Restrângerea balanței Fed-ului și anunțul privind mărirea ratei – care mărire probabil nu va mai fi sărită în octombrie – precum și anunțarea a 3 măriri în 2018 sunt pe scurt concluziile sedinței de ieri a Fed-ului.
După anunțul deciziei, dolarul a sărit imediat în sus întărindu-se cu 0,8% față de Euro și cu 0,74% față de francul elvețian. Evoluțiile pe Forex sunt extrem de dinamice și impactul de moment nu înseamnă neapărat lansarea unui trend și nu excludem corecția ulterioară. Clar vom vedea abia peste câteva zile confirmarea trendului.
Este însă evident că pe măsură ce dobânzile cresc în SUA, dolarul se va întări și trendul de scădere înregistrat de-a lungul anului va fi inversat. Este clar că dolarul a fost supra-apreciat spre începutul anului și este clar că mereu există riscul ca dolarul să pice foarte mult, având în vedere lupta continuă între imperii și pretențiile crescânde ale chinezilor care joacă un joc complicat în care în același timp au și de pierdut din scăderea dolarului, dar totodată încearcă să-și diversifice achizițiile la nivel mondial, pentru a mai putea fructifica hârtiile fără valoare câtă vreme muzica încă continuă.
Și Fed-ul are grijă ca muzica să continue, anunțând reducerea treptată a balanței de achiziții – dar oare pentru a câta oară – și totodată creșterile din octombrie și cele de anul viitor.
Pentru noi românii de reținut este un singur lucru: de mâine petrolul va costa nițel mai mult. Epoca dobânzilor mici cel puțin la dolari trece și banii vor fugi dinspre periferie, iar noi ca periferie a periferiei vom fi primii loviți. Deoarece leul nu este cotat decât în Euro (din dorința tembela a lui Isărescu de a simula o aliniere la BCE) nu știm impactul direct al deciziei asupra perechii și cum băncile erau închise, nu știm încă nici impactul asupra EUR-RON-ului. Însă pe unele platforme de trading, putem vedea impactul asupra unor valute din zona: USD/HUF (+1%), USD/PLN (+0.76%), USD/TRY (+0.4%)
În plus, există temerea că prețul petrolului va crește în urma dezastrului produs de uragane în SUA, mai ales asupra Texasului unde unele sonde au fost afectate.
Leul a fost de ceva vreme copilul răsfățat al estului sălbatic, beneficiind de CDS-uri mici și intrări constante de valută, ajutate de exporturi în creștere. Această situație, coroborată cu trecerea creditelor pe lei și dublarea masei monetare, într-o perioadă de stagflație, au creat un macro-echilibru liniștitor care ar fi putut să fie un catalist important în cazul unor reforme structurale reale și ale unor investiții cu cap, mai ales având în vedere Fondurile Europene și costurile aproape de zero ale creditării în euro.
România nu este însă obișnuită cu mersul pe balustradă și trecem dintr-o extremă în extremă. Din afară, presiunea dolarului va avea cel puțin aceste două efecte: va crește dobânzile și va crește prețul petrolului. Deja ROBOR-ul a crescut recent doar prin combustie internă, darămite să mai avem și „încălzitor” extern.
Cu o rată a dobânzi de zero și cu inflație de doar 1,5% și aia făcută din pix, Europa se află pe marginea prăpastiei deși puțini lideri au curajul să recunoască. Recunosc însă haosul și lipsa oricărui plan prin ironia cu care au comentat toți declarațiile defazate cu privire la status-quo și propunerile utopice cu privire la viitor ale bețivanului de Junker.
În concluzie, Winter is Coming!
@admin FED si-a pierdut din credibilitate in ultima vreme de cand tot zice ca mareste dobanda si nu o mai face plus ca au si o inflatie in scadere pe care nu o inteleg de unde vine, nu e exclus sa mai avem inca un 2018 cu dobanzi la fel de mici. Oricum ROBOR isi continua cu pasi mici ascensiunea.
no kidding!
Sergiu Oprescu, şeful bancherilor: Creşterea dobânzilor la lei, aflate până acum la minime istorice, va fi o provocare pentru bănci
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/sergiu-oprescu-seful-bancherilor-cresterea-dobanzilor-la-lei-aflate-pana-acum-la-minime-istorice-va-fi-o-provocare-pentru-banci-16736543