Nu am fost un fan al Razboiul Stelelor desi evident ca le-am vazut pe toate, inclusiv pe ultimul. Rogue One este o poveste simpla, cursiva, care nu pune nici un fel de probleme celor care nu sunt familiarizati cu universul Star Wars.

Nu am multe de zis, decat ca am fost placut surprins de unele aspecte ale filmului care il diferentiaza de ulimele trenduri din cinema: complexitatea exagerata, imbarligarea timeline-ului prin oferirea de flash-back-uri cu cookies in ele, aspecte obturate fie prin personaje duplicitare, fie prin intrepatrunderi de planuri etc.

Asadar, din punct de vedere al scenariului, povestea este extrem de simpla. Din acest punct de vedere, faptul ca au reusit sa realizeze un film atat de bun, pe care nu regreti ca l-ai vazut pe o poveste simpla, este de apreciat.

Dinamica actiunii este de asemenea una moderata si care nici nu te oboseste cu prea mult, nici nu te plictiseste cu pauze prea plicticoase fie umplute cu dialoguri, fie cu pastile sentimentale. Ba chiar, as indrazni sa merg pana a spune ca pana si componenta emotionala a filmului este una bine conturata pe lupta intre bine si rau, pe dragostea intre tata si copil, pe datorie si responsabilitate fata de adevar – teme simple si uzate deja in Star Wars insa recapitulate eficient si fara pretenti in Rogue One. Pana si umorul, desi simplist, a fost realizat superior Star Wars-ului.

De departe, principala atractie a filmului sunt scenele de batalie in spatiu  si chiar luptele corp la corp. Inevitabil, ca in orice film de actiune, eroii scapa de multe ori pe muchie de cutit – un aspect care pe mine ma deranjaza imens, dar acolo unde sunt si bile albe de dat, pot trece cu vederea usor.

Una peste alta intreaga productie cap-coada este de nota 9, chiar spre 10, singura dezamagire din punctul meu de vedere fiind coloana sonora si poate lungimea cam mare.