Inainte de a vorbi despre noua banca rea a Austriei, as dori sa va reamintesc ca in 1933 tot de la austrieci a pornit …

Creditanstalt had to declare bankruptcy on 11 May 1931. This event resulted in a global financial crisis and ultimately the bank failures of the Great Depression (sursa: Wikipedia)

Oare de data va fi altfel? Deocamdata, se pare ca nu foarte mult altfel …

Avem, deci o noua problema in Austria. Problema veche a fost rezolvata sau mai bine zis nu a fost rezolvata cand trebuia si prin urmare, loveste acum. Adica, o banca care a dat credite aiurea, a intrat la apa si ca sa nu faca valuri, statul a cumparat-o sau mai bine zis a creat o noua banca – HAR – care a „preluat” creditele neperformante ale bancii Hypo Alpe-Adria. Intre timp, lucrurile s-au inrautatit (sau poate nu s-au imbunatatit indeajuns) si un audit INDEPENDENT a descoperit ca activele acestei banci au fost supraevaluate, altfel zis masluite, la momentul formarii bancii. Altfel spus, statul a pus prea putini bani cand a format noua banca, altfel spus gaurile nu au fost astupate cat trebuie. Si trebuie mult …

Supraevaluarea activelor este ceea ce analistii sinceri ai sistemului financiar numesc ELEFANTUL DIN CAMERA. Sa simplificam, pentru a intelege. Banca X are credite si depozite. Creditele sunt acoperite cu garantiile, ipotecile, colateralele si asigurarile corespunzatoare. Orice banca are credite la alte banci, la investitori si mai ales la Banca Centrala. Problema cu supraevaluarea activelor se refera la faptul ca daca am aduna toate garantiile si am scade toate datoriile, multe banci ar iesi pe minus. Pentru ca nimeni nu le strange de gat si pentru ca se pot tipari bani continuu, este doar o chestiune de decizie care banca sa ramana in picioare si care sa pice, altfel spus, fiecare banca este tinuta pe linia de plutire de banca centrala de care depinde prin linii de credit corespunzatoare si prin trecerea cu vederea a starii nasoale in care se afla.

In cazul de fata, banca fiind una de stat, de ce s-a ajuns sa nu mai fie sustinuta de stat este un motiv cu totul altul de cel comunicat. Bunaoara, dupa cum stim din presa, banca a picat deoarece un audit „independent” a descoperit supraevaluarea activelor – o cutuma nelipsita in domeniul bancar. Cu siguranta, auditul a fost doar un pretext de a apasa pe tragaci acum, pierzatorii fiind pe de o parte deponentii (daca or mai fi ramas careva intre timp) si pe de alta parte alte banci care aveau credite catre banca HAR. Dupa parerea mea, austriecii au luat aceasta decizie din motive financiare: statul nu mai are bani sa ii arunce aiurea inspre banci zombie, prin urmare s-au decis sa o lase sa pice si au tras o tzeapa de 50% celor care au avut incredere in stat, in incurajarile bancherilor, in agentiile de rating si poate si in Draghi.

Dar povestea nu s-a incheiat inca! Doar ce s-a anuntat cat vor pierde creditorii bancii. Cu deponentii, eu nu am inteles daca a fost cazul, daca banca asta chiar avea deponenti sau nu. Ce stiu insa, este ca, dincolo de zgomot, tot in perioada asta, mai mult sau mai putin legat de acest eveniment (intrarea la apa a HAR-ului), Austria a anuntat ca NU VA MAI GARANTA depozitele. O asemenea coincidenta nu este coincidenta. Deci deponentii trebuie sa beleasca bine ochii la ce li se pregateste. Mai concret, daca de data asta statul austriac a lasat cu buzele umflate pe cativa creditori (alte banci, fonduri, investitori) data viitoare cei care vor ramane cu buza umflata vor fi deponentii. Nu ca ar fi avut ei nevoie de acest anunt sau de vreo lege speciala. Dupa cum stim din Cipru, cand e nevoie, statul trage presul de sub banci oricand, indiferent de legislatie.

Eu mai am un semn de intrebare: de unde aceste miscari de kamikaze ale austriecilor? Dupa cum stim, desi nu e mare legatura intre „scoala austriaca” si Austria, austriecii nu ar fi tocmai in pozitia sa fie initiatori ai miscarii de marcare reala a valorilor asset-urilor din sistmeul financiar si revenirea bankingului la principii cat de cat normale, adica dai credite proaste – falimentezi, dai credite bune – supravietuiesti, prosperi. Banuiala mea e ca austriecii nu de nevoie sau din principii au luat aceste doua masuri: HAR si depozite. Ceva sau mai bine zis cineva i-a impins inspre asta. Sa fie nemtii, sa fie BCE, sa fie elvetienii, e greu de zis. Dar asa cum orice stat isi doreste sa aiba un sistem bancar solid, cu reputatie „curata”, oricat ar costa, daca ar fi putut si statul austriac ar fi mentinut circul mai departe. Nu ca circul nu mai continua, doar ca una dintre maimute a fost dezbracata si copiii nu se mai uita la ea ca la o papusa draguta, ci ii vad toata uraciunea si bestialitatea in „plain site”.

Desi s-a cam lungit articolul, nu ma pot abtine sa nu intreb: pai daca austriecii nu pot garanta, ce sperante sa mai avem noi in sistemul romanesc? Deci, austriecii au avut probleme nasoale pentru ca au investit in Europa de Est care a intrat la apa, din care Europa de Est, Romania e cel mai la fund. Acum noi astia de suntem la fund, trebuie sa fim linistiti uitandu-ne ca si barca in care ne puneam speranta ca ne trage la suprafata, prin creditarea economiei, o vedem ca intra la apa si ea si incepe sa se scufunde incet-incet? Poate metafora asta nu e tocmai potrivita, nu doar Romania e la apa ci si SUA si Japonia, tot sistemul financiar. Doar ca daca ne urmareste un urs, cel mai nasol e pentru cel care alearga mai incet. Fuga a inceput si vedem ca Austria schioapata. Din pacate insa, noi suntem ologi de-a binelea …

Ziarul Bursa, in articolul sursa al acestei stiri, concluzioneaza foarte expresiv:

Deoarece neonorarea integrală a obligaţiilor de plată de către o ţară, care îşi permite acest lucru, a devenit permisibilă, spre deosebire de cazul Greciei, unde incapacitatea de plată este evidentă, BCE şi Bundesbank arată că reglementările adoptate după negocieri îndelungate nu au nicio valoare, iar arbitrariul a devenit un etalon al „standardelor europene”.

Singura completare pe care as aduce-o ar fi ca nu de arbitrariu au fost impinsi austriecii la aceasta masura, ci de cancerul numit „Deleveraging”, termen explicat de mine intr-un articol de prin 2012 intitulat DE CE CRIZA ECONOMICĂ VA MAI DURA ANI BUNI DE AICI ÎNAINTE intr-o perioada in care consilierul lui Isarescu, numit si panadolul anti-criza scria „bilete de iesire din criza” si ne asigura ca recesiunea va trece intr-un an, doi, sau mai multi …

In final, pentru cei care nu au rabdare si nervi sa citeasca articolul despre deleveraging, as atrage atentia asupra citatului mentionat in articol:

capitalists in euphoric states, and certainly finance capitalists … they borrow money, they gamble on asset prices, they’ll cause a bubble…of course the borrowing is badly thought out, projects don’t work, they’re ponzi schemes in many ways to begin with … you go through periods of ratcheting up levels of debt, until you get to the point that there’s so much debt the system simply can’t cope with it and you go into a terminal downturn, and that’s where we are right now (Steve Keen – On the Edge)

Iata deci, ca „arbitrariul” poate sa fie tocmai un indicator pentru „terminal downturn-ul” de care vorbeste Steve Keen, la nivel bancar. Sa nu uitam ca efectul „terminal” deja se manifesta de mult timp in economie si pe plan personal, in randul popoarelor. Ce mai lipseste pentru ca dezastrul sa fie complet este colapsul statelor. In acest sens, exitul Greciei va confirma si mai mult perioada de „terminal downturn” desi nu va mai fi doar un turn ci mai degraba o continuare a purge-ului sistemului financiar. Asta daca nu vom avea razboi intre timp, care poate aduce si el un alt fel de purge …