Inainte de ultimele alegeri, habar nu aveam cine este DUP (Democratic Unionist Party) – partidul cel mai castigat din alegerile din Marea Britanie. Este vorba de un partid minuscul de dreapta din Irlanda de Nord care au castigat 1,5% la ultimele alegeri, indeajuns pentru a completa cele 48.9 ale conservatorilor care au nevoie vitala de ei in situatia actuala tensionata din Marea Britanie.

Romania nu prea se poate compara cu Marea Britanie din nici un punct de vedere si prin urmare nici din punct de vedere politic. Insa putem trage unele invataminte. Pe scurt, putem vedea, ca chiar un partid minuscul, nesemnificativ aproape, poate face fi indispensabil puterii intr-un moment optim si poate chiar impune conditii. Poate nici nu mai era nevoie sa amintesc de Marea Britanie si era indeajuns sa zic UDMR.

Cand cei mari se cearta pe ciolan si pe impartitul „prazii de razboi”, uneori, exista oportunitatea ca un partid mic cu o ideologie puternica, cu principii solide si coloana vertebrala sa-si impuna cel putin un punct dintr-un program de 50 de puncte. Si de multe ori, acel punct poate conta mai mult decat toate celelalte.

Am mentionat Coalitia pentru Familie pentru ca aceasta este problema principala in prezent in tara noastra, tentativa de spart barajul de rezistenta a populatiei la sodomizarea intregii societatii prin introducerea casatoriilor homosexuale dar mai ales prin ulterioarele adoptii homosexuale si propaganda homosexuala in scoli, puncte precise si indubitabile ale coalitiei pentru promovarea sodomiei.

De-a lungul anilor au fost insa mai multe chestiuni in care un partid mic, focusat pe chestiuni importante, activ si agresiv, ferm pe pozitii si rabdator, le-ar fi putut realiza daca pur si simplu ultimele celule albe din societatea romaneasca metastaziata s-ar trezi in cel de-al 12-lea ceas si ar adopta macar crezul celor 300 de spartani care au luptat pana la ultimul in ciuda oricaror sperante.

Este evident ca statul national va fi distrus si ca societatea traditionala este sub asalt. Este evident ca moralitatea si normalitatea sunt sub asalt si este doar o chestiune de timp, pana cand nebunii vor spune celor normali: voi sunteti nebuni – asa cum au profetit despre apocalipsa unii sfinti ortodocsi. Desigur, pe alocuri, aceste lucruri deja se intampla, atat in tara cat si afara.

Insa reiterez: fara implicarea in politica si intrarea cu un program clar, ferm si ideal cat mai agresiv, pentru a avea de unde sa lasam, nu se poate face nimic. Doar prin argumentare si discutii, prin actiuni civice si activitatile ONG-urilor, tot ce se poate face sunt mici victorii ocazionale consecinta a bunavointei unor oameni deja implicati in unele partide. Ce face Coalitia pentru Familie acum, se aseamana cu mersul la razboi al adventistilor care nu pun mana pe arme si nu accepta decat sa fie doctori, asistenti sau poate contabili: e bun si rolul lor, ofera macar un sprijin cauzei, insa nici un razboi nu se castiga fara arme.

Actuala lupta dusa de Coalitia pentru Familie, la cate milioane de semnaturi s-au strans si la cat de clar este acordul populatiei, ar fi trebuit sa fie o floare la ureche. Iata totusi cat de multe piedici se pun, si nu ma refer la piedicile din media. In politica, din cauza calitatii si dezinteresului, cauza se misca incet si este aproape moarta. Daca CpF ar face macar pasi infimi catre o organizare politica, situatia ar fi cu totul alta, am vedea cum urgent PSD-ul isi schimba prioritatile si organizeaza rapid votarea pentru a rezolva chestiunea si a incerca sa impiedice coalizarea fortelor nationaliste care in prezent sunt slab lipite de acest partid – un alt paradox anormal al specificului nostru mioritic.