Problemele multor oamenilor acum vreo 50 de ani erau sa aiba un acoperis deasupra capului si o paine pe masa. Problemele in vremuri bune, cand nu era razboi, caci in timp de razboi se intelege ca supravietuirea era pe locul 1.

Acum, situatia s-a schimbat drastic. Foarte putini sunt stresati de prospectul dormitului la gramada cate 6 oameni intr-o camera impreuna cu porcii si caprele si chestiunea zilei este: dormi bine cu cainele in pat sau nu?

Poate ar fi util sa incepem cu raspunsul care atinge si el culmi ale absurdului aduncandu-ne inca un motiv sa ne convingem ca traim intr-o lume nebuna:

„Oamenii cu un singur câine în dormitor au avut un somn eficient; însă, poziția câinelui în/lângă pat a făcut diferența”, se notează în studiu.”

Nu am verificat sursa articolului tradus de Digi24 – care se apropie cu pasi rapizi de modelul OTV producand articole si titluri care sa atraga clickuri – dar mentionarea Clinicii Mayo ca locul unde s-a facut acest studiu ne asigura ca nu este deloc vorba de trivialitatii sau initiative fara relevanta, ale unor no-name-uri. Clinica Mayo este un brand puternic in SUA, oferind servicii de calitate pacientilor. Faptul ca au facut acest tip de studiu este clar consecinta a faptului ca problema este una reala, prezinta interes pentru oameni si poate pentru firmele de asigurari care ar fi unul dintre putinele explicatii rationale pe care le-am putea gasi acestui studiu.

Mai concret, deoarece multi americani au caini si dorm cu ei, daca impactul ar fi relevant, firmele de asigurari ar trece in chestionare intrebarea: „ai caine?” si daca impactul ar fi negativ sau pozitiv intr-o oarecare masura, asa cum activitatea fizica permanenta iti aduce un scor bun sau cum fumatul iti aduce un scor mai prost, traiul alaturi de caine ar avea impact asupra costului asigurarii medicale. Este insa o speculatie, ma gandesc ca chiar daca asigurarile nu sunt interesate, acest topic preocupa totusi indeajuns de mult lume incat Mayo sa-l fi facut doar pentru promovare si branding.

Spuneam ca acum 60 de ani, erau alte vremuri. Sa ma explic. Ca orice om, amintirile din copilarie ramase sunt mai ales limitate la emotiile legate de unii oameni, evenimente, intamplari, locuri care au avut un impact puternic pentru noi atunci. Emotia ajuta memoriile sa se consolideze pe termen lung. Nu stiu in ce context si nu stiu cand, dar am din copilarie o memorie ciudata: fie mama, fie bunica, mi-au spus ca ei traiau toti intr-o singura camera si iarna aduceau si porcii si caprele sa doarma impreuna cu ei, ca nu cumva sa moara de frig afara. Nu am mai auzit o astfel de poveste, dar familii care traiau cu toti copiii intr-o singura camera am mai auzit, cel putin la tara.

Mahalaua periferica pe care a crescut mama (de asemenea, si eu vre 6 ani) si si-au trait bunicii mei viata impreuna nu avea insa niciun avantaj al orasului decat proximitatea: traind in oras, bunicul a putut sa aiba un loc de munca, la tara, probabil neavand mostenire pamant niciunul dintre ei, situatia ar fi fost mult mai grea. Atat de saraci erau, incat, pe cei 3-400 de metri dintr-o mahala de la marginea Craiovei, nu puteau nici macar sa faca un grajd pentru animale si sa-l „doteze” cu paie pentru ca sa elimine riscul ca animalele sa moara iarna. Prin urmare, dupa ce ca erau multi (bunica a avut 10 copii, desi doar 6 au supravietuit), si traiau intr-o singura camera, mai erau nevoiti si sa bage animelele langa ei.

Mintea mea de copil probabil a fost extrem de socata de acest amanunt incat din toate cate mi-a povestit bunica de-a lungul anilor, printre cele cateva lucruri care le mai pot spune despre ei, asta e una dintre ele. Nu stiu contextul si tare imi pare rau. Bunica se plangea foarte mult de viata grea pe care a dus-o si cu siguranta au fost multe lucruri asemanatoare. In ultima perioada a vietii ducand in spate un reumatism de gradul cel mai mare care ii produceau dureri cumplite si care o tinea tinutuita la pat, plangea zilnic si se tanguia. Pentru noi, copii fiind, sa ne intoarcem de la scoala si sa o gasim pe mamaie plangand si tanguindu-se era ceva normal, facea parte din viata de zi cu zi, ca si faptul ca nu tacea mai deloc, vorbind mereu si povestindu-ne vrute si nevrute.

O alta amintirie „aleatoare” care mi-a mai ramas este una amuzanta cu privire la cum era vazut razboiul la ea la tara unde lumea era „proasta” si nu stia ce sunt bombardamentele. Bunica deoarece mai fusese la oras si vazuse dezastrul razboiului, stia. Insa, deoarece orasul era riscant si nu era de mancare, iar barbatul ii era pe front, cand a fugit cu copiii la tara in perioada razboiului a asistat la o scena extrem de amuzanta a unei alte fete (sau femei) care din pacate nu stiu cine era (daca era sora bunicii sau alta ruda) si care „nestiind ce e razboiul”, cand auzea avioanele, alerga pe camp ca sa o vada pilotii, scotea esarfa si le facea semn strigand „Dati, ma, si pe-aici!”. Adica, dati cu bombe. Bunica, care venea de la oras si stia ce e razboiul si ce sunt bombele, se ascundea cu copii in grajd de frica, pe cand acea femeie, le facea semn si incerca sa ii provoace deoarece era curioasa si ea cum e cu bombele.

Intorcandu-ne la caini, nu incetez sa ma gandesc oare ce au in cap oamenii care tin in casa caini si dorm cu ei. Oricat de afectuos si prietenos ar fi un caine, este ceva natural, firesc, simplu de vazut ca locul lui nu este in casa, ci afara. Cainele face zgomot, cere atentie, cere „joaca”, strica prin casa, lasa par (si poate si altele), are toane, are personalitate, deranjaza oaspetii, deranjaza vecinii (la bloc), latra aiurea si-ti face capul calindar si in schimb nu iti aduce decat o senzatie de afectiune care este una triviala si care nu poate sa aiba o bruma de scoarta decat pentru cei care au un mare deficit in relatiile cu oricare alti oameni. Uneori ma gandeam ca cainele este cel mai „practic” inlocuitor al copilului care necesita mult mai mult efort si implicare si iti ofera recompense mult mai greu decat un caine, care daca ii arunci un os, iti este cel mai bun prieten, iar daca te mai si joci putin cu el, te idolatrizeaza. In plus, nu are nevoie nici de nopti nedormite, nici de xbox si nici nu-ti va schimba mereu canalul TV cand se va face mare sau va da muzica tare. Ca sa nu mai zicem ca de caine de poti scapa oricand in caz ca te plictisesti sau ti s-a luat de el.

La cate minusuri am subliniat, pentru a tine balanta in directia pastrarii animalului in casa (tot ce spun e valabil si pentru pisici si se intelege ca vorbim de adulti, nu de copii) persoana sau familia respectiva trebuie sa aiba mari probleme incat spoiala de comuniune pe care ti-o poate oferi un animal sa justifice tot efortul si toata bataia de cap. Poate am putea sa ne largim si mai mult critica si sa mentionam ca oricum pastrarea unui caine in casa este o teroare pentru acesta, animalul nefiind facut pentru asta. Iata deci un indiciu clar ca dragostea pentru animale a celor care tin cainii in casa este una cel putin problematica …

Daca am evalua complet plusurile si minusurile, poate un caine in casa ar fi acceptabil doar la persoanele batrane singure, care au probleme de depresie, au avut socuri puternice, evenimente tragice recent si care nu se pot echilibra altfel. In aceste cazuri, te gandesti ca decat sa vorbeasca singur, respectivul poate vorbi mai bine cu un animal, sau te gandesti ca poate preocuparea pentru grija animalului ii mai ia mintea de la alte obsesii sau il ajuta sa uite necazurile. Dar in general, televizorul „rezolva” mult mai eficient aceste situatii.

Insa oameni in toata firea, care au o viata, care au o familie, care au un loc de munca si un rol in societate, sa traiasca cu cainele in casa este un lucru extrem de trist. Daca totusi mergem pe firul ca cainele este un „supliment” care compenseaza alte lipsuri si el este ultima veriga care mai tine legata o familie, putem sa aplicam argumentul anterior, cel cu privire la batrani si sa acceptam ca cainele in casa este un xanax mai ieftin si poate cu efecte secundare mai putine. Dar in niciun caz nu este o solutie pe termen mediu-lung.

Cat cei despre care dorm cu cainele in pat, nici nu stim ce sa mai zicem, doar ca este un capitol pentru specialisti. Dar nu pentru cei care studiaza ce se spune in articolul la care am facut referinta …