In cartea sa „River out of Eden„, filosoful biolog Richard Dawkins concluzioneaza:

Universul pe care il observam are precis proprietatile pe care le-am astepta daca nu ar exista in cele din urma nici un design, nici un scop, nici bine, nici rau ci doar o oarba, nemiloasa indiferenta

Nu am pierdut timpul citind cartile lui Dawkins ci doar am dat de un articol interesant in revista Salvomag intitulat „Of Specks & Men” si scris de James M. Kushiner.

La concluzia lui Dawkins, autorul articolului comenteaza:

Dawkins stie de asemenea ca universul are precis proprietatile necesare pentru viata omului care este plina de scop, inclusiv scopul pentru care scrie el carti despre lipsa de scop. Nu putem discuta despre „ce inseamna toate astea” fara a folosi filosofia.

Filosofia este o fata batrana ne-agreata si ignorata de oamenii de stiinta moderni. Ba mai mult, fiindu-le rusine de ea, cei care nu prea au incotro si trebuie sa opereze cu ipoteze si idei cu mult in afara stiintei – prin stiinta intelegand ceea ce se poate dovedi, calcula, demonstra, repeta etc, nu doar idei frumoase si care se pupa bine una cu alta – o imbraca intr-o rochie mai acatari si ii zic: „filosofia stiintei” care este tot filosofie de fapt.

Dawkins este un caz aparte de militant impotriva oricarei idei care ar sugera creatia, cu siguranta oamenii de stiinta seriosi, care au proiecte interesante, care au teorii grele de testat sau date multe de analizat, nu au timp de filozofie si publicitate. Aspectul financiar al initiativei lui Dawkins si brandul personal pe care si l-a pompat prin luarile sale de opinie virulente nu sunt deloc de ignorat, dar cert este ca in general oamenii de stiinta se feresc sa recunoasca ca filosofeaza si ca au orientari filosofice, pentru ca de la filosofie pana la religie ar fi doar un pas. Ori a recunoaste ca neagarea creatiei este de fapt doar o dogma, neexistand pana acum nici o dovada a „accidentului nemilos”, este cvasi-tabu in mediul oamenilor de stiinta contemporani, mai ales in randul biologilor.

Adevarul ca rationalitatea lumii culmineaza in om este de asemenea un subiect tabu, pentru ca si aceasta recunoastere ar pune unele probleme … De aici vine si dorinta arzatoare de a gasi viata pe alte planete, de a diminua importanta fine-tuning-ului si de a nu-l considera un fenomen ci pur si simplu o problema de perceptie a noastra, de a incropii teorii cu forme alternative de evolutie a vietii, de a lansa idei excentrice cu privire la originea universului cum ar fi teoria multiversului care sustine ca exista o infinitate de universuri in care se intampla orice s-ar putea intampla, adica exista un univers pentru toate posibilitatile de la nivel cuantic si noi nu suntem decat o felie intr-o infinitate de pagini dintre care  unele pot sa includa viata si altele nu.

Chiar daca principiul cauza-efect este general acceptat, deci creatia nu ar fi deloc de ignorat in orice teorii din orice domeniul al stiintei, este mult mai acceptabil si safe pentru unii sa accepte ca orice se poate intampla. Prin urmare, existenta omului, ratiunea incontestabila si misterul fine tuning-ului sunt toate doar o instanta a unui potential infinit. Faptul ca noi nu avem nici o dovada despre acele potentiale, cu exceptia unor ecuatii frumoase, nu este deloc considerata credinta sau filosofie, ci este numita stiinta.