Nu doar Suedia ci si Germania incepe sa intre pe teritoriul negativ al dobanzilor oferite de banci clientilor pentru depozite:

Deutsche Skatbank, a division of VR-Bank Altenburger Land, which was founded in 1859, is not the biggest bank in Germany, but it’s the first bank to confirm what German savers have been dreading for a while: the wrath of Draghi.

Retail and business customers with over €500,000 on deposit as of November 1 will earn a “negative interest rate” of 0.25%. In less euphemistic terms, they have to pay 0.25% per annum to the bank for the privilege of handing the bank their hard-earned money or their business cash. (Sursa)

Daca avem nevoie de un indiciu cu privire la starea crizei (la inceput, la mijloc, pe terminate) dobanzile zero sunt unul dintre indiciile cele mai puternice: suntem la inceput. Sa ma explic …

La declansarea crizei in 2008, pentru a salva bancile care trebuiau sa pice, guvernele au pornit tiparirea de bani. Justificarea a fost urmatoarea: daca pica bancile, economia intra in contractie, ca in anii 30 si oamenii o sa sufere de somaj si de saracie pana iesim din criza. Cate banci urmau sa pice si cat de grava ar fi fost situatia pe termen mediu lung, e greu de stiut. Atata pentru ca lobby-ul bancar domina politica cat si pentru ca riscurile pareau prea mari, s-a ales solutia tiparirii de bani cat cuprinde si astfel s-au acoperit gaurile din bilanturile bancilor.

Problema nu a fost insa doar legata de gaurile bancilor. Cata vreme ciclul contractiei a fost declansat si sistemul a avut primul infarct, banii nu au fost de ajuns pentru a resuscita bolnavul. Prin dobanzile mici, bancile centrale incearca sa „impinga” banii inspre investitii pentru a „reporni” motoarele economiei. Oricati bani au fost tipariti si oricat au rugat bancherii centrali pe bancherii ne-centrali ca sa crediteze economia, cei din urma nu au ascultat si au taiat de tot creditarea catre popoulatie si eocnomie, preferand sa foloseasca banii primiti pentru a juca la bursa si a suge profituri la casino-ul produselor financiare complexe numite derivate. Asa s-a ajuns ca de exemplu Godlman Sacs sa castige acum 2-3 ani pe bursa, cateva sute de milioane in fiecare zi, timp de peste o jumatate de an. Deci nici o zi de pierdere. Comparatia cu jocurile de noroc este putin exagerata: bancile nu sunt atat jucatori cat patroni de casinouri, jucatorii sunt fondurile de pensii, investitorii privati si naivi care cred ca pot face bani pe bursa usor.

Ciclul banului in economie nu a fost repornit, viteza (velocitatea banilor) este foarte mica si asa s-a ajuns ca acum sa auzim de deflatie. Ce pot insa sa faca bancile centrale in continuare? Pai, dupa ce au tiparit atata banet si bancile ne-centrale nu au catadicsit sa crediteze economia, a venit vremea scaderii accentuate a dobanzilor. Prin scaderea dobanzilor, bancile sunt teoretic nevoite sa reporneasca creditarea pentru a putea face profituri din creditele pe care le dau afacerilor in detrimentul pariurilor la bursa. Cu cat dobanda e mai mica, cu atat atat bancile cat si investitorii care doresc evident randamente cat mai bune sunt impinsi sa investeasca banii in economie, in fabrici si uzine, in productie, in inventii si investitii din care sa poata scoate un randament mai bun decat cel din dobabnda.

Criza este insa atat de nasoala incat bancile, desi au bani aproape nelimitati si gratuiti de la bancile centrale, nu isi asuma riscul sa dea credite si prefera sa maximizeze castigurile de la pariuri. Unii investitori s-au mai indreptat inspre alte tipuri de investitii mai sigure gen teren agricol, aur, imobiliare, bunurui tangibile, dar sunt mult prea multi bani comparativ cu bucurile exsitente. In plus, aceste investitii nu aduc randament sigur si de multe ori sunt si ele la fel de riscante cat creditarea. Prin urmare, avantul investitional se lasa inca asteptat si bancile nu vor sa crediteze. Ca masura coercitiva extrema, bancile centrale reduc din nou dobanzile si asa auzim ca maine-poimaine, BNR va micsora iar dobanza de referinta.

Cum s-a ajuns insa la dobanzi negative? EI bine, unele banci, au facut niste studii, niste analize si au descoperit ca lumea e atat de speriata incat nu are in ce sa investeasca banii si e posibil ca daca ele (bancile) nu doar ca nu vor mai oferi dobanda, dar vor cere si taxa pe pastrarea banilor, se vor gasi destui clienti si astfel bancile vor avea o noua sursa de venit. Nu atat contractia balantelor cat mai ales setea de profituri impinge bancile private sa treaca la dobanzi negative. Evident, in cazul bancilor centrale motivul ar fi acelasi ca si pana acum, trecerea la negativ este doar un milestone istoric, in rest cifra nu conteaza daca e plus sau minus, trendul se incadreaza in continuare in doctrina curenta.

Teoretic, nu trebuia sa se ajunga aici. Tiparirea de bani trebuia sa fie indeajuns si multa vreme s-a batut apa in pio ca „recesiunea” trece si economia isi revine, cand in SUA, cand in Europa. China era aratata cu degetul ca cel mai mare risc si America era de mult iesita din criza.

Ei bine, dobanzile astea negative ale celor doua banci (una privata si una nationala) sunt doar inceputul, scanteia care va aprinde focul mai departe. Ce e paradoxal este ca daca data trecuta focul austeritatii si al bank run-ului a ars prin porcusorii de est-sud, intrarea la apa de acum a dobanzilor loveste din Nord. Urmeaza sa vedem daca nordicii sunt toti la fel de priceputi ca olandezii sa reziste invaziei apelor sau o sa fie inghititi de vreun tsunami …