Problemele actuale pe plaiuri mioritice sunt mari și grave și chestiunea lui Moș Crăciun poate părea trivială, similară discuțiilor despre sexul îngerilor din vremea asaltului asupra Constantinopolelui, dar nu este deloc așa: fără înțelegerea puterii simbolismului nu ne vom putea nici da seama pe ce lume trăim și nici nu vom putea să facem lumea în care trăim mai bună și nici să ne pregătim mai bine pentru lumea de dincolo care urmează acestei lumi.

Bunăoară, în rândul ortodocșilor avem două tipuri de atitudini relative la Moș Crăciun: respingere totală și acceptare entuziastă pietistă. Voi da un exemplu de respingere totală, din partea Pr. Gheorge Anitulesei cu o scurta expunere a argumentelor sale, urmând să prezint puțin mai pe larg o tâlcuire simbolică a lui Jonathan Pageau, un creștin-ortodox din Canada.

Pr. Gheorge Anițulesei este drastic împotriva lui Moș Crăciun (dar nu numai – și împotriva Moș Nicolae și împotriva unor manifestări de Crăciun nepotrivite) din următoarele motive:
– Moș Crăciun este un obicei neortodox;
– se înșală cei care cred că primindu-l pe Moș Crăciun, țin și atrag oamenii în Biserică;
– nicăieri în cărțile de predici și didahii ale sfinților din trecut, nu există nicio referință la Moș Crăciun;
– aceste obiceiuri cu Moș Crăciun înlocuiesc obiceiurile noastre creștine: Crăciunul a ajuns o sărbătoare pentru pântece și petreceri.

Poate ar fi totuși corect să menționăm și o poziție „moderată” aflată la mijloc între respingere și entuziasm: cei care acceptă pe Moș Crăciun, „de dragul copiilor”, ca sa nu îi priveze pe copii de o bucurie mare care nu le poate afecta cu nimic credința. Dar, după părerea mea, această poziționare este superficială și se încadrează mai mult la categoria entuziaștilor care îl acceptă cu brațele deschise pe Moș Crăciun deoarece dacă e bun pentru copii, de ce nu ar fi bun și pentru cei mari iar dacă nu e rău pentru copii, de ce ar fi rău pentru cei mari? Deci, nu avem alte comentarii legate de cei plasați „la mijloc”.

Trecând la Jonathan Pageau, doresc să dau mai întâi linkurile câtorva youtube-uri pe care acesta le-a realizat de-a lungul anilor pe tema Crăciunului și a lui Moș Crăciun pentru a le fi utile celor care înțeleg engleza și doresc să consume la sursă informațiile pe voi încerca să le sumarizez din aceste video-uri în continuare:

1. Santa Claus and the Tooth Fairy Exist
2. The Problem with Monotheism | Santa and The Tooth Fairy Exist pt.2
3. Christmas as The Anchor of Reality
4. Symbolism of the Christmas Tree
5. Symbolism of Christmas | The Ass and the Ox

1. Moș Crăciun există!

În primul rând, Jonathan e de părere că Moș Crăciun există! Nu există un cerc pătrat sau o apă uscată, însă Moș Crăciun există, în mod evident. Sunt Moș-Crăciuni peste tot; sunt tipi care se îmbracă în Moș Crăciun, avem ornamente, decorații, sunt povești despre Moș Crăciun, cântece, sunt toate aceste lucruri care îl sărbătoresc pe Moș Crăciun. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este dacă Moș Crăciun există ci dacă acesta există, în ce manieră există? Într-un mod similar putem pune întrebarea și despre Dumnezeu: în ce fel există Dumnezeu? Sunt lucruri care există dar care nu sunt la nivelul unei realități concrete, la nivelul unei cești de cafea sau la nivelul unui creion pe care îl pot lua în mână și pot zice: iată-l că există. Adică există lucruri care există la diferite niveluri ale ființei, care nu au corpuri limitate, conținute, cu margini bine definite. La fel putem spune și despre concepte: dragostea există dar nu o poți pune într-o sticlă. Moș Crăciun există într-o maniera chiar mai imediată (apropiată) decât dragostea, deoarece știm cine este Moș Crăciun, știm cum se îmbracă, știm când vine și ce aduce, avem cântece despre el, avem evenimente care îl sărbătoresc (mai puțin în plandemie), etc.

Mulți oameni se străduiesc să înțeleagă că ființele nu sunt evidente, nu este foarte evident cum poți defini precis (cuprinde) o ființă. De exemplu, un om are părți: inimă, mâini, picioare, etc. Mai există apoi ceva, omul este o persoană care le ține pe toate împreună, care ne ajută să îl vedem pe om ca fiind un întreg. Un om poate chiar adăuga lucruri noi la sine care ne pot ajuta să identificăm acea persoană: un tatuaj, un machiaj, o tunsoare, o haină într-un anume stil etc. Chiar dacă aceste adăugiri nu sunt complet atașate de persoană sunt într-o oarecare măsură parte din persoana acelui om.

Moș Crăciun îl putem vedea în același fel: are elemente ale persoanei care manifestă ființa lui Moș Crăciun. Toți știm cine este Moș Crăciun, ce reprezintă, care este scopul lui. Într-adevăr corpul lui Moș Crăciun nu este la fel ca corpul nostru. Făcând paralela cu corpul uman alcătuit din părți, în cazul lui Moș Crăciun, părți din corpul lui Moș Crăciun le vedem în diverse imagini, fotografii din cărți, reclame, de la mall, de la televizor, din povești etc. Și noi avem proiecții ale noastre în fotografii, în profilele de pe rețelele sociale etc. Când un bărbat se îmbracă într-un costum de Moș Crăciun, el îl manifestă pe Moș Crăciun (îl instanțiază) în acel moment. El este parte a lui Moș Crăciun deoarece participă la ființa lui Moș Crăciun în momentul în care se îmbracă în costum de Moș. Ba mai mult, putem chiar vorbi cu Moș Crăciun! Dacă un copil merge la mall și stă în poala lui Moș Crăciun, ce va vorbi cu acesta? Moș Crăciun îl va întreba dacă a fost cuminte, ce își dorește drept cadou și copilul îi va răspunde. Important de înțeles este că în acel moment, copilul nu vorbește cu Costel care s-a îmbrăcat într-un costum de Moș Crăciun, ci copilul vorbește cu Moș Crăciun. De asemenea, nu Costel îi răspunde copilului, despre cum a ajuns el fără bani de cadouri și trebuie să rezolve problema și mai are și o petrecere deseara, ci Moș Crăciun îi răspunde copilului. Dacă Costel începe să se plângă copilului despre problemele lui personale sau vorbește aiurea și face glume proaste, Moș Crăciun se dilueaza, dispare, și copilul își va da seama că nu mai vorbește cu Moș Crăciun. Copilul nu îl va mai recunoaște pe Moș Crăciun și Costel va înceta să fie parte a trupului lui Moș Crăciun.

Celui care neagă în continuare existența lui Moș Crăciun, Jonathan îi pune în față următoarea paralelă. Așa cum tu zici că Moș Crăciun nu există, dacă eu vorbesc cu tine și îți pun o întrebare și tu îmi răspunzi, eu pot zice: nu tu îmi răspunzi, ci gura ta. Este asta însă adevărat? Nu, gura este doar unealta prin care îmi răspunzi la întrebare. La fel, Costel și alții ca el care se îmbracă în Moș Crăciuni și fac toate cele, sunt uneltele prin care Moș Crăciun se manifestă, se exprimă în lume. Moș Crăciun este o ființă destul de coerentă: are o personalitate, are un mod de a vorbi, poți discuta cu Moș Crăciun și acesta să îți răspundă. Omul ca persoană nu este nici el perfect conturat, ci este suma unor idei, unor influențe. Există deci ceva care definește o persoană, există ceva care unește toate aceste elemente și le pune împreună într-o ființă consistentă, astfel încât când discutăm cu acea persoană recunoaștem cu cine vorbim.

În continuare, Jonathan prezintă un episod interesant și folositor despre cum pot părinții să explice copiilor că Zâna Măseluță există.

Cum funcționează ființele? Ce face o ființă să fie o ființă? Ce înseamnă pentru o ființă ca să existe? Ce înseamnă să spunem că anumite orașe au o anumită personalitate? Că unele orașe au anumite elemente care le fac unice? Putem apoi înțelege de ce în Biblie se spune că fiecare oraș are un înger păzitor? Deoarece un oraș poate spune ceva, poate vorbi coerent, poate spune lucruri care ne ajută să recunoaștem că acel oraș ne vorbește. Evident, nu se primește la primul nivel această argumentare. Ființele sunt grupate într-o ierarhie și la fiecare nivel sunt proprietăți specifice acelui nivel. Există un mister al înțelegerii acestui adevăr: și noi suntem făcuți din părți așa cum și un oraș este făcut din părți, dar noi avem un număr și un fel de părți care lucrează într-un fel pe când orașele au și ele părți dar care sunt făcute în alt fel, se manifestă într-un alt fel și au un scop diferit în cadrul întregului. Cert este că așa cum noi suntem unici, și orașele sunt unice. Și așa cum noi vorbim și orașele vorbesc, așa cum și țările vorbesc. Tot așa, în mall ne putem întâlni cu Moș Crăciun și putem vorbi cu el. Când întâlnim un polițai și vorbim cu el, se manifestă același fenomen. Dacă Costel polițaiul, când vorbim cu el, vorbim cu Costel, asta e o problemă, autoritatea este subminată, ierarhia este alienată și dezechilibre încep să se manifeste.

4. Simbolismul Bradului de Crăciun

Auzim deseori că multe tradiții creștine au origine păgână. Sau dacă nu sunt păgâne, sunt noi, recente, sau cum mai auzim noi pe meleguri mioritice „de import”. Ce trebuie însă să înțelegem este mecanica motivelor pentru care o tradiție devine importantă. Uneori contează detaliile istorice ale formarii sau importului unei tradiții dar uneori nu contează. Ce este mai important este însă motivul pentru care o tradiție anume a fost importată, de ce musai acea tradiție a fost importată și nu alta. În motivul asimilarii unei tradiții putem să vedem și patternul (modelul). În cazul bradului de Crăciun vedem că patternul este însăși o reprezentare a realității, a lumii văzute (dar nu numai). Să detaliem …

Un brad de Crăciun are unele proprietăți prin care se definește. Bradul (pomul) trebuie să aibă o formă conică, similară unei piramide. Ce punem în vârful unui brad (pom) de Crăciun? O stea sau un înger (mai puțin pe la noi, probabil perioada comunistă a reușit să extermineze complet tradiția îngerului din vârful bradului). O stea / un înger sunt însă cam același lucru. În Vechiul Testament, cuvintele pentru stea, înger sau rege sunt fie același cuvânt, fie cuvinte din aceeași familie. Atât steaua cât și îngerul sau regele reprezintă capul / vârful / șeful (principality) unei ierarhii de manifestare. Pomul de Crăciun cu forma sa de piramidă întruchipează ierarhia întreagă. Ideea de piramidă sugerează că avem 1 sus, în vârf și se coboară apoi jos la mai mulți. Apoi, ce mai avem pe brad? Avem betele/ghirlande/panglici care sunt înfășurate în jurul bradului înconjurându-l circular care cuprind întreaga ierarhie (de sus până jos). Acestea se manifestă prin prezența la periferia ierarhiei, constituie o graniță care ține unită întreaga ierarhie. Ce mai avem pe brad? Ornamente. Ornamentele, sub formă de globuri sau luminițe prinse de crengi sau alte decorațiuni, reprezintă lucruri prețioase, obiecte strălucitoare care sunt presărate în brad, așa cum misterele realității sunt presărate în jurul nostru în lume. Pentru ca ceva să existe, pentru ca ceva să apară pe orizontul fenomenologic, trebuie să aibă o identitate tainică, o scânteie ascunsă care îl instanțiază în realitate, în încropește într-un întreg, îl face să devină o entitate. Aceste lumini și ornamente strălucitoare sunt o imagine a felului în care realitatea ni se desfășoară în fața noastră și cum aceste mici puteri, mici esențe sunt ascunse în lumea înconjurătoare. Vedem ierarhia însăși ca fiind plină de lumină: lumina care se pogoară de sus umple întreg pomul și ne arată comorile ascunse ale lumii.

Dar sub brad ce punem? Darurile! Darurile sunt împachetate, ascunse: iar asta este poate cel mai important aspect. Aici Jonathan menționează și o evoluție interesantă legată de daruri: nu cu multe generații în urmă, darurile de sub brad puteau conține nu doar cadouri / bucurii ci și puteau fi răsplata unui comportament negativ (un cărbune de exemplu – bineînțeles împachetat pentru a conserva ideea de mister). Similar cumva cu nuiaua în cazul lui Moș Nicolae. Acum s-a păstrat însă doar componenta pozitivă, pachetele conțin doar daruri. Bănuiala mea este că componenta negativă, când a existat, era doar un element ludic la care s-a renunțat însă astăzi tocmai din cauza involuției emoționale a oamenilor care pot fi ușor atinși de cele mai nesemnificative gesturi, neavând capacitatea să treacă cu ușurință peste vorbe, cuvinte, gesturi ci deseori dându-le mai multă importanță decât faptele. Alternativ acestei teorii, putem și specula că poate oamenii s-au îmbunătățit și sunt plini de compasiune și dragoste pentru aproapele, de aceea cadourile tip cărbune sau nuia au dispărut.

Important legat de daruri / cadouri este însă faptul că acestea fiind împachetate și conținutul fiind ascuns ele reprezintă potențial, sunt o instanță a unui potențial. Orice dar poate fi într-o cutie care încă nu este relevată, orice bucurie. Fiind însă împachetate, ascunse, ele produc un suspans, o stare de așteptare și de visare. Cadourile, ca și ghirlandele din brad, reprezintă comorile care sunt ascunse în realitate, unele vizibile, strălucitoare, altele ascunse. În haosul lumii căzute există unele comori ascunse care reprezintă frânturi de ordine. O altă tradiție legată de daruri – care nu este importată la noi – este punerea acestora în ciorapi. Darurile puse în fundul unui ciorap sunt ca bucățica de aur pusă la fundamentul realității fenomenologice. Interiorul unui ciorap este o zonă ascunsă, terminală, iar ciorapul este acela cu care piciorul calcă pe pământ, pe realitatea concretă, tangibilă.

Pentru a înțelege de ce cadourile sunt ascunse sub brad sau în gaura unui ciorap trebuie să menționăm și momentul în care are loc Crăciunului: de solstițiul de iarnă, momentul în care soarele coboară din ce în ce mai jos și zilele se fac din ce în ce mai mici. Pe măsură ce ne apropiem de Crăciun, ne întrebăm: oare se va opri soarele din coborâre? Oare ne va cuprinde de tot întunericul? Ce se va întâmpla? În cel mai de jos moment, la solstițiu, acolo va avea loc însă o inversiune. Așa cum sub bradul de Crăciun avem ascunsă o comoară, asemenea darurilor ascunse sub brad, împachetate, care așteaptă să fie deschise, lumina nu va fi biruită de întuneric. Bucuria darurilor, sugereaza Pageau, este reprezentarea – în tabloul bradului de Crăciun – a nașterii Pruncului care a adus lumina în lume și a umplut-o de daruri.

În continuarea video-ului, Pageau face o paralelă între Nașterea Mântuitorului și nașterea lui Moise, dar și între ierarhia pomului de Crăciun și icoana Nașterii Domnului despre care are însă un alt video și despre care poate vom vorbi altă dată.

În continuarea articolului voi face câteva considerațiuni personale atât despre Moș Crăciun cât și despre simbolismul lui Pageau și voi încerca să fac un slalom neobositor de urmărit printre ele.

În primul rând, doresc să deconstruiesc rapid o eventuală argumentare: ce nevoie avem de brad? Importante sunt altele: spovedania, împărtășania, colindele, etc. Pageau menționează clar: bradul are o importanță mică, nu poate fi pus la același nivel cu Crezul, de exemplu. Sunt însă unele aspecte pozitive ale înțelegerii – și acceptării – interpretării simbolice a bradului, care nu trebuiesc neglijate. În primul rând este exersarea simțului de întelegere în general a simbolurilor. Celor care nu și-au dat încă seama, le spun pe șleau: puterea simbolică este o putere reală, pusă de unii masoni chiar pe același nivel cu puterea militară și economică. Dacă ne deschidem ochii, în jurul nostru, peste tot vom vedea simboluri. Reclamele TV sunt pastile concentrate de simboluri, mitingurile electorale, concertele de muzică, manifestările sportive, chiar și felul cum sunt plasate produsele la raft nu au doar un rol utilitar, nu emit doar conținutul de bază în sine ci vin la pachet cu nenumărate alte informații / sugestii / sentimente / stări de spirit care sunt împachetate prin simboluri. Nu mai continui, cred că este clar că noi oamenii funcționăm nu doar la nivel rațional, ci oricât de mult am încerca să ne limităm la rațiune, felul cum este mintea noastră alcătuită ne împiedică să fim imuni la simboluri și să nu fim afectați de ele. Putem însă să fim conștienți de existența puterii simbolice și să vedem altfel lumea sau să ne scoatem singuri un ochi și să rămânem parțial orbi, fără perspectivă stereoscopică, deși probabil pierdem mult mai mult decât aceasta.

Problema substituirii

Se pune onest problema dacă nu cumva – în ciuda semnificației simbolice a în tradiția creștină – bradul și Moș Crăciun înlocuiesc sau diminuează sărbătoarea în sine. Pun însă întrebarea: ne-am dori un Crăciun sărbătorit doar de 2% din români cât este cifra ortodocșilor care merg la biserică duminică de duminică? Pe de altă partă, să nu excludem și posibilitatea raportării de pe planuri total diferite la simbolistica sărbătoririi Crăciunului: cu siguranță pentru cei care nu mai au conexiune cu creștinismul, sensurile, rosturile și înțelesurile sunt cu totul altele sau sunt la un alt nivel de importanță. Crăciunul este o sărbătoare care a cucerit întreaga lume și nu cu puterea armată, având succes chiar mai mult decât poate convertirea la creștinism. Sunt mult mai multe miliarde de oameni care sărbătoresc Crăciunului decât sunt creștini și este evident că există o disonanță a simbolismului dacă îl privim unitar – atât din punct de vedere al creștinului ortodox „practicant”, cât și din punctul de vedere al ateului care vede în Crăciun o ocazie să fie „aproape de cei dragi”, ignorând „restul”. Dar oare chiar așa este? Lumina care se propagă de sus, de la stea, și acoperă tot bradul de sus până jos nu înseamnă oare că vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului lumii ajunge până în toate colțurile pământului? De ce să nu ne bucurăm împreună cu cei care deși nu cred în Dumnezeu sau au alte credințe sau cred „în felul lor”, noi acceptând simbolistica bradului și acceptându-l pe Moș Crăciun, să ne punem sub aceeași lumină alături de ei? Totodată, cine poate spune cu certitudine că sărbătorirea Crăciunului așa cum se face astăzi a înlocuit sau a diminuat sărbătorirea veritabilă – cum ne-o imaginăm noi, cei care ne îndoim de Moș Crăciun – a praznicului Nașterii Domnului? Și mai presus de această întrebare: ce ne împiedică pe noi să trăim cum trebuie praznicul și de ce trebuie musai să negăm și să renunțăm la această tradiție (nouă sau importată de la păgâni cum ar fi ea) pentru a putea avea o prăznuire deplină? Nu mai zic de intrigările brave și semnalele de alarmă ale bătătorilor de clopot care arată cu degetul înspre rafturile pline, înspre coșurile de cumpărături, aglomerația și dezmățul petrecăreț al acestei perioade. Ce putem zice? Cu ce ne afectează asta pe noi?

Despre Jonathan Pageau

Pageau a devenit popular pe Youtube tocmai făcând acest tip de tâlcuiri, pe care le numește el simbolism. Inițial mi s-a părut a fi doar un limbaj adaptat, iconomic, un mod de a vorbi rătăcitului contemporan, omului pierdut, milenialistului sau postmodernului întârziat. Nu mi-e teamă să mărturisesc semnele de întrebare pe care le-am avut cu privire la utilitatea acestei strategii și chiar am avut gânduri negre în a-l suspecta pe Pageau de oportunism: s-a nimerit ca Pageau să dea de Peterson, să fie propulsat de acesta și apoi a pedalat pe simbolism și o face de câțiva ani buni. Însă ascultându-l și reascultându-l abia încep să îl înțeleg cât de cât și să descopăr noi moduri de înțelege atât credința cât și lumea din jur. Într-un fel, adevărata artă a lui Pageau nu este să sculpteze sau să picteze icoane ci să pună pe cuvinte imaginile pe care el cu ochii unui artist le vede atât în tradiția și simbolistica creștină cât și în tainele ascunse ale lumii înconjurătoare de astăzi (Pageau interpretează simbolic și unele filme).

Cu ce nu sunt însă de acord cu Pageau este cu riscurile pe care și le asumă discutând cu diavolul și încercând dialoguri imposibile. După cum știm Jordan Peterson este fondatorul unui nou curent de gândire (sau nou îl știu eu): creștinismul fără Hristos. Pe scurt, acest curent acceptă și utilizează moralitatea creștină, studiază Biblia, ascultă pildele lui Hristos, poate chiar respectă și unele porunci, dar … acceptă și chiar recomandă ateismul, iar tradiția bisericii creștine, deși o tolerează, o desconsidera prin delimitarea de ea. Altfel spus, creștinism scolastic, în afara Bisericii. Cam același public al lui Peterson este și publicul lui Pageau și el încearcă să-și extindă „granițele” mai mult în acestă direcție, considerând probabil această lucrare ca una de propovăduire. Eu zic că se înșală dacă crede că simbolismul este un nou vorbit în limbi, deși ce știu eu? Indiferent, recomand să-l ascultați și să luați ce puteți cu atenția și trezvia care trebuie să ne însoțească peste tot nu doar pe Youtube.