M-am plictisit câte articole am scris despre Isărescu de-a lungul timpului. Chiar și pentru cei care nu înțeleg rolul pe care BNR îl joacă în România prin politica monetară și influența asupra costului și disponibilității banului, ar fi îndeajuns să se gândească că într-o țară europeană democratică, nu este normal ca Banca Națională să fie captivă unei singure persoane: Isărescu are o „guvernare” mai lungă nu doar ca Putin sau Kim, dar l-a bătut chiar și pe Ceaușescu.

Războiul recent al tovarășilor cu băncile este o gâlceavă a idioților și arată cât de incompetenți sunt cei care ne conduc. Faptul ca tov. Tudose se vaietă de comisioanele bancare – cea mai mică problema din sistemul bancar  – este un indicator că omul nu are habar de toate celelalte probleme: cvasi-oligarhia din sistem, dificultatea de a porni noi bănci mici, locale care să stimuleze competiția, nereglementarea așa ziselor IFN-uri – cămătari cu licență BNR, dar mai presus de toate politica monetară total anti-dezvoltare pe care BNR-ul o duce și ignorarea totală a exportatorilor prin menținerea unui leu prea puternic. Ca să nu mai zicem de riscul valutar permanent pe care așa-zisa politică monetară o produce asupra companiilor românești (dar nu numai). Oricât de mult și de bun hedging ar face cei care au auzit de așa ceva, câtă vreme nu ai fundamente și nu ai principii de care să te legi, atât importatorii cât și exportatorii nu au altă variantă decât să folosească adaosuri îndeajuns de mari încât să acopere orice fluctuații. 

Sunt multe probleme și BNR ar trebui reformat din țâțâni, concurența internă promovată și ciclarea cadrelor ar trebui să fie implementată prin lege. Bine-înțeles că transparența decizională este zero, ședințele consiliului BNR sunt secrete și politica monetară nu doar că nu are nicio coerență, fiind pur și simplu expresia voinței tovarășului guvernator, dar în plus, nu există nicio coerență între această politică și celelalte politici ale statului român. La ce bună o bancă națională dacă guvernul nu se poate coordona cu BNR-ul în măsurile luate și singurele discuții pe care le au sunt prin intermediul presei, dând unii lecții altora. Bineînțeles că și politicienii au vina aici, dar să nu credem că BNR este fată mară.

Situața de conflict între BNR și guvern (de-a lungul timpului, de altfel, indiferent de guvern, chiar și cel tehnocrat) convine de minune BNR-ului care își promovează o imagine imaculată de tehnocrați și specialiști care știu mereu mai bine ce trebuie făcut și dau lecții politicienilor arătundu-le cu degetul măsurile populiste. Sprijinindu-se pe scârba generală pe care românii o au față de politicieni, intelighenția BNR s-a izolat într-un turn de fildeș de unde își trage salarii și bonusuri nesimțite, practică o politică macro-stabilă care este atât de stabilă încât inhibă orice mișcare de fapt, nu stimulează nicio competiție reală și este plină de hazarduri morale. Faptul că nu mai pică băncile și oamenii au depozite nu este deloc un merit al BNR ci faptul că România este încă la coada dezvoltării economice, este datorat și BNR-ului tocmai pentru că nu face măcar pe felia ei ce trebuie.

O politică monetară orientată spre piața libera, spre flexibilitatea monedei, spre stimularea economisirii și reglarea supra-consumului prin lăsarea liberă a monedei acolo unde piața o reglează ar fi un salt imens pentru economia românească care ar disciplina cu sau fără voia lor și pe politicienii populiști care măresc salariile de parcă ar tipării banii la imprimantă.

Faptul că au scăzut acțiunile băncilor românești după anunțarea unui nou impozit pentru bănci, arată cum funcționează piața liberă și cum unele măsuri ale politicienilor au efecte în economia reală. Fără proptelile BNR-ului și lăsarea unei zone largi de manevre politicii fiscale prin reglarea cursului și mijloacele de politică monetară, fac ca România să fie captivă unei macrostabilități canceroase a unui status-quo fără perspective și oportunități, unde chiar dacă nu au loc crize majore din partea sistemului bancar sau a monezii, nici altceva prea bun nu se întâmplă.

Cum își permite BNR-ul totuși acest joc, căci reglarea cursului nu ar merge fără sprijin din afară. Pe lângă dobânzile scăzute la nivel mondial, infuzia de valută din partea căpșunarilor este mai mult decât o gură de oxigen pentru BNR care reușește chiar să facă profituri destul de bunicele din aceste motive, România fiind din punctul de vedere al Băncii Naționale o mică Elveție.

Din păcate, Tudose chiar dacă ar vrea nu ar prea avea ce să facă, în realitatea puterea guvernului fiind mult mai mică decât puterea BNR-ului care este stat în stat. Doar la criza viitoare când probabil sistemul bancar românesc va fi făcut praf și cu siguranță se vor cere capete, pe lângă noile fețe, banca națională va avea șansa să facă și ea mult-așteptata restructurare.