Motto: ” Când te împotriveşti culturii banilor nu te împotriveşti doar unor monede sau bancnote, ci unei întregi perspective asupra lumii” (Mark Boyle)

Vrem nu vrem, intelegem sau nu intelegem, cariera se aseamana din ce in ce mai mult unei religii pentru omul modern in general si pentru romanul din clasa de mijloc, in special. Spun asta mai ales bazandu-ma pe cateva observatii clare si cazuri concrete pe care nu le voi detalia, deoarece sunt sigur ca fiecare cunoaste asemenea exemplare de oameni obsedati de cariera si care se raporteaza la cariera precum credinciosii lui Dumnezeu.

In principal, „adepti” ai acestei religii sunt angajatii multinationalelor care au cam fost formatati pas cu pas si trecuti prin forma de cozonac a brave new world-ului. Mai recent, inca din facultate ei dobandesc un limbaj si o stare mentala deja „formatata” pe noua religie. Disensiunile unui „outcast” cu acestia, apar deja din limbaj. In discutia cu asemenea oameni, daca nu folosesti acelasi limbaj, daca nu ai aceiasi termeni si in vocabularul tau procentul de cuvinte in limba engleza nu este indeajuns de ridicat, pentru ei esti un outsider si te privesc cu scepticism. Daca incepi deja sa dai semne ca scopul tau in viata nu este un job cat mai bine platit intr-o pozitie cat mai sus, deja esti catalogat „necredincios”. Daca te ia gura pe dinainte si declari ca banii nu sunt chiar atat de importanti pentru tine si tu nu ai un target personal in munca ta, adica nu ai un „career path” deja striga: „blasfemie!”.  Mintea lor efectiv nu poate accepta daca tu te arati multumit cu situatia ta, cu starea in care esti, cu compania la care esti, cu munca pe care o faci si cu salariul pe care il castigi. Pentru o astfel de stare de bine, ei folosesc cuvantul „plafonare”. Nici nu te ia prea in serios, cred ca le ascunzi ceva.

In religia carierismului este obligatoriu ca mereu sa tintesti cat mai sus, sa urmaresti provocari cat mai mari, cat mai noi, cat mai „tentante”, evident intr-o pozitie compensata cat mai bine si care sa ofere „motivatii” cat mai variate, care includ insa nu doar partea financiara ci si provocarile, mediul, organizatia, cultura etc. Caci chiar daca faci bani destui dar compania ta nu este indeajuns de cosmopolita sau nu are cel putin planuri de extindere internationala, cu siguranta carieristii ridica din spranceana.

Carieristii de azi, precum crestinii de alta data au si ei Biblie, porunci, sfinti, preoti etc. De exemplu, in functie de specificul unui „job”anume putem gasii carti precum: „Biblia negociatorului”, „Biblia vanzarilor”, „Cele 10 porunci ale managementului” etc. Sfintii carieristilor sunt marile personalitati care „au inspirat milioane de oameni”, precum Steve Jobs, Bill Gates sau alti mari CEO-uri de mari companii care au navigat cu succes pe apele tulburi ale afacerilor mondiale. Preotii carieristilor sunt trainerii de la seminarii, trainiguri si conferinte la care orice carierist trebuie sa participe periodic, precum crestinii merg in pelerinaje la manastiri ca sa se regaseasca si sa-si limpezeasca mintile. Tot asa si carieristii merg la traininguri ca sa devina si mai performanti si mai eficienti si sa dobandeasca noi si noi aptitudini, atitudini, capacitati si tehnici moderne de a face munca cat mai extraordinara.

Praznicele in religia carierismului sunt „deadline”-urile si „event”-urile. Pregatiri intense si nopti de nesomn in care carieristii „postesc aspru” mancand cand apuca si dormind pe unde si cat apuca in pregatirea dinaintea sarbatorii. Dupa ce deadline-ul sau eventul s-a terminat, carieristii au parte de un mic respiro, fac bilantul, trag concluzii, au si ei parte de o mica perioada de liniste care insa nu dureaza prea mult pentru ca praznicele la carieristi sunt mai dese ca in crestinism. Mereu se gaseste un nou deadline si daca nu i-l da seful, cu siguranta carieristul si-l va da singur pentru ca eficienta si organizarea individuala tin locul constiintei si moralei crestine.

Ce sa mai zic, s-ar mai gasi multe paralele de facut: in loc de curce, card; in loc de familie, departament; in loc de jertfa, competitie; in loc de viata de apoi, pensie etc.

Am ramas socat mai ieri in curtea blocului cand am auzit o disputa intre doi copii, un baiat si o fata. Nu am prins prea mult din cearta lor, dar am prins subiectul: cariera. Discutau pe marginea carierei, pe semne ca fiecare isi alesese o cariera si justifica de ce si-a ales-o. Au intrat apoi in disputa, nici unul nefiind de acord si neagreând cariera celuilalt. Ea – o pustoaica de 7-8 ani si el, un flacau de 6-7 ani. „Nu imi pasa de cariera ta, fac ceva cu ea”. „Nici mie de cariera ta, nu ma intereseaza ce ai de gand”. „Eu plec si te las cu cariera ta”. Parea oarecum un joc de-a tata si de-a mama sau poate finalul unei discutii mai lungi care evident continuse si ceva argumente: de ce unul isi alege sau nu vreo cariera. Nu stiu clar daca semintele obsesivei cariere fusesera sadite in mintile lor in familie sau de Disney. De oriunde ar fi venit insa, pare tragic. Copii care deja au mintile virusate, nefiind inca la scoala si manipuland deja niste termeni fara sa aiba macar un caracter si o personalitate conturata. Ce sansa o sa mai aiba ei sa isi dezvolte deja o personalitate, sa aiba o viata a lor, consecinta a propriei alegeri, daca deja religia carierei i-a captat cel putin in limbaj si in metafore.