Pe masura ce campania Moscovei in Siria intra in a sasea zi, atat Imperiul cat si Kremlin-ul tureaza la maxim motoarele masinii de propaganda.

Interesele geopolitice ale celor doua parti sunt la un nivel extrem de ridicat, poate mai ridicat si decat in Ucraina, unde Imperiul incearca sa impinga granita NATO cat mai aproape de Rusia.

Vestul nu poate sa stea si sa priveasca cum Rusia rezolva in cateva saptamani ceea ce SUA nu au reusit in 13 luni. Cu cat mai repede Moscova va declara victorie asupra ISIS, cu atat Washington va avea probleme sa explice americanilor si lumii intregi ce s-a intamplat. Multi vor crede atunci ca armata ruseasca este cu mult superioara armatei americane in lupta cu teroristii. Pe langa asta, in cazul in care zvonurile implicarii Iranului se vor materializa, acordul nuclear va trece in umbra si noi semne de intrebare se vor ridica cu privire la dorinta Iranului de a inceta sa joace un rol activ ca putere regionala – una dintre conditiile impuse de catre Israel.

Pentru Rusia, jocul in Siria reprezinta o intoarcere in forta pe scena internationala dupa decenii de asteptare si regrupare. Putin a dovedit si va dovedi cu fiecare zi care trece ca Moscova isi poate exercita influenta fara sa se teama de consecinte dupa cum sugereaza incalcarea „accidentala” a spatiului aerian al Turciei.

Sa vedem in continuare cateva particularitati ale „frontului” sirian care denota gradul ridicat de risc cu privire la escaladarea conflictului de la razboi pentru interese geopolitice, la razboi direct intre SUA si Rusia, fie directa, fie prin intermediari (Rusia vs Turcia, sau Rusia vs Israel sau Israel vs. Iran sau SUA vs. Iran).

In principal, trebuie mentionat ca, de facto, Rusia a transformat spatiul aerian al Siriei intr-o zona „no fly”  pentru toti ceilalti. Sa reamintim ca Siria este inca o tara membru ONU care a cerut sprijinul Rusiei. Deci Rusia are nu doar posibilitatea si capacitatile, cat mai ales dreptul international de a domina spatiul aerian deasupa Siriei. Pana nu cu mult timp in urma insa, avioanele americane dominau spatiul aerian, mai ales in sud, in timp ce turcii tocmai au terminat acum 2-3 luni o campanie de bombardare a ISIS-ului (desi nici pe kurzi nu i-au evitat) in nord. Cata vreme americanii nu se vor coordona cu rusii si intelegerea nu va functiona, putem intelege care sunt riscurile escaladarii.

In al doilea rand, am dori sa subliniam doua pozitionari ferme, exprimate clar, concis si cu toate accentele posibile de cele doua parti, cu privire la Assad. Pe de o parte, Rusia a sustinut tot timpul ca pacea in Siria nu se poate face fara Assad. Pe de alta parte, la doar cateva minute inainte de inceperea bombardamentelor rusesti, ministrul de externe al sauditilor a declarat: „nu exista viitor pentru Assad in Siria”. De aceeasi parte cu sauditii sunt Turcia si Quatar-ul care „administreaza” rebelii din nord in timp ce sauditii se ocupa de sud. Oare ce va face Arabia Saudita pentru a-i convinge pe rusi ca Assad trebuie sa plece? In afara de finantarea si dotarea cu arme a „luptatorilor pentru libertate sirieni”, ce pot face sauditii? Sa fie zborul „accidental” asupra Turciei doar un avertisment pentru turci?

Putina lume intelege cat de important este acest razboi pentru sauditi. Pentru familia regala, Siria este o chestiune pe viata si pe moarte: daca SUA vor renunta la Siria, inevitabil, vor trebui sa se retraga din Orientul Mijlociu si Arabia Saudita va pierde principalul aliat in lupta cu Iranul – dusmanul de moarte al sauditilor, cu care acestia mai au un conflict indirect in Yemen.

SUA si alte tari NATO (cum ar fi Germania) au avertizat deja Rusia ca contributia impotriva ISIS este ok, dar sprijinirea lui Assad nu este ok. Dincolo de nuantele de ipocrizie, cerintele SUA/Germaniei sunt hilare. Sa nu complicam totusi lucrurile prea mult si sa punem punctul pe i: CINE HOTARASTE SOARTA LUI ASSAD?

ONU – abusrd, ONU este doar o gluma proasta. In momentul in care SUA a bombardat Serbia fara hotararea ONU si nici o alta putere nu a atacat SUA, ONU a murit. Avem deci, pe de o parte mostenirea istorica: SUA, unicul hegemon, ultimul Imperiu, singura super-putere, autodeclarata, politistul global care face ce vrea si crede ca poate orice, insa are nenumarate probleme in lupta cu terorismul si cu mentinerea armatei pe linia de plutire. Pe de alta parte, avem Marile Puteri Nealiniate: RUSIA si CHINA – fiecare cu interese proprii, dar cu acelasi dusman si mai ales cu acelasi interes: multipolaritatea.

Cine hotaraste asadar soarta lui Assad, in conditiile in care SUA nu au reusit sa il inlature pana acum, desi au avut la dispozitie timp gramada? Rusia va lovi puternic ISIS si dusmanii lui Assad, dar fara trupe pe teren, totul va fi degeaba. Insa Rusia nu asculta de SUA si nu doar ca nu va face ce vrea SUA, dar va contesta din ce in ce mai mult status quo-ul hegemnului actual si mai ales al aliatilor din zona. Bombardarea din gresala a unor baze turcesti de la granita, va fi un nou tip de incident „accidental” prin care Rusia va testa treptat modul de reactie al Imperiului. Zborul inspre Siria peste teritoriile aeriane ale Romaniei sau Bulgariei fara autorizatie vor fi de asemenea cateva „teste” posibile. Sprijinirea si incurajarea Iranului sa intervina cu trupe in Siria, va fi inca un pas prea mic pentru ca Imperiul sa reactioneze in forta si totusi prea mare pentru ca lucrurile sa ramana la fel, altfel spus pentru ca in mintea tutor sa mai existe vreun dubiu ca lumea unipolara a murit.

Intr-un mod similar actioneaza si chinezii in Marea Chinei, prin construirea de insule si mutarea granitelor. Daca China ar fi invadat Bruneiul, Vietnamul, Taiwan-ul si alte tari riverane Marii Chinei de Sud direct, poate SUA ar fi reactionat prompt. Insa pentru ca China face aceste miscari pas cu pas, prin constructia treptata a insulelor, prin declararea treptata a noilor granite, SUA nu pot reactiona direct in forta ci sunt nevoite sa gaseasca reactii „alternative”, un exemplu de astfel de reactii fiind exploziile recente din orasele chineze. Sa nu uitam ca dupa 911, SUA au o experienta deosebita cu detonarea secreta de bombe puternice, prin urmare, conflictul intre SUA si China este deja destul de fierbinte, chiar daca nu inca destul de la vedere.

Nu va trece mult timp pana cand Rusia isi va fi epuizat posibilitatile tactice de actiune, prin bombardarea opozantilor lui Assad, de orice hram ar purta (ISIS sau non-ISIS). Iranul inca ezista sa intre, ma gandesc ca daca erau ferm hotarati, o faceau pana acum. Impactul era maxim, daca coalitia Rusia-Iran, lucra impreuna si rapid. Probabil insa ca iranienilor le e frica si doar ameninta sau conditioneaza intrarea. Sau poate doar e o chestiune de timp.

Exista insa cativa parametrii care pot complica si mai mult problema si pe care nu ii vom aborda deocamdata:

1. Irak – probabil e chestiune de timp pana cand Irak-ul va cere Rusiei sa ii ajute si pe ei
2. China – au tot existat zbvonuri ca China va avea si ea un rol in razboi, intrand alaturi de Rusia, cel putin cu cateva nave in Mediteraneana.
3. Reactia SUA: timpul a fost prea rapid si americanii probabil inca se gandesc cum sa reactioneze; acum insa „razboinicii” din administratia Obama vor putea sa convinga mai usor Congresul sa aprobe trimiterea de trupe in Siria care sa lupte impotriva ISIS (si din cand in cand impotriva lui Assad) asa cum si rusii bombardeaza ISIS (si din cand in cand, rebelii anti-Assad sustinuti de americani).

Nu este greu sa vedem ca viitorul este extrem de incert, cea mai probabila varianta de iesire fiind confruntarea directa intre SUA si Rusia pentru deciderea invingatorului. De ce doar o confruntare directa poate decide finalul? Pentru ca confruntarea prin proxy-uri si-au consumat posibilitatile de rezolvare a ecuatiei si o data cu mutarea unei pierse importante din partea Rusiei, urmeaza mutarea unei alte piese importante din partea Imperiului. Ambele parti au pozitii destul de puternice pe care nu le vor parasi: rusii domina aerian, pe cand americanii controleaza rebelii prin „specialistii” aflati deja in teren si prin contractorii trimisi deja sa actioneze in punctele cheie.

Daca in aer, lucrurile sunt simple: cine are avioane, rachete si combustibil, domina, pe pamant lucrurile sunt mai complicate. Trimiterea de trupe a fost o chestiune indelung dezbatuta in SUA. Oricat de mult au incercat americanii sa ii convinga pe turci, acestia s-au opus la o invazie. Exista deci numeroase retineri, nici un jucator nu are curajul si capacitatea sa intre singur ci spera la aliante. Poate insa Congresul speriat de viteza de actiune a Rusiei si incurajat de succesul din Ucraina, va da acordul pentru trimiterea de trupe. Caz in care soarta lui Assad, nu prea mai conteaza … razboiul mondial fiind deja inceput.