agar. Un nou razboi european. Unirea popoarelor ortodoxe cu Germania. Infrangerea francezilor de catre Germani. Rascoala Indiilor si departarea lor de Anglia. Anglia numai la saxoni. Biruinta Ortodocsilor. Infrangerea lui Agar si taiere de obste. Agar (iar) contra popoarelor ortodoxe. Neliniste in lume si deznadejde de obste pe pamant. Lupta celor sapte puteri la Constantinopol, trei zile si trei nopti macel si biruinta celei mai mari puteri. Continuarea razboiului de catre Ingerul Domnului Dumnezeului Hristos si predarea orasului (Constantinopol) grecilor. Intoarcerea latinilor la credinta nestirbita Ortodoxa. Intinderea credintei ortodoxe de la Apus pana la Rasarit. Frica si cutremurul barbarilor fata de Ortodoxie. Sfarsitul Papei si proclamarea unui patriarh pentru toata Europa. In 55 de ani, sfarsitul nevoilor. In cel de-al 70-lea an nu este necaz, nu este surghiunit, venind in bratele mamei voastre. Asa este si asa sa fie. Amin. Amin. Amin. „Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel din urma”. Sfarsitul, o turma si un pastor ce este din credinta adevarata a ortodocsilor.

Literatura greceasca abunda de astfel de profetii, unele chiar ale unor autori cu autoritate mult mai mare decat a acestui „cuvios” despre care eu nu stiu nimic in afara de faptul ca am gasit-o intr-o carte a unui parinte grec. Pentru muti greci ortodocsi, recucerirea Constantinopolului face parte deja din istorie, chiar daca dintr-o istorie viitoare si amanuntele acestui eveniment sunt mai populare si mai cunoscute decat multe alte evenimente istorice, poate chiar mai cunoscuta decat evenimentele care au dus la caderea Constantinopolului.

Este pacat ca in ciuda numeroaselor mijloace de informatie disponibile atat de putina lume este interesata de istoria Imperiului Bizantin, dar mai ales de caderea acestuia, pentru ca am avea multe de invatat. Sunt multe lucruri interesante in legatura cu aceasta, si va recomand articolul mai sus mentionat mai ales pentru ca este foarte succint si interesant.

In continuare as dori sa ma refer doar la cateva aspecte care ma framanta pe mine. In primul rand, demn de remarcat mi se pare faptul ca caderea Imperiului Bizantin a fost un proces indelungat, pas cu pas, bucata cu bucata, ca si cum parca Dumnezeu a dat timp crestinilor sa se pocaiasca si sa se indrepte. Cat de mult se aseamana aceasta cu vremurile noastre cand asistam la o degradare treptata a societatii la nivel global si la un avans pas cu pas catre o noua dictatura pe plan national. Pas cu pas vedem stramtorarile cum se aduna si cum sperantele de mai bine se naruie, iar zanganitul armelor se aude din ce in ce mai tare. Exista chiar si un termen care s-a incetatenit in terminologia analistilor economici cu privire la amanarea inevitabilului sfarsit: „kicking the can down the road” (impinsul cu piciorul a conservei mai departe). Mi-am spus de mai multe ori parerea ca dezintegrarea totala a societatii asa cum o cunoastem acum este inevitabila, am trecut de punctul in care lucrurile se pot schimba omeneste. Adica, pornind de la realitatea ca nu putem transforma un bancher intr-un mecena si un politician actual intr-un voievod sfant, este evident ca nu putem face estimari optimiste. Oare se asteptau bizantinii care traiau intr-un Imperiu cat de cat uman, in care munca era cat de cat rasplatita si nu se murea de foame, altfel spus aveau un nivel destul de avansat ca societate – oare credeau ei ca peste cativa ani urmeaza sa fie sclavi la turci si pe deasupra sa mai fie nevoiti sa se inchina lui Alah daca vor sa mai traiasca? Iar acest „privilegiu” l-au avut doar putini.

Fara indoiala iluzia civilizatie ne-a „contaminat” pe toti si sunt sigur ca nu doar ca nu credem ca situatia noastra actuala se poate inrautati dramatic, dar nici nu putem specula pe marginea raului care ni se poate intampla. De exemplu, foarte multi oameni astazi se plang ca au salarii mici si ca nu pot sa aiba si ei o masina ca toata lumea. Pentru multi aceasta este o problema foarte presanta si sunt foarte mahniti din aceasta pricina. Acestor oameni le vine foarte greu sa inteleaga si sa se gandeasca ca este foarte probabil ca in cativa ani sa vina vremuri in care nici cei bogati sa nu mai aiba masini deoarece sistemul financiar se va prabusi si va trage cu el si comertul si industria si prin urmare chiar daca vor fi mii de masini parasite, nu vor mai exista cisterne care sa care benzina la peco iar peco-urile vor fi goale pentru ca oricum nu vor mai exista bani de vreme ce bancile vor fi picat. Multi vor rade la aceasta presupunere, gandindu-se ca Isarescu e un dumnezeu al banilor care poate face orice. Iata insa doar o frantura de realitate: pentru milioane de americani colapsul a venit deja.

Un alt fenomen legat de caderea Imperiului Bizantin care ma intristeaza mai ales prin actualitatea sa este cel al tradarii ortodoxiei din ratiuni politice. Stransi cu menghina de otomai, unii bizantini s-au gandit ca daca vor renunta la ortodoxie si se vor inchia papei, vor scapa de iatagan. Asa s-a ajuns la sinodul mincinos de la Florenta. Amarnic pentru acestia: este tragic cum in situatii limita slaba credinta se pierde si caderea in apostazie este solutia pe care mintea omeneasca nebuna o gaseste ca mijloc de a lupta cu necazurile. Ce credeau ei? Ca pot sa biruiasca lumeste fara ajutorul lui Dumnezeu? Acestia clar nu au inteles ca lupta noastra nu este cu puterile vazute, ci ca rostul vietii este altul si cu mult mai nobil chiar decat supravietuirea unui imperiu, a unui neam sau a unei cetati. Vedem cum si in vremurile noastre unii striga si militeaza pentru relatii cat mai bune cu catolicii si protestantii, ba chiar pentru unitate, aducand ca justificare lupta mai eficienta cu pacatul din societatea de azi. Deci in locul otomanilor de alta data acum avem societatea moderna iar in locul razboiului armat avem razboiul in legislatie, propaganda, educatie si alte domenii ale societatii moderne puternic secularizate. „Luptatorii” ecumenisti de azi aduc stupidul argument ca impreuna putem fi mai puternici si putem lupta pentru o societate crestina in Europa Unita, ignorand o gramada de contraargumente cum ar fi faptul ca am ajuns unde suntem tocmai pentru ca ne-am departat de ortodoxie in est iar in vest chiar s-au instrainat total. In plus, relevanta catolicismului este cvasi-nula in occident, papa nefiind mai mult decat un personaj care mai „deranjeaza” din cand in cand opinia publica cu parerile lui „anacronice”. Prin esuarea includerii in constitutia Uniunii Europene macar a unei mentiuni privitoare la rolul crestinismului in istorie – ca sa nu mai vorbim de principii sau legi crestine – catolicismul si-a vazut si el caderea. Ce mai poate inseamna Biserica Catolica in afara unor procente in scadere vertiginoasa si a catorva asociatii de binefacere? Si cu toate acestea, exista ortodocsi care doresc „unitatea” in numele „actiunii comune”.

Iata deci doar doua similaritati intre lumea bizantina inainte de cadere si starea crestinilor ortodocsi romani (dar nu numai) de azi. Sa nu luam de-a gata libertatea pe care inca o avem si bunastarea care nu ne satisface niciodata si sa ne gandim ca daca nu le vom folosi cum trebuie le vom pierde. Orice dar pe care il primim ne este dat pentru a-l inmulti, numai prin cresterea rodului darul isi implineste menirea. Precum maslinul care a fost blestemat pentru ca nu a dat rod, si noi vom pierde darul libertatii daca nu vom incerca sa devenim liberi de pacat, liberi de legaturile acestei lumii decazute, liberi de legaturile obiceiurilor proaste si liberi de ispitele demonilor.

Legaturi:

• Caderea Constantinopolului – Bogdan Mateciuc
• Sfantul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului
• For Millions of Americans, the Collapse Is Now