Nu stiu de cate ori am revazut Morometii, dar de departe este filmul pe care l-am revazut de cele mai multe ori – eu nefiind cinefil si totodata neintelegand pe cei care revad filmele, cu exceptia uitucilor. Un film pe care l-ai uitat, insa, nu merita revazut.

Nu pot explica de ce totusi in cazul Morometii simt nevoia sa il revad. Dar parca, acum dupa ultima vizionare, as avea un oarecare raspuns: de fiecare data gasesc noi si noi intelesuri. Cum e cu Biblia: cu cat citesti mai mult, cu cat recitesti mai des, intelegi si mai mult. Cum e si cu operele mari.

Mari si multe vorbe s-au spus si despre roman si despre film. Romanul, recunosc ca nu l-am citit decat cand am avut nevoie, adica in liceu, dar caindu-ma, l-am comandat si mi-am propus sa il recitesc, in speranta de a regasi aceeasi bucurie pe care mi-a adus-o si filmul. Bucurie poate e mult spus. Ce iti aduce filmul asta e mai degraba un plus de trezire. Viata pe muchie de cutit pare ceva distant pentru românul europenist. In plus, exista o dicrepanta intre asteptari si realitate cu mult defazata si fata de parintii sau bunicii nostri, daramite de ce a fost mai inainte. Prin discrepanta asta, ma refer ca daca pentru flacaii lui Moromete a avea sosete in picioare este un lucru rareori si cu scandal realizat, pentru pustii de azi, ultima generatie de iPhone sau ultima versiune de GTA San Andreas, cand nu sunt la indemana, lipsa lor este o sursa abundenta de nefericire, taindu-le orice pofta de viata. Dar nu doar copiii sunt „bolnavi de avere” precum Nila si Paraschiv ci si parintii nu sunt prea departe.

Spuneam ca de fiecare data descopar lucruri noi. Spre rusinea mea, abia la ultima vizionare, am realizat ca Morometii are totusi un happy-end. Cel putin pe termen scurt, toti morometii sunt linistiti: Niculaie se duce la scoala, Moromete rezolva cu banii, fetele scapa de narozi si ai mari intra in luna de miere a fiului risipitor, respira libertatea, isi ia soarta in dinti, zboara spre noi orizonturi in cautarea unei alte vieti. Nemaiavand grija baietilor si povara responsabilitatii aranjarii lor, Moromete vinde parte din pamant ca sa scape de datorii, de vreme ce copiii lui cei mari nu au inteles rostul pamantului si au fugit orbiti de bani. Cel putin pe termen scurt, toate conflictele se rezolva.

Stiu ca filmul a primit multe premii si laude. As avea cateva comentarii. In primul rand, se putea mult mai bine. In al doilea rand: nu inteleg cum de altii nu au incercat un remake. O la o asemenea poveste, se poate adauga mereu ceva in plus, se poate mereu sapa in adancurile tainice ale vietii satului si a psihologiei personajelor. Faptul ca nimeni nu a mai incercat, este un semn al decaderii noastre. De altfel, cinematografia postdecembrista nu face decat sa confirme ca in lipsa constrangerilor, romanul nu mai e chiar atat de creativ si orientat inspre frumos, inspre spiritual. E treaba criticilor sa analizeze situatia, sa dea verdicte si explicatii, dar sper ca macar noile generatii de cineasti sa aiba curajul sa „faca piatra sa cante” din nou, cum spunea Brancusi.

Multe roluri din Morometii puteau fi jucate mult mai bine: Catrina, fetele si chiar Nicolae. De altfel, Marius Badea (Nicolae) mentioneaza intr-un interviu recent ca la sfarsitul filmului, cand au spus fiecare cate un cuvant, el a spus ca ar vrea sa se faca filmul din nou, pentru ca unele scene le-ar fi facut altfel. Are dreptate, dar un artist mare nu e niciodata satisfacut de capodopera sa si mereu ar face si ar reface totul de la inceput. De aceea spun ca regret ca nu a mai incercat nici un regizor sa il refaca, in ciuda riscului si a dificultatii unei asemenea tentative. Evident, Victor Rebengiuc nu vad ce mai putea adauga. Mie unul mi se pare perfect in fiecare cuvant, in fiecare gest. Intr-o carte interviu [1] maestrul declara ca desi nu a fost taran si nu putea sa intre in pielea unui taran, a incercat sa il joace pe Moromete ca pe un om cu probleme. Asta a fost cheia in care a descifrat el rolul: Moromete era un om care avea probleme. Pare simplu spus, dar prin asta, maestrul nu a divulgat decat poate taina cea mai mare a actoriei: suferinta. Actorul trebuie sa gaseasca in fiecare personaj problemele si musai trebuie sa problematizeze, sa faca publicul sa isi puna intrebari. Altfel, toata arta este un non-sens.

O ceaţă aproape completa este in mintea mea cu privire la continuarea romanului. Stiu doar ca mi-a lasat un gust amar… Piedestalul rezervat lui Preda in mintea mea, a fost daramat brutal si nici acum, cand probabil sunt mult mai tolerant, nu pot sa privesc autorul nici macar la umbra acestei capodopere. Dumnezeu tine cont de circumstante si daca as fi mai bun, poate ar trebui ca si eu sa il privesc altfel, sau macar sa incerc sa il inteleg. Si pe Preda ca si pe altii care au facut compromisuri, oricat de bine ar fi facut in viata lor, cu greu as putea sa indrept un gand bun inspre ei, ci nu ma gandesc decat ca Eminescu a preferat sa moara decat sa faca un compromis cat de mic, cat de nesemnificativ. Cum ar fi fost o continuare la Luceafarul in care pe langa stea mai era un vers doua si de ciocan si de secera? Cam asa e cu continuarea la Morometii, sau cel putin asa gandeam cand am citit-o, in liceu.

Viata merge inainte si peste secole, acest film va fi un important document istoric, dar nu numai. Din pacate, in ziua noastra, nu stiu daca mai avem scriitori sau regizori sau actori care macar sa mai aiba interesul sa sondeze viata si sa o picteze asa cum e ea, fie prin carte, fie prin film. Si asta nu pentru ca realismul este aproape mort inghitit fiind de postmodernism, ci mai ales pentru ca viata nu mai pare interesanta, oamenii nu mai au pofta de viata.

Imaginati-va cum vor intelege urmasii nostri viata de azi din Romania, daca marturie vor ramane doar peliculele cvasi-erotice ale lui Mungiu sau Daneliuc, toate doar crunte tentative de a vana trofee la festivaluri si neavand nici tangential macar o aroma de viata reala in ele … Dar cine stie ce manuscrise zac inca nepublicate si ce surprize placute ne va aduce viitorul. Cel putin Mungiu, prin Amintiri de Epoca de Aur, ne-a dat sperante …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] Victor Rebengiuc – Omul si actorul de Simona Chitan si Mihaela Michailov – ca orice carti bune, cartea nu a mai fost reeditata …