Sfântul și binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu a fost sărbătorit pe 16 august săptămâna trecută. În sudul țării, mai ales în Episcopia Slatinei și în mănăstirile din Oltenia dar nu numai, unde voievodul are ctitorii (Polovragi, Horezu, Surpatele, Sâmbăta de Sus) în fiecare an se organizează simpozioane și tot felul de manifestări menite să popularizeze această personalitate a istoriei noastre, fiu al poporului și bisericii strămoșești care este prezentat ca model de urmat mai ales pentru mirenii drept-măritori care trăind în lumea de astăzi au tot felul de ispite în viața de zi cu zi, atât legate de mărturisirea credinței în lume cât și de construirea unei vieți de familie care să fie cu adevărat în duh ortodox.

De altfel, familia în ortodoxie este denumită Mica Biserică și relația soț-soție comparată cu relația Hristos-Biserică.

Asaltul asupra familiei în societatea de astăzi este doar un indice al interesului pe care puterile întunericului îl au pentru a lovi în ceea ce este evident fibra societății. Familia nu este doar fibra societății, ci și temelia bisericii. Fără o familie ortodoxă, nu va mai exista ortodoxie. Fără mame care să își învețe copiii să se roage, să nu mintă, să nu fure, vom avea nu doar o societate cu mai multe probleme ci o societate fără suflet. Nu trebuie să ne uităm prea departe în jurul nostru însă poate ar fi bine să ne gândim că fără ortodoxie, România putea să fie astăzi un iad precum este Koreea de Nord sau de ce nu precum Kosovo. Asta în cazul în care România ar mai fi existat astăzi fără ortodoxie.

Pe lângă atacul din exterior – „alternativele sexuale” – familia este supusă și din interior unui atac care acum 10 ani nu părea posibil: acceptarea căsătoriilor mixte. Corectitudinea politică, întoarcerea împotriva tradiției (mai ales creștine) și decăderea generală a societății prin scăderea respectului față de legi, norme, tradiții și cutume, au un echivalent și în rândul bisericii: aggiornamentele.

Cum pot episcopii noștri să facă slujba Sf. Constantin Brâncoveanu, să îl cinstească și să îl promoveze ca model vrednic de urmat și în același timp să fie de acord cu căsătoriile eterotodoxe și să „dea liber” româncelor să își caute bărbați nu doar străini de neam dar și străini de credința noastră.

Sentimentului patriotic și naționalismul sunt deja depășite și considerate dușmane ale progresului în societate, sau cel de către promotorii brave new world. Însă faptul că ierarhi ai noștri nu s-au gândit la consecințele „liberalizării” căsătoriilor în cazul românilor, unde este evident că mai ales femeile drept-măritoare sunt tentate, bărbații români neavând prea mare succes și nici tragere să se însoare cu nemțoaice sau franțuzoaice, este strigător la cer și vine în totală neconcordanță cu istoria noastră.

Să luăm cazul lui Brâncoveanu: oare dacă marele domnitor și-ar fi luat nevastă musulmancă cum ar fi decurs istoria? Cum ar fi fost oare dacă Brâncoveanu nu ar fi avut nevastă ortodoxă și nu și-ar fi crescut copiii în credința ortodoxă? Da, desigur, botezul este una dintre condiții deocamdată, dar să fim serioși: străinii care pun ochiii pe frumusețele drept-măritoare, se și botează și se îmbracă în ie, numai să le vrăjească. Un bărbat îndrăgostit, plin de hormoni, va spune orice ca să atragă o femeie, inclusiv că e de acord să boteze copiii la ortodocși. Mare lucru însă dacă va fi de acord ulterior să facă copii și nu îi va cere femeii să avorteze. Prin urmare, condiționarea acceptului unei căsătorii heterodoxe prin angajamentul că copiii vor fi botezați ortodox și educați în credința ortodoxa este hilară. Este un fel de eludare a vinei prin diminuarea consecințelor negative potențiale și în aceeași măsura este un amortizor la șocul acestei rupturi de tradiția ortodoxă, pentru a face mai ușor de primit înnoirea.

Este adevărat că înainte de ierarhi și înainte de toți dracii care atacă familia creștină, vinovați sunt chiar ortodocși care au părăsit duhul ortodoxiei și care în mare parte sunt ortodocși doar cu numele. Dar aceasta nu este o scuză pentru ierarhi – scăderea „nivelului” credincioșilor și faptul că din ce în ce mai mulți români și românce se rup de neam și de credință nu trebuie deloc să determine schimbarea credinței. E ca și cum, din cauza prostiei elevilor, un profesor ar trebui să schimbe tabla înmulțirii și să accepte că 3×7 pot să facă și 37 dacă elevul se angajază să învețe corect măcar înmulțirile cu 2.

Nu putem să spunem niciun cuvânt despre marele sfânt și despre familia lui. Și pe-atunci existau trădători ai credinței și ai neamului și viața era grea, a fi ortodox este greu indiferent de epoca și de loc. Însă ortodoxia a supraviețuit tocmai pentru că niciodată nu a făcut compromisuri sau cei care au făcut compromis l-au făcut degeaba și pe lângă pierderea sufletului lor, răul făcut de ei a rămas fără efect. Amintim nu doar sinoadele tâlhărești dar și tentativele atâtor „papi” ai Bizanțului de unire cu catolicii din motive politice și din dorința de a primi sprijin de la „frații” creștini. Ca și acelea, și acest sinod nu va avea niciun efect pe termen lung decât asupra sufletelor celor care au participat și celor care promovează și coafează greșelile lor.