Din toate modificările faimosului program de guvernare o să fac câteva comentarii despre impozitul pe cifra de afaceri, deși pe toate televiziunile vedem cum au sărit deja oamenii de afaceri și toată lumea în general pe guvernanți care au venit peste noapte cu câteva mici modificări aberante la un program în sine aberant și care este probabil ultimul cântec de lebădă al zvâcului de revenire din criză trăiă cu multă întârziere de economia românească după prăpădul din 2008. Care zvâc din păcate nici măcar nu e consecința vreunei politici coerente fie a PSD-ului fie a celor dinainte, ci e o reacție firească a căderii.

În primul rând, justificarea acestui impozit prin prisma faptului că sunt multe companii multi-naționale care nu plătesc deloc impozit pe profit de ani de zile este aberantă. Este evident că acele companii plătesc nenumărate taxe cum ar fi taxele salariale care sunt peste 60% din salariul luat în mână de angajați și apoi mai plătesc TVA-ul care în esență este oricum o taxă pe venit. De asemenea, este evident că chiar dacă ar fi așa – adică sunt multe firme care nu plătesc impozit pe profit din cauza optimizărilor fiscale – a introduce o taxă care va pune greutate pe toată lumea, inclusiv pe cei care plătesc de ani de zile impozit pe profit, denotă prostie și amatorism tembel. Cum ar fi ca într-o clasă în care un elev face gălăgie profesorul să scadă nota la purtare la toată clasa? Nedrept, ineficient și cu consecințe fatale pentru acel profesor. La fel și cu acest impozit …

Prima întrebare pe care mi-o pun este dacă oamenii ăștia chiar așa gândesc sau doar bagă în față explicații false pentru alte interese pe care le-ar avea. Este un reflex firesc să încercăm să le găsim scuze pentru că ne vine greu să credem că o asemenea prostie există. Este greu de crezut că există un om normal, întreg la minte, cu atât mai mult ajuns în poziții unde să ia decizii, care să gândească că pentru că ai companii care nu fac profit – din orice motiv ar fi acesta – trebuie să introduci o măsură atât de anormală și anti-economică. Din păcate realitatea chiar aceasta este: la volanul autobuzului nu e doar un șofer beat, ci e și unul retardat care a dat șpagă ca să ia permisul și care are multe accidente la activ. Și este o minune dacă acest șofer nu va ajunge să arunce autobuzul în prăpastie la prima curbă.

După cum am mai explicat în mai multe articole, trăim vremuri în care dobânzile fiind în cădere continuă (stați liniștiți, încă nu am trecut peste) bătălia între companii se duce pe cota de piață. Nu profitul mai contează în ziua de astăzi, ci cota de piață care este un asset luat în calcul nu doar de investitori cât și de fondurile de investiții și de bănci. Pomparea banilor gratuiți în sistemul bancar face ca banul să nu mai aibă valoare și setea după randamente sa direcționeze banii înspre afaceri solide, în creștere la care nu mai contează profitul pe ultimii ani ci mai ales dinamica creșterii raportată la potențialul pieței. O companie cu creștere mare într-o piață încă nesaturată este mult mai valoroasă decât o companie care a făcut profituri spectaculoase dar are cota de piață în scadere. Ținta este evident viitorul în care cota de piață acumulată va putea fi folosită și va aduce randamente cât mai mari.

Despre efectele posibile nu voi spune prea mult decât că dacă dorim să vedem unde se poate ajunge când socialismul este lăsat să facă ravagii și poporul nu se trezește la timp, să ne uităm în Venezuela.

Ce doresc însă să clarific: optimizarea fiscală prin folosirea de offshore-uri nu este o crima și nu este nici măcar imorală. Câtă vreme legea nu interzice companiile înregistrate în străinătate să activeze în România – și bine că tovarășii nu s-au gândit încă să bage și taxe vamale pentru tările din UE (da, pare imposibil, dar multe lucruri crezute imposibile în UE s-au cam întâmplat prin zonă), se va găsi o țară să aibă condiții mai favorabile decât la noi.

Doresc să închei acest articol printr-o speculație: eu cred că asta cu impozitarea pe venit ca și celelalte prostii emanate sunt de fapt praf în ochii ca să consume spațiul public de la principala discuție: crearea fondului „suveran” – cel mai mare tun din istoria României, proiect refuzat de Grindeanu și luat în discuție de noul guvern rapid încă la prima ședință. Zgomotul aiurea face parte din noua tehnică de manipulare a PSD-ului. Votanții lor oricum se uită unde trebuie și nu înțeleg o boabă din chestiile astea complexe de natură economică. Ce să știe baba Leana de la țară, pensionară agricolă de pilonul 2 de pensii sau de taxa pe zahăr? Ba chiar, pentru votanții PSD, chiar dacă această inițiativă e doar aruncată temporar în față și nu va fi luată, zgomotul nu face decât să le păstreze aderența celor mulți și proști.

Eu nu cred ca colectarea e problema și criza că nu sunt bani pentru măririle salariale ale PSD-ului cu care speră să câștige 90% la viitoarele alegeri. Problema e fondul suveran unde sunt miliarde de euro și unde gestionarea lor se poate face „profesionist” de administratori „profesionisti” aleși de Dragnea. Acolo se poate fura pe mai multe niveluri:

1. la privatizare: dacă avem fond, hai să privatizăm; dacă privatizăm, hai să privatizăm la ai noștri
2. la investiții: cine decide ce investiții face și cu cine le face? administratorul fondului! care cine e el? pai el va fi numit de guvern, deci de Dragnea
3. la dividende: până acum, banii pe dividende se întorceau la companii; erau greu de sifonat, chiar dacă directorii sunt tot puși de tovarăși; era prea complex, erau prea mulți oameni implicață și trebuiau fabricate multe scheme; acum, cu fondul suveran, toți banii o să vină într-un singur loc; o să fie poate un board fictiv, dar deciziile o să fie în mâna unui singur om; și deciziile nici măcar nu trebuie justificate prea mult; e nevoie de autostrăzi, e nevoie de spitale, deci care va fi acuzația că fondul suveran a ales cutare proiect sau cutare companie ca să facă ce trebuie?