Este imposibil daca ati mers zilele astea prin hypermarket sa nu fii auzit ceva de genul: „Costele, hai ma sa luam si noi niste peste ca maine e dezlegare la peste”. Azi, cum m-am intors de la biserica, pe scara blocului m-a intampinat mirosul pregnant de peste. Parca era intrecere de mirosuri, care face mai mult peste si produce mai mult miros, de la ce apartament vine aroma cea mai imbietoare. Mai ieri insa cam de la aceleasi geamuri venea miros de copane.

Nu prea ma mai uit la televizor dar pun pariu ca zilele astea au fost nenumarate reportaje din hypermarketuri cu reporteritze „de la fața locului” care transmiteau cu pasiune si seriozitate situatia: lumea cumpara peste la greu, unii zic ca e scump, unii ca e ieftin, autoritatile ii verifica pe vanzatori etc. Nimic nou, si de Craciun e la fel cu porcii si de Paste cu mieii.

Exista o atractie magnetica catre mancare, lumea e obsedata de „ce se mananca” de Pasti, de Craciun, de Florii etc. Sarbatoarea este secundara, praznicul este mereu doar un pretext, important este fratilor acum: mancam peste, deci care e situatia, avem sau nu avem, este sau nu este proaspat, care sunt preturile?

Nu este nimic nou ca sarbatoarea nu mai e sarbatoare la romani in sensul profund. Asta pentru ca nimic nu mai e prea profund, tot ce simte si traieste romanul de azi este cumva la suprafata, superficial, firav in sensuri si mare parte din reflex. Ar fi bine daca macar reflexele ar fi mostenite de la parinti, de la bunici, dar sursa acestora este din pacate televiziunea. Oamenii vad la televizor transmisiuni in direct din hypermarket cum ca unii comanda peste si se duc si ei sa cumpere sa nu ramana in urma, sa nu se simta pe dinafara. Doar e dezlegare, nu?

Tata (pensionar) a vazut mai zilele trecute o reclama la un targ de produse pentru bebelusi si pentru ca urmeaza sa devina bunic, ziua urmatoare era deja la Bucuresti ca sa cumpere „manusa cantatoare care adoarme copilul” – evident care aparuse si ea in reclama. A mers mai intai la Romexpo (evident targul nu era acolo) si a renuntat chiar si la Targul de produse traditionale (de la care l-am mai deturnat o data), a intrebat din om in om, a reusit sa afle unde e targul si cu ce autobuz ajunge, a ajuns acolo, a cautat manusa cantatoare (probabil tot inreband din om in om) si a reusit sa prinda si un tren cat de cat rezonabil sa se intoarca acasa. Totul din cauza televizorului.

Este oare reflexul produs de TV doar un nou mod de transmitere a traditiilor? A ajuns oare televizorul atat de puternic formator al constiintei si actiunilor romanilor incat sa determine vanzari masive de peste? Pun pariu ca fara TV oricum putini ar stii ca de Florii se mananca peste pentru ca nici macar ortodocsii nu au toti calendar acasa, ca sa nu mai zic ca oricum pestele nu este la fel de bun ca porcul sau mielul incat sa nu poata fi sarit din meniu de cei care mai pastreaza din manifestarea religioasa doar „ce se mananca azi”.

„Dezlegare” a devenit doar in cativa ani „desfranare”. In locul sensului de „oaza de repaos”, „oprire la peco” sau „pregatire pentru urcus”, cuvantul dezlegare este acum un pretext de desfrau (la ce-o fi cazul, dupa specificul sarbatorii: peste azi, vin pe 9 martie, porc, sarmale, cozonaci inaintea Craciunului, gratare de miel fumegande si oameni iesiti la chefuri la iarba verde chiar in Saptamana Mare etc). Mai degraba, romanii apostati care se declara crestini doar pentru ca au fost botezati dar in rest nu prea le pasa de biserica, mai bine le-ar fi lor sa ignore total apelurile televiziunilor la astfel de „dezlegari”. Este mare hula sa mananci porc tot postul si acum ca au crestinii „dezlegare” sa razi si tu printre dinti: „da Marie, hai sa luam si noi doi pastravi, dar ia totusi si o caserola de mici”.

PS. azi am vazut pe unii care nu s-au inghesuit la peste, ci ciocneau deja oua in piscina la Baile Felix; Kafka!