12 reguli pentru o viață în valea plângerii? (1 din 2)

Este posibilă fericirea în această viață sau este doar o himeră? Peterson e de părere că dacă nu ai avut parte de o mare suferință în viața ta, sau dacă măcar un apropiat al tău nu are parte de o mare suferință, ești un mare norocos. Și să nu crezi că ai scăpat … În fața suferinței însă, te poți ridica la înălțimea provocării sau poți să fii spulberat. Maximul ce se pote face, este să fii pregătit pentru aceste momente și nimic mai mult. Iar cele 12 reguli pentru viață asta speră, să ne ofere un vaccin (un antidot) la haosul din jurul nostru.

Nu vroiam să fac o recenzie a unei cărți pe care nu am citit-o, dar starea actuală a lui Peterson mă cam obligă. Peterson are Covid în Serbia. Se află în policlinica unui anestezist unde a ajuns din Rusia unde a fost tratat de dependența de anumite medicamente de cap care l-au cam făcut muci. Peterson a dobândit dependența într-o perioadă grea din viața lui, când soția a fost diagnosticată de cancer și a trecut prin mai multe operații, fiind pe muchie de cuțit. Medicamentele l-au ajutat le-a luat ca să îl ajute să treacă peste depresie și povestea este explicată cât de cât pe larg de fiica lui Peterson, fiind bineștiută. Recent, în Serbia, Peterson a făcut o filmare scurtă împreună cu fiica sa în care au vorbit despre istoria recentă, trăgând un semnal cu privire la folosirea medicamentelor de cap respective (nu știu exact clasa, denumirea, substanțele de bază – pentru mine toate-s o apă și-un pământ, Slava lui Dumnezeu că în afara de o pastila de cap cam o dată pe lună, nu am nevoie de așa ceva).

Ca psiholog și psihiatru, Peterson avea ceva cunoștințe legate de riscurile acestor medicamente dar totuși a căzut în plasa dependenței și situația s-a agravat treptat. Evident, se naște aproape involuntar acuzația: doctore, vindecă-te pe tine însuți! Peterson se apără – în ultima filmare, de altfel singura de aproape un an sau dacă nu mai mult – zicând că așa este, dar dacă vom învăța doar de la oameni care nu greșesc, vom avea mult de căutat. Bine este să învățăm din greșelile altora. Dar nu doar din greșeli, ci și din sfaturi și din învățăturile altora, pentru a ne feri de capcane. Și aici vine Peterson cu cele 12 reguli.

Povestea nașterii cărții cu cele 12 reguli este următoarea. În primul rând, 12 sunt 12 ca să fie o cifră rotundă. Inițial Peterson avea pregătite vreo 40, dar restul vor veni în cartea următoare (dacă mai vine). Peterson acum 3-4 ani era un profesor necunoscut (comparativ cu ce este acum) în Canada, la o catedră de psihologie. Pentru că și-a dorit să aibă succes mai mare, s-a gândt ce poate el să facă: ca profesor are deja o poziție, un job, are studenți interesați de cursurile lui. S-a gândit să experimenteze cu noile tehnologii, mai precis cu youtube-ul. Și-a înregistrat câteva cursuri și le-a pus pe Youtube. Apoi a venit un incident cu o tentativă de a legifera pronumele debililor sexuali și Peterson s-a opus, formulând o opoziție bine articulată și fermă care a făcut valuri. Mai concret, politicienii idioți ai Canadei (care în curând vor fi istorie, conservatorii recuperează în forța recent) doreau să impună ca cei care pretind să fie adresați cu ze, în loc de el sau ea să poată să te dea în judecată dacă nu le zici ze. Atitudinea lui i-a atras amenințări din partea facultății și dacă nu mă înșel a fost chiar suspendat o perioadă. Cu ocazia acestui incident și a frecușurilor care au urmat, Peterson a dat mai multe interviuri și a început să fie intervievat, punctul culminant fiind invitația la podcastul lui Joe Rogan care are o audință mai mare ca CNN.

Ulterior, faima lui Peterson a explodat, pe măsură ce atât cursurile postate anii anteriori,dar și interviurile lui și atitudinea puternic articulată difuz în opoziție cu demonii corectitudinii politice au produs o adevărată revoluție, Peterson fiind vocea uriașului care dormea și care s-a trezit peste noapte pentru a salva ce se mai poate din tradiția multi-milenară a umanității în lupta cu forțele nihiliste.

(va continua)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.