In ciuda perceptiei de la noi cum ca criza politica din Germania se invarte in jurul acceptarii sau nu a politici lui Merkel cu privinta la imigratie, principalul motiv pentru care coalitia a esuat este de fapt cu privire la politica monetara dusa de BCE contestata din ce in ce mai mult de nemti, austrieci, olandezi si in general toti europenii care au inca in raport datorie/PIB rezonabil si care sunt nevoiti sa ii duca in spate pe ceilalti cum ar fi greci, spanioli, francezi, italieni, portughezi etc.

Sa nu ne imaginam BCE prin comparatie cu BNR ca un fel de feuda a unei singure persoane. Draghi nu are deloc puteri similare cu Isarescu, ci este doar presedintele „guvernului” care contine 6 membri executivi la care se adauga guvernatorii bancilor nationale a celor 19 tari din zona euro. Nu toti membrii au aceeasi viziune, ba chiar sunt pareri total opuse si la ultima sedinta la care s-a decis pastrarea neschimbata a dobanzii, au fost daca nu ma insel 5 voturi care s-au opus. Sistemul de pondere a voturilor este destul de complicat si nu detaliez aici, pe scurt Germania are greutate mare, mult mai mare decat Grecia, de exemplu, lucru destul de evident.

Lipsa omogenitatii si viziunii comune cu privire la politica monetara se reflecta evident si in alte capitole, de unde si problema cu guvernarea UE: cand fiecare trage intr-o parte, lucrurile nu au cum sa mearga bine. De aceea, ca si la formarea UE si ca si in toate etapele in care s-au facut schimbari importante, acestea s-au facut in mod „oportun” ca un raspuns la o criza. Prin haos la ordine, altfel spus.

Principalul pas inainte care „trebuie” facut in UE este emiterea de obligatiuni care desi pare ca ar pune caruta inaintea calului, ar rezolva unificarea politicii fiscale deoarece o data emise eurobonduri, se va stabili si un algoritm sau un criteriu de acordare care va avea cu siguranta cateva „asteriscuri” care vor submina de facto independenta politica fiscala care inca mai exista la nivelul tarilor in ghiveciul europenist.

Paradoxal, desi ar fi cea mai castigata, pana in prezent Germania a fost principala oponenta a emiterii euroobligatiunilor, tocmai pentru ca germanii inca mai spera ca nu vor munci pentru greci si inca nu accepta ca deja muncesc si au muncit pentru greci. E o poveste lunga, dar pe scurt cam asta inseamna. Pentru a sparge pentru totdeauna rezistenta germana (evident minoritara) la euroobligatiuni, este asadar nevoie de o noua criza care sa nu mai dea alternativa. Doar pusi in fata riscului ca intreg esafodajul UE sa se sparga si ca Germania sa intre in recesiune, vor accepta nemtii schimbarea.

Se intelege ca nemtii nu sunt ultimii fraieri in UE si deocamdata au reusit cumva sa propteasca sistemul bancar astfel incat acesta sa nu se prabuseasca fara ajutorul euro-obligatiunilor. Nici aici nu vom intra in detalii, unul dintre mecanisme au fost fondurile speciale de salvare a bancilor al caror rezultat s-a vazut: randamentele bondurilor diverselor tari sunt relativ uniforme ceea ce denota increderea investitorilor si putine tari au avut probleme de finantare.

Poate ca nu m-am facut clar in explicatii si fac aici o pauza. Se intelege ca viziunile unioniste nu sunt deloc unitare. Unora le convine uniunea in forma actuala, unii vor uniune totala politica si fiscala acum, unii o vor si ei dar considera ca inca nu e momentul, ca inca mai exista rezistenta pe alocuri, de aceea trebuie gasita o cale pentru a face pasi inainte fara riscuri. Sunt bineinteles si motivatii financiare si de alta natura in ghiveciul de viziuni asupra UE a „factorilor decidenti”, de unde si ceata si obscuritatea cu care uniunea merge inainte si exista schimbari sau tentative de schimbari la tot pasul, ca sa nu mai spunem de disonantele stridente in comunicare intre diversele „portavoci” cum ar fi de exemplu Junker pe care cum altfel l-am putea numi decat un papagal daca nici macar pe colegii lui nu ii convinge si este luat in deradere cu privire la optimismul si lipsa lui de conexiune cu realitatea?

Si daca tot sunt la paranteze, poate nu ar strica sa mai reamintesc si de Brexit si de posibilul haos pe care acesta il poate produce. Sa presupunem un singur scenariu: negocierile esueaza si Marea Britanie nu doar ca nu mai plateste nimic dar baga si taxe vamale produselor din UE. Evident ca va suferi si Marea Britanie dar una e sa te ciocnesti cu un Rolce Royce si alta e sa te ciocnesti cu o Dacie. Haosul poate sa apara oricand de oriunde si in ciuda evidentelor conform carora ar fi de bun simt ca negocierile sa ajunga la un final, vedem ca liderii europeni de astazi sunt atat de obositi si atat de slabi incat nu pot sa ajunga la un consens nici macar in propriul partid, ca sa nu mai zicem in propriul guvern, ca sa nu mai zicem in propria tara, prin urmare ce sa ne mai asteptam la nivel european? Si ma refer aici doar la Merkel: si Macron are probleme, de spanioli nu mai zic, iar Italienii sunt cu morvocul in cullo incercand sa peteceasca cu lut crapaturile din barajul crapat si care sta sa cada peste ei – bancile falimentate care supravietuiesc pe linia de plutire cu greu, chiar cu ajutorul fondului special european de oferire lichiditate bancilor.

Si daca lipsa de directie si de claritate a UE si daca haosul din Germania sau starea precara a economiilor din sud inca aflate la cote de somaj alarmante nu ar fi de-ajuns, mai trebuie sa amintim si de balaurul inflatiei care pana acum a fost tinut in frau si care se pare ca incepe sa scoata capul in ciuda informatiilor oficiale. Fed-ul cel putin a recunoscut ca nu stie cum functioneaza inflatia si ca modelele lor pot da erori. Cum, BCE-ul cu siguranta foloseste aceleasi modele sau modele similare de predictie a inflatiei pe baza vitezei de rotatie a imprimantei de bani, cum putem fii siguri ca inflatia nu va sari pana la punctul in care BCE va fi nevoita sa apeleze la noi masuri ca sa contracareze cresterea prea accentuata a inflatiei, si aceste noi masuri sa aiba ca target chiar emiterea eurobondurilor?

In Ianuarie, atat BCE-ul cat si Fed-ul o sa mai taie din lichiditate, punand presiune si mai mare pe dobanzi, inflatie si mai ales pe creditare. Desi Darghi a tot avertizat ca va folosi „tot ce poate” pentru a salva Euro, este posibil ca pentru a putea convinge pe toti ca sa foloseasca „tot ce poate” sa fie nevoie sa ne treaca printr-o criza atat de puternica incat sa disipeze toate temerile nemtilor cu privire la euro-obligatiuni.

Frecusurile din interiorul BCE cu privire la viitor sunt din ce in ce mai dure. S-a ajuns la un punct de tensiune care cu greu reiese in public si inteleasa de putini: datoria BCE-ului creste deja necontrolat si exista riscul ca in cazul revenirii inflatiei, BCE sa fie nevoita la noi masuri si mai drastice de „interventionism” care evident poate afecta ireversibil posibilitatea Germaniei de rupere si de formare a unei mini-UE. Nu stiu daca am amintit, dar armata germana se pare ca evalueaza deja scenarii de rupere a UE. Germania are excedent bugetar si strange bani albi pentru zile negre, fiind de departe cea mai pregatita tara sa reziste singura in cazul ruperii UE si chiar sa prospere. In cazul intrarii in functiune a eurobondurilor, rezerva actuala a Germaniei va fi legata ireversibil de datoria europeana si de aceea pentru nemti emiterea de obligatiuni a fost un risc prea mare pentru a fi acceptat.

Se intelege ca atunci cand America stranuta, Europa tuseste si cand Europa tuseste Romania face pneumonie. Sa speram ca nu vom face ceva mai rau si doar pneumonie. Faptul ca Isarescu s-a trezit si el si a lasat cursul ca sa mai regleze dezechilibrul din balanta comertului este imbucurator, in sensul ca poate invata si Isarescu ca moneda nationala trebuie folosita ca de aia e nationala. Sa speram de asemenea, ca si dobanzile vor fi lasate sa creasca atunci cand presiunea nu e prea mare incat BNR doar sa reactioneze neavand alternative si sa permita reglarea din timp a dezechilibrelor pentru a putea primi socul venit dinspre UE cat mai bine si fara a face infarct in urma trecerii bruste de la dusul cu apa calduta la dusul cu apa rece.

Am putea spune ca totusi economia europeana se misca bine, PIB-ul creste, rata somajului scade, indicii bursier ating noi maxime. Daca toate merg bine insa, de ce ezita BCE sa mareasca dobanda si nici macar nu da semnale cu o face Fed-ul ca urmeaza sa o mareasca? Fara interventia BCE, sistemul financiar european ar intra in implozie ca de altfel si cea mai mare parte a guvernelor care nu ar fi capabile sa suporte datoria suverana si ar intra in default sau ar incepe sa taie masiv din cheltuieli. Si in final inca o intrebare: daca totul merge bine si sunt perspective optimiste, de ce doreste BCE-ul sa renunte la garantarea depozitelor bancare de pana la 100.000 Euro? Daca nu se pregateste pentru un nou cutremur in sistemul financiar, care sa fie justificarea acestei tentative?