Iată unde ne aflăm (evoluții la 1 an):

• DAX (Germania): -11.3%
• CAC 40 (Franța): -4.51%
• Dow Jones (SUA): 10.79%
• S&P (SUA):  8.33 %
• NASDAQ 100 (SUA): 17.48%
• FTSE 100 (Marea Britanie): -7%
• IBEX 35 (Spania): -13.34%
• ATX (Austria): -4.89%

Este așadar prematur să ne ambalăm. Deocamdată poate asistăm doar la un pullback sau corecție. Cu toate acestea, ceva nou se întâmplă: Peter Schiff este invitat din nou în mainstream și nu mai este contrazis așa de puternic:

„Toate crizele încep cu corecții” avertizează Schiff. Principala întrebare este dacă piețele vor rezista la creșterea dobânzii Fed-ului. Pe de o parte, viziunea optimistă este bazată pe creșterea și reziliența economiei SUA bazată pe:

• inteligența lui Trump și impactul politicii sale economice, mai ales al reducerilor de taxe și a stimulării producției;
• energia ieftină (petrolul și gazele de șist) care a ajuns aproape la costuri atât de mici încât SUA nu mai are nevoie de Arabia Saudită sau Venezuela; energia ieftină ajută eficiența economică și oferă un avantaj competițional care fructificat poate fi esențial; ori americanii sunt flexibili și se mișcă repede;
• succesul politicii Fed-ului (post 2008) de stimulare a economiei și restructurarea sistemului bancar care este acum mult mai solid, restructurat, flexibil etc. Acum teoretic se vad roadele și creșterea este în sfârșit dovada succesului. 

Sunt unele date care confirmă această viziune: creșterea PIB-ului, creșterea consumului, creșterea numărului locurilor de muncă. După această viziune, corecția actuală este doar sezonală și doar un efect al creșterii recente a ratei, doar un sughiț.

Pe de altă parte, avem viziunea pesimistă susținută mai sus și de Schiff (dar nu doar de el) conform căreia Fed-ul este prins cu menghina și nu poate să mărească dobânzile fără a produce șocuri pe toate piețele și în economie. În plus, creșterea este doar părelnică, totul este o bulă care va exploda cum Fed-ul va scoate proptelile din dobânzi care au ținut până acum în picioare liniile de finanțare, companiile, economia și consumul. 

În lumea reală situația este evident colorată: pentru unii e bine și pentru alții e rău. Pentru unele companii, creditele ieftine le ajută să crească, să acapareze cote de piață, să facă profituri, pe altele doar le ține degeaba pe linia de plutire și fără credite ieftine ar intra la apă. Tot în lumea reală, pentru unii creșterea dobânzilor va fi pozitivă deoarece va lovi în cei mai slabi și prin urmare vor câștiga cei care s-au pregătit. Creative destruction este termenul. Un adevăr banal, care este valabil și la nivel de individ și la nivel de companie și la nivel de țară.

Știți vorba veche că atunci când SUA strănută, Europa răcește și România face pneumonie? Eu aș adăuga: când SUA o să răcească data viitoare, UE e posibil să facă cancer. Lucrurile sunt atât de nasoale în UE încât nici nu știu ce am putea face noi ca țară ca să ne pregătim pentru următoarea criză. Am vrut împreună cu Marele Club? Acum trebuie să suferim împreună … deși noi am venit cam tărziu la petrecere când deja se tăiase tortul și când nu mai rămăseseră decât niște sticks-uri nașpa și două-trei beri încălzite și alea.

Inflație, dobânzi mari, curs valutar mare, scăderea consumului, scăderea cererii de produse, falimente, tăieri de salarii. Ne gândim inevitabil că FMI va salva situația și poate nu va fi ca în 2008, că acum îl avem pe Trump și americanii ne sunt mai prieteni ca în 2008. Dar, ce credeți că zice Trump de FMI dacă de Fed zice că „a înnebunit”?

Deocamdată Trump nu s-a cam împotrivit FMI-ului și a salutat ultima „faptă bună” a fondului: creditul de 50 de miliarde (nou record după noi) către Argentina. Oricum americanii nu au decât ~17.5% voturi și sunt urmați de Japonia și China, fiecare cu aproximativ 6%. În caz de nevoie, FMI poate ajuta DACĂ o să mai existe.

Ce garanție avem că următoarea criză va fi la fel, în sensul că ordinea financiară a lumii nu se va schimba drastic, în sensul că poate SUA nu va mai salva băncile UE ca data trecută sau poate nici nu va mai putea, China poate va intra în implozie și va determina astfel explozia dolarului și de ce nu, Trump va retrage armata SUA din Europa și din restul lumii, pentru că nu vor mai avea bani să plătească soldații după ce dolarul va deveni (și mai) irelevant la nivel internațional?

Pare irațională dorința unui Imperiu să cedeze de bunăvoie teritoriul ocupat? Deloc. Când nu mai sunt bani pentru soldă, de voie sau de nevoie acel Imperiu, dacă are conducători inteligenți, se poate retrage, mai ales în vremuri de haos și transformari cum sunt cele pe care le trăim. 

Marea problemă a sistemului financiar actual bazat pe credit este că necesită creștere continuă masivă care să acopere dobânzile. Tentativele de echilibrare ale creditării între emitenții relevanți nu funcționează prea bine, deoarece mai devreme sau mai târziu se va găsi unul care să nu mai poată face față dansului în 5-6 (SUA, Japonia, China, Marea Britanie, UE) și este tentat de niscavai destrbălare (dobânzi zero, deficite nelimitate, bailouturi nelimitate etc). Oricât de mult se va încerca un echilibru, ceva trebuie să facă poc, pentru că nervii sunt la maxim. Să ne uităm la Italia: deficit infim și raport datorie PIB minuscul comparat cu Japonia. Cât o să mai rabde italienii amenințările nemților și apelurile că trebuie să strângă cureaua. Ei se uită spre răsărit-soare și zic: uite japonezii cum stimulează economia și au datorii mai mari ca noi. Dacă am avea lira noastră, am tipări fără limite și i-am depăși pe nemți la producția de pantofi, mașini și altele.

În plus, pe lângă accidentele nedorite și tensiunile între dansatori, mai avem relațiile personale care contează imens și ele, în ciuda think-tank-urilor, organizațiilor și lojelor. Vedem cum Trump a fost neclintit în privința taxelor vamale. În privința Fed-ului însă ne-a asigurat că nu se bagă, că nu îl dă jos pe Powell deși deja a acuzat Fed-ul că nu trebuie să mărească dobânzile ci din contră, să stimuleze economia.

Aici aș vrea să fac o mică observație: mulți îl critică pe Trump că înainte să devină președinte zicea că piețele sunt o bulă și că economia este într-o stare deplorabilă. Acum, cât a fost bine a pus creșterea piețelor pe seama măsurilor lui și pe seama revenirii economiei. De o săptămână de când cu căderea, dă vina pe Fed. E de crezut că dacă nu se schimbă trendul, la alegeri o să acuze tot Fed-ul pentru probleme și poate chiar o să îl concedieze pe Powel în ciuda garanțiilor actuale. Nu știu dacă poate, e o chestiune tehnică în ceață pentru mine deocamdată, dar presupun că dacă a zis că nu o să îl dea afară, poate. Eu zic că Trump e normal să își facă propagandă și să zică de bine. E normal pentru un președinte al unei țări să transmită mesaje optimiste chiar dacă el știe dezastrul și pericolele și starea dezastruoasă a acelei țări. Asta e meseria și parte din meseria lui să fie optimist, să încurajeze, să dea semnale pozitive indiferent de cum stau lucrurile.

Cum vom trece noi peste criză? Este greu de spus în primul rând în ce măsură BNR va putea menține dobânzile și cursul la cote ne-astronomice. Mă refer aici la în ce măsură dobânzile nu vor trebui menținute la 20% și cursul nu se va devaloriza cu 50%. Turcii nu au reușit dar să zicem că e situație diferită. Rămâne și dilema atitudinii americanilor față de noi, căci după cum ne-am obișnuit, în epoca Trump multe se pot schimba, inclusiv ieșirea SUA din unele organizații și tratate. Să zicem că FMI-ul este totuși important și Trump oricât de nebun ar fi are consilieri. Unul dintre ei este John Bolton care a propus acum un an desființarea World Bank iar alții propun chiar ieșirea SUA din ONU. Tot Bolton recent a propus privatizarea FMI-ului, caz în care SUA chiar ar transmite că anti-globaliștii au câștigat. La această discuție aș face apel și la discursul lui Trump de la ONU, dar nu mai intru un detalii.

Se pune logic întrebarea: are România alternative la FMI? Evident că nu are. Ne va ajuta BCE? Dacă va mai exista! Și chiar dacă va mai exista, problema noastră este că avem creditarea deocamdată prea mică ca să fim o amenințare pentru stabilitatea UE. Și deși nu avem Euro, prostia BNR-ului ține leul tare și nu ajută nici accelerarea creșterii, nici solidificarea companiilor locale și evident stimulează deficitele comerciale și consumul nesănătos. Nu înțeleg deloc politica BNR-ului din niciun punct de vedere: nici UE nu ne cere să fim mai catolici decât italienii, nici piețele nu ne-au dat semnale că ar fugi de România, iar guvernul de unul singur este incapabil să extindă creditarea și să ne plaseze pe o orbită mai favorabilă. Nu credeam să ajung să spun asta, dar probabil măririle de pensii și salarii sunt singura pârghie prin care statul român poate să stimuleze (deși total aiurea) în vreun fel economia. Mai nou, găselnița aia cu credite pentru dezvoltare personale arată cât de jalnici sunt și cum într-o epocă în care dobânzile sunt încă mici și lichiditatea afluentă, noi stăm cu mâinile în sân și guvernul se luptă să îl salveze pe Dragnea de la pușcărie în loc să facă autostrăzi, să aducă investitori, să caute noi oportunități și dacă ar fi deștepți să ne pregătească pentru următoarea criză.

Criza care va veni poate întoarce România 20 de ani în urmă. Singura speranță va fi din nou dependența de banii trimiși de căpșunari și poate gazele de șist – dacă vom încerca să ne împrietenim din nou cu rușii care ne pot ajuta în privința asta. Explozia cursului, va tăia din păcate și randamentele din agricultură și cum importăm procente bune, vom asista la o inflație a prețurilor la mâncare cum nu am mai avut din anii 90. Marea problema însă vor fi falimentele și tăierile locurilor de muncă care vor pune o presiune atât de mare pe bugetele sociale încât nu vom avea de ales și vom vinde cam toate companiile care au mai rămas. Căile ferate vor ajunge la fier vechi, toate resursele naturale ale statului concesionate pe redevențe infime. Cel mai grav, utilitățile de asemenea vor exploda: gazul și curentul sunt dependente de dolar, de euro și de cererea la nivel european. Într-adevăr în vreme de criză, economia noastră minuscula nu va mai consuma și teoretic prețurile ar trebui să scadă, însă legislația și integrarea cu piețele europene vor împiedica orice ieftinire, noi încă fiind departe de aliniere și mai având încă câteva etape de creștere ale prețurilor.

Apa va fi privatizată peste tot. Viața la oraș va fi un lux pe care puțini și-l vor mai permite. Sistemul bancar probabil va fi naționalizat și poate cu derogare de la Bruxelles, guvernul va putea propune o restructurare a creditelor echilibrată care nici să nu sufoce 100% din populație și nici să nu încurajeze neperformanțele.

Orice criză aduce oportunități și poate ar fi normal să fim optimiști. Oportunitățile dacă vor fi, vor fi la nivel personal sau la nivelul companiilor, statul român în ciuda oricăror oportunități favorabile a dovedit că nu este capabil și nu le va putea fructifica, ba din contra.