Dupa atentatul recent de la Paris, pare din ce in ce mai probabil ca Marie Le Pen sa castige alegerile – in ciuda tuturor sondajelor si a opiniilor „expertilor” care s-au vanturat pe la televiziunile noastre.

Francezii vor vota duminica in primul tur si un atentat era „impulsul” de care aveau nevoie nedecisii pentru a „face schimbarea”.

As dori in primul rand sa mentionez ca maine va fi o zi fierbinte cu extrema volatilitate si posibile caderi mari pe bursele europene. Finantele se sperie de Marina desi Marina saraca nici ea nu stie ca nu va putea face nimic, oricat de curajoasa se arata ea inainte de razboi.

Ca si Trump, miscarile posibile ale unui presedinte sunt extrem de limitate, cand o tara este dominata de finante si de grupari de influenta obscure care fac si desfac soarta a sute de milioane de oameni fara ca macar acestia sa realizeze. Spre deosebire de Trump insa, Marine nici macar nu va putea sa bombardeze Siria sau sa ameninte orasele locale care ofera refugiu imigrantilor ilegali ca le taie finantarea federala daca nu ii gonesc pe ilegali.

Vor avea deci si francezii bruma lor de schimbare care va fi mai mult o schimbare de aparente si de vorbe decat o schimbare reala. Franta nu are ce sa faca: fara Germania, Franta poate intra oricand in faliment. Economic, Franta se zbate la granita irelevantei in plan european, fiind sufocata de o impozitare nesimtita care demotiveaza munca si stimuleaza lenea si plafonarea (cam ca pe la noi), impiedicand investitiile si antreprenoriatul care sunt sangele unei economii. Financiar, Franta are un sistem bancar de mult sub apa, care se agata insa eroic de colacul de salvare aruncat de vecinii de la nord (Germania).

Oricat de mult ar fi hotarata Marina sa renunte la euro si sa treaca la franc, practic nu va avea cum: Franta are datorii in euro care nu se vor sterge. Revenirea la franc nu se poate face fara un divort „dificil”, poate mai dificil decat Brexitul care are totusi avantajul „specificitatii” apartenentei Marii Britanii care de la inceput a avut un statut special si a cautat sa fie cu fundul in doua barci, deci cumva era pregatita mereu de rupere.

Tot ce poate face Marina este sa faca galagie si la asta se pricepe bine. Ultimii presedinti ai Frantei nu intamplator au esuat eroic sa schimbe ceva in bine: Franta este putreda! Si nu ma refer doar la criza imigrantilor. Economic, social, financiar, Franta este inca in criza si se afunda din ce in ce mai mult. Somajul creste, datoria suverana explodeaza si rezistenta la austeritate este feroce. Masurile ope care ar trebui sa le ia francezii ca sa opreasca sangerarea sunt foarte dure, poate mai dure decat la greci: micsorarea sectorului public (3,8% din francezi muncesc la stat – mai mult ca Romania sau Grecia!), reducerea ajutoarelor sociale (care mentin un somaj ridicat din cauza lipsei motivatiei pentru munca – fenomen similar cu Romania, mai ales judetele din sud), reducerea impozitelor (adica taierea salariilor si pensiilor nesimtite), taierea finantarilor si granturilor inutile si aberante (dezvoltari rurale turistice, ferme de porci si proiecte de integrare multi-culturala – similar ca pe la noi) etc.

Ca si in SUA, in Franta vom asista la degradarea generala a societatii, dupa o perioada lunga de prosperitate, vestul a ajus la o criza totala de care nu va trece fara un razboi. Criza din 2008 nu a trecut, datoriile doar au fost transferate de la banci la stat. Intr-un mod invizibil sau mai bine zis imperceptibil pentru omul de rand (care nu s-a trezit la timp si nu a protestat – cu exceptia Islandei), guvernele s-au supraindatorat iar economia bineinteles ca nu si-a revenit deoarece nu avea din ce sa isi revina. Prin urmare, am ajuns la punctul in care statele nu mai pot sa sustina financiar angajamentele sociale trecute si urmeaza o lunga si dureroasa strangere a curelei, ideal intr-un ritm cat mai incet, deoarece daca arunci o broasca intr-o oala fierbinte, va sari. Daca insa o fierbi la un foc incet si trecerea va fi lina, broasca nu va protesta. Marina ca si Trump, nu e decat putin piper aruncat in oala.