Am reascultat recent o predica a lui „taica parintele” Visarion Iugulescu despre Duminica Infricosatei Judecati. Ca o mica paranteza, pentru cei care nu stiu, ucenicii acestui parinte aveau obiceiul sa il numeasca „taica parintele”, ceea ce mi s-a parut foarte amuzant prima data cand am auzit, mai ales pentru ca „taica” este o titulatura care iti da o impresie destul de prietenoasa si familiara pe cand parintele – care de fapt nu e preot, ci diacon, ba chiar diacon destul de ciudat, pentru ca nu tine de nici o manastire – tuna si fulgera si iti da impresia de Noe care striga in lume si a pornit deja ceasul pe invers pana cand vine potopul. Am acest obicei de a „consuma” uneori si materiale cu care nu sunt de acord si nu ma refer doar la predici si conferinte ci la orice, inclusiv emisiuni radio din SUA despre extraterestrii. Cred ca un lucru bun putem extrage din toate si desi timpul este scurt si gestiunea lui ne obliga sa fim extrem de selectiv, recunosc ca eu nu prea ma pricep la treaba asta.

Asadar, care este greseala de capatai a profetilor apocalipsei, fie ei din spatiul religios autohton, fie din cel de aiurea, mai ales cel neoprotestant de peste ocean? Si nu ma refer doar la apocalipsa eshatologica ci chiar la cea economica, despre care recunosc ca la o lecturare superficiala a blogului meu, foarte multi probabil ma cred si pe considera si pe mine adept. Din start greseala oricarui „profet”, de orice natura si din orice spatiu este ca se da ceea ce nu este. Nu poti sa te dai profet daca nu esti profet si cine poate pretinde ca este profet? Dar sa zicem ca dintre „profeti” multi nu se dau drept profeti, ci se considera doar analisti ai … apocalipsei. Ei deja considera implicit ca traim apocalipsa si avertizarile lor le considera firesti a fi plasate in cadrul apocalipsei de vreme ce lucrurile sunt evidente (implicit).

Evident ca lucrurile rareori sunt evidente si bineinteles ca Dumnezeu are un plan propriu care nu tine cont de profetii nechemati. Slava Domnului ca este asa si ca istoria nu decurge atat de pesimist cum o vad unii. Poate da, privind din unele puncte de vedere, poate traim vremuri grele, vremuri rele, necazuri, caderi, disparitii ale unor obiceiuri sanatoase si disolutie a unei societati cat de cat inchegate si de care multi se alipisera, mai ales dintre acei profeti. Asta nu inseamna nicidecum ca ce va urma va fi mai rau, nu putem stii planul lui Dumnezeu. Noi putem face presupuneri, putem trage niste concluzii pe baza faptelor pe care le cunostem, desi sunt extrem de limitate. Ca o alta mica paranteza, as atrage atentia ca Internetul ne ofera o mare iluzie de „acces la informatie” si singuri ignoram ca asa cum discutia cu cineva pe messenger prin schimbul unor emoticoane este doar o trunchiere grosolana a unei adevarate discutii daca ar fi sa aiba loc in lumea reala, tot asa si informarea noastra despre lume prin intermediul Internetului este doar o umbra a realitatii, ca sa nu mai vorbim si de factorul subiectivitatii.

O a doua greseala, care este chiar mai grava decat prima este ca profetii apocalipsei exclud iubirea lui Dumnezeu si rabdarea Lui. Intr-adevar, si pedeapsa este tot o manifestare a iubirii si daca este sa privim cum trebuie apocalipsa, fiind opera lui Dumnezeu, si aceasta va fi o manifestare a iubirii Lui fata de om. Dar cati dintre profeti o prezinta asa si cati prin strigatele si semnalele lor ne descopera iubirea lui Dumnezeu. Ca tot veni vorba de Visarion, tot astept sa gasesc o predica in care sa vorbeasca si despre iubirea lui Dumnezeu, sa arate cel mai mic semn ca nu este doar obsedat de foc si pucioasa si de toate gunoaiele lumii ci este constient ca Dumnezeu mai si iubeste pe pacatosi si isi arata dragostea si fata de acestia. Doar ca un mic exemplu a ceea ce vreau sa spun, este Cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur la Invierea Domnului:

De-a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel din urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel din urma miluieste si pe cel dintai mangaie; si acelui plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Nu putem sa stim noi planul lui Dumnezeu cu omenirea, de aceea a profeti si a pune mereu raul inainte este un semn de boala spirituala, indica nu doar o inclinare inspre intuneric si deznadejde ci mai ales o rupere de iubirea lui Dumnezeu care este datatoare de lumina, speranta, curaj si optimism. Toti cei care nu Il lasa pe Dumnezeu sa faca apocalipsa cand vrea si cum vrea El, ci prin atitudinea lor Il trag de mana oarecum ca sa ii dea drumul acum, caci „acum e momentul”, ignora cea mai puternica forta din univers: iubirea. Oricata dreptate si oricata credinta ar avea ei, dupa cum spune Sf. Apostol Pavel, „daca dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător” (I Corinteni #13). Si de multe ori putem identifica acesti profeti mai ales prin senzatia pe care ne-o da cuvantul lor. Americanii au un termen pentru asta: pessimism porn (pornografie pesimistica) si intr-adevar metafora asta incapsuleaza destul de expresiv cateva aspecte ale trendului apocaliptic, mai ales aspectul patimas, obsesiv, pervers cu care profetii apocalipsei merg inainte cu capul intre ochelarii de cal si nu ridica privirea in jur sa vada daca nu cumva mai exista si alta cale si alt orizont si poate lucrurile nu stau chiar asa. Si la urma urmei chiar daca vine apocalipsa, care e problema?