„Cum stim ca noi nu suntem roboti?” – o intrebare pe Gizmodo in contextul serialului Westworld. O paralela – am putea spune – cu problematica universului simulat, doar ca orientata spre persoana noastra.
TIn in primul rand sa subliniez obsesia pentru virtual: din ce in ce mai multi oameni se afunda in virtual si cand va veni momentul ca tehnologia sa permita si mai mult, se vor cufunda si mai mult. Este de inteles si doar observam fenomenul: povestea este mereu mai fascinanta ca realitatea, mai ales cand realitatea este una banala si seaca.
Sa nu divagam insa, dupa cum vedem intr-unul din raspunsuri, problema si-a pus-o si Descartes cand nu existau calculatoarele si nici perspectiva virtualizarii totale a vietii omului.
Sunt asadar patru raspunsuri, extrem de variate si in marime si in abordare.
- Profesorul de filosofie: nu avem cum sa stim, nu avem decat alternativa sa speram ca suntem oameni mai ales pentru viata de zi cu zi pentru ca altfel am intra intr-o criza identitara; se vede ca omul si-a pus problema mai inainte de a fi intrebat si a gasit deja si o solutie cum sa supravietuiasca cu aceasta intrebare.
- Scriitor SF (Bruce Sterling): daca am fi roboti, am stii; robotii nu au memorie, nu au biologie etc; se vede ca nu urmareste serialul
- Profesoara de filosofie la un centru de bioetica: mai intai, se pune problema daca masinile pot avea constiinta si pot simti in vreun fel; daca nu exista astfel de masini (si evident ca nu exista) inseamna ca suntem reali – cel mai concis si mai logic raspuns; ne-am fi asteptat ca inginerul IT sa dea un asemenea raspuns, dar a iesti exact invers
- Scriitor, fost inginer IT: prostia este specific umana; noi oamenii abia avem grija de noi, este exclus ca sa actionam cum ne-ar programa un creator; etc, etc. Si in final iata cum arata un raspuns recursiv la o intrebare idioata: „If we behave as we think humans do, if we feel and think as humans do, then we fit our definition of the human, which is all we have.”
Cu privire la chestiunea universului virtual sau a multi-versului in care toate posibilitatile sunt posibile si noi traim doar pe o instanta dintr-un infinit de universuri, mi-a placut raspunsul unui fizician care spunea ca o teorie care presupune ca orice este posibil, nu prea e stiinta …
Nu de aceeasi parere este si Leonard Susskind. desi recunoaste ca teoria cu multi-versurile infinite are relevanta mai ales pentru ca ofera o explicatie naturala (deci nu una supernaturala) la principiul antropic conform caruia observatiile din Universul fizic trebuie sa fie compatibile cu viata constienta care le observa. Altfel spus, daca exista un infinit de universuri in care orice este posibil, deci si ce se intampla un Universul nostru, nu mai e nevoie de Dumnezeu.
La inceput il urmaream cu mare interes pe Leonard Susskind, fiindca-i tabacea fundul lui Stephen Hawking care dintr-un fizician neutru a ajuns un fel de guru al materialistilor. Dar apoi mi-am dat seama ca nici Leo nu-i prea dus pe la Biserica si ca nu mai vede padurea din cauza copacilor: accepta ca Universul are coerenta si rationalitate pentru a putea fi obsevat de o fiinta rationala, dar esueaza saltul de a admite un design inteligent si de a observa ca rationalitatea e pusa in Creatie de un Creator, ca nu exista coerenta intr-un sistem inchis lasat de capul lui sa mearga a-la-long, ci doar entropie (distructiva). Un sistem ramane coerent pe o perioada lunga de timp doar daca e sustinut rational de o fiinta rationala, altfel ar cadea in haos si s-ar autodistruge, asta daca n-ar ramane si fara energie.
Ori noi, crestinii, tocmai asta propovaduim: ca Universul e creat si sustinut in functiune de Creatorul sau (intreaga Sfanta Treime) printr-o infuzie continua de energii. Ca, fara ele, Universul s-ar destrama si ar cadea in neant, cu oameni cu tot.
Sunt memorabile niste sentinte ale lui Petre Tutea:
– o babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu… baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.
Sau:
Religia este sediul adevărului transcendent în esentă si unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situează peste ultimele speculatii teoretice ale stiintei, prin adevărul absolut unic, care e Dumnezeu. Să vină un laureat al premiului Nobel ateu. Ce-o să-mi spună el? O babă care cade în fata icoanei Domnului străbătută de absolut e om, si ăla e dihor laureat.
Sau una care se potriveste tuturor teoriilor speculative care-l dau afara pe Dumnezeu din creatie (string-uri, multiversul etc.):
– În Ispita de pe munte – retro satana – Iisus spune: ”Împărătia mea nu e din lumea aceasta” Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărătia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poti. Nu poti! Înotăm în Univers ca mormolocii, si lumea lui Hristos se situează transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern.
Intr-un articolas la BBC ziceau ca intrebarea e irelevanta 🙂
http://www.bbc.com/earth/story/20160901-we-might-live-in-a-computer-program-but-it-may-not-matter