Creditul guvernamental a explodat faţă de anul trecut

Simţeam nevoia să îmi justific mai mult articolul precedent şi am deschis puţin site-ul BNR căutând să văr cum mai stam cu datoria, adică cu creditele, adica cu banii pe care îi avem de dat mâine pentru cheltuieli pe care le facem azi, fie că nu mai avem efectiv din ce să trăim, fie în speranţa că aceşti bani îi vom investi inteligent şi prin urmare aceste investiţii vor da rezultate şi vor aduce venituri atât de mari încât să putem plăti acele rate, pentru că altfel, vai de noi, Grecia se mută mai la nord.

Şi iată ce am găsit în indicatorii monetari pe luna Aprilie 2012:

Creditul guvernamental1 s-a majorat în luna aprilie 2012 cu 0,1 la sută, până la 81 080,2 milioane lei. La 30 aprilie 2012, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 31,6 la sută (29,2 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2011.

Creşterea mi se pare imensă. În condiţiile în care toţi ridică stindardul responsabilităţii fiscale şi a reformelor statului, România performează penibil şi este cu totul de mirare cum de încă la televiziune toţi discută despre politichie jalnică în loc să vadă prăpastia care ne aşteaptă de după colţ.

Să vedem ce înseamnă un ritm de creştere de 31,6% a datoriei publice pe an, fără a lua în calcul dobânzile. Aşadar dacă am pornit de la o datorie de 100 lei şi avem o rată de îndatorare de 31,6% pe an, în 3 ani vom ajunge la 228 lei, adica mai mult decât dublare. Dacă ar fi să considerăm şi dobânzile, cu siguranţă creşterea este mult mai accentuată. Şi cu atât mai tragică este această creştere a datoriei cu cât economia este încă în cădere liberă şi premizele sunt sumbre, iar cursul a explodat şi UE nici nu s-a destrămat încă.

Iată aşadar un motiv de îngrijorare major, care din păcate este ignorat total de presă. Să ne mirăm oare de ce? Cifrele sunt sterpe, presa nu face decât să servească interesele finanţatorilor care sunt fie de-o parte fie de alta, cine să aibă interes să prezinte cifre şi să tragă semnale câtă vreme nu ajută cu nimic în calculul electoral.

Alte semne de întrebare din acest raport ar mai fi şi creşterea masei monetare la 1 an în toate componentele sale (M1, M2, M3) cu peste 10%. Pentru mine asta e un indicator cel mai clar al inflaţiei, nu indicatorii măsluiţi folosiţi de BNR ca să ascundă nişte realităţi palpabile pentru oricine merge la piaţă.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.