1. Grecia ramane in zona euro: probabil scenariul in care economia este afectata cel mai putin pe termen scurt. Banca Nationala a Greciei pasreaza controlul asupra lichiditatii venite de la BCE si bancile grecesti raman pe linia de plutire. Bineinteles, asta presupune ca grecii sa accepte cateva din conditiile pe care nu le-au acceptat pana acum insa posibil sa primeasca noi reduceri din datorii;
2. Grecia pastreaza euro ca moneda dar iese din zona Euro (varianta Munte-Negru). Grecii nu emit o noua drahma dar devin inca o economie relativ saraca auto-euroizata. Sectorul financiar va fi detinut de straini si guvernul nu va avea parghia monezii, lasand economia in zona hazardului. O varianta greu de crezut totusi, avand in vedere afinitatile socialiste ale grecilor. Mai degraba o varianta cu care grecii se vor trezi peste noapte si nu o vor pastra pentru prea mult timp.
3. Trecerea la drahma si un currency-board. Ar presupune care Grecia sa isi lege noua drahma de euro, volumul de drahma fiind strict legat de rezerva de euro a bancii centrale deci de performantele economiei si de austeritatea auto-impusa a guvernului, nevoit sa opereze in limitele acestei rezerve. Iarasi ceva greu de realizat de greci si greu de mentinut in caz ca se va porni cu un currency board.
4. Un sistem dual: grecii emit drahma dar pastreaza si euro. Guvernul o sa plateasca in drahme abia cand nu mai are euro si o sa accepte sa converteasca drahmele in euro si invers. De asemenea, euro o sa ramana valabila ca valuta oficiala. In timp insa (probabil in foarte scurt timp) noua drahma o sa se departeze rapid fata de euro.
5. O noua drahma: nationalizarea bancilor, defaultul asupra datoriilor, convertirea depozitelor si conversia lor in noua dragma. O noua drahma emisa de Banca Nationala a Greciei si administrata cu oarecare moderatie – in sensul ca nu vor tipari prea multe, prea repede – poate fi un motor de crestere spectaculoasa a Greciei prin ieftinirea bunurilor grecesti in afara si stimularea productiei. Cheia succesului consta insa in implementarea acestei variante, nenumarate variabile putand detona noua drahma facandu-o irelevanta in ochii populatiei si inflatia fiind pericolul iminent la orice pas.
Un articol inspirat de Zerohedge
Fie ca democratia sa mai aiba sanse in lume! Agora sa hotarasca