„Vaccinarea este sigură” este mantra campaniei de vaccinare din România (dar nu numai). Dacă vaccinarea este sigură, de ce companiile de vaccinare au fost scutite de orice daune pe care le-au putea suferi de pe seama oricăror efecte secundare (dar nu doar secundare) ale vaccinului?

Nicăieri nu veți auzi în presa românească – deoarece ar fi afectat consensul din gama de produse ale fabricii de consens (dintre care „Vaccinarea este sigură” este unul dintre produse) – cum că producătorii de vaccinuri au fost scutiți de plata daunelor în cazul unor procese. Nu e treaba mea să fac o trecere în revistă a situației, iată doar ce am găsit despre AstraZenec, legat de asumarea daunelor, la o simplă căutare:

With 25 companies testing their vaccine candidates on humans and getting ready to immunise hundred millions of people once the products are shown to work, the question of who pays for any claims for damages in case of side effects has been a tricky point in supply negotiations.

Sursa: Reuters

Deci încă de la începutul cercetării, producătorii s-au organizat într-un fel de sindicat și au negociat cu guvernele: ori ne scutiți de responsabilitate, ori nu pupați vaccin. Acest „model” de afacere era deja aplicat în SUA unde datorită sistemului legal puternic și democratic, s-a întâmplat în mai multe cazuri ca victimele vaccinurilor să câștige procese intentate producătorilor de vaccinuri. Ori, marile companii cu putere de monopol se adaptează rapid și nu acceptă să își asume responsabilitatea, mai ales când există minunatul mecanism „democratic” numit lobby. De la SUA s-a exins – vedem acum – această anomalie, în întreaga lume, cu ocazia vaccinului anti-Covid.

Dar ce înseamnă această exceptare? Teoretic, dacă oamenii o să înceapă să moară pe capete din vaccin – să luam acest caz extrem – producătorii nu pot fi dați în judecată. Teoretic, dacă în loc de instrucțiunile genetice pentru producerea acelei proteine similare virusului sunt înlocuite de un cercetător nebun care în schimb bagă cod ca să ne crească încă o ureche, producătorul de vaccin nu pățește nimic. Nici dacă după vaccin 99% tot facem Covid, la fel. Poate că în acordul cu guvernele, lucrurile nu arată chiar așa de nasol și unele responsabilități sunt asumate, dar asta e doar un fake assumption, deoarece nu vom vedea prea curand contractele între guverne și producători.

De ce nu se menționează acest mic dar semnificativ adevăr în „campania de informare”? Deoarece, cu siguranță pentru mulți pute de la o poștă că vaccinul nu este atât de sigur cum încearcă ei să ni-l bage pe gât. Și nu doar acesta de la noi, ci orice vaccin. De ce dacă luăm niște medicamente de ficat, compania își asumă riscurile că nu sunt daune „colaterale” și dacă se întâmplă ceva nasol, pacientul (pacienții) pot da în judecată spitalul sau compania producătoare, pe când cu vaccinul este … altcumva. În SUA există class-action – procese în care se asociază mai mulți păgubiți (persoane, pacienți în cazul nostru) împotriva unui producător de medicamente. Evident că un singur acuzator – care poate fi un fake case (ca să îi zicem folosind materialul fabricii de consens) – nu are șanse mari. Când însă sute de oameni acuză probleme cu același medicament, în sistemul juridic american care nu este corupt (în totalitate) există șansa să câștige. Iată un exemplu tot de la Reuters care include Pfizer: Pfizer in $486 million settlement of Celebrex, Bextra litigation.

Există deci această exceptare a companiilor de la plata unor daune în cazul vaccinului. Motivul subînțeles – deoarece nimeni nu-l explică – ar fi că, vezi-Doamne, dacă toți nebunii ar începe să ceară daune, compania ar fi blocată și nu ar mai putea să producă vaccinul la calitatea și cantitatea dorită. Adică, dacă un producător ar vrea să dezvolte un vaccin sigur, poate ar avea nevoie de mai mult timp ca să testeze efectele secundare sau primare ale vaccinului, pe când, dacă statul dă lege că producătorul nu e responsabil pentru calitatea și daunele posibile ale vaccinului, atunci producătorul își poate asuma riscul. Motivul – subînțeles, deoarece nu ni-l explică nimeni – ar fi că situația este atât de nasoală încât puțin (sau mult) risc este tolerabil.

„Suntem în război” ni se spune toată ziua de către portavocile fabricii de consens – deși ne luptăm cu o boală cu o rată de supraviețuire de aproximativ 99.95%. Deci dacă suntem în război, să nu ne văietăm de daunele … colaterale, adică eventualii morți sau bolnavi cauzați de vaccin. Prin urmare, ar fi îndreptățită – în ochii politicienilor decidenți – această eliminare a responsabilității producătorilor, deoarece per total, binele e mai mare decât răul.

Problema este că acest bine trebuie demonstrat, nu știm dinainte. Ori nouă ni se spune dinainte că totul e perfect. Dar dacă totul e perfect, de ce producătorii nu acceptă responsabilitatea legală pentru marfa pe care o vând? Ce să mai zicem de situția penibilă în care în unele țări bananiere (cum este Românika) vaccinul este adus de curier și uneori unele colete se mai pierd prin depozitele acestuia. Pentru cei care au ratat bâlbâiala (din seria zilnică), le reamintesc: inițial a fost o știre pe 6 ianuarie că s-a pierdut un lot de vaccinuri. Ulterior, de la știri [sursa de căutat] am aflat că lotul (cutia de pizza?) s-a găsit în depozitul curierului DHL. Noroc că nu s-a stricat / pierdut și noroc că curierii nu l-au făcut praf (cum se întâmplă uneori). Eu unul am încredere în DHL și cred că au camere video să monitorizeze tot ce se întâmplă și să se asigure că rușii nu au schimbat câteva vaccinuri cu ce otrăvuri de-alea fantastice au ei pentru a decredibiliza campania de vaccinare din România.

Una peste alta, e posibil să vorbesc prostii și în România companiile producătoare de vaccin să fie eligibile răspunderii penale în caz de chixuri. Faza e că nu avem cum să știm deoarece – nu-i așa? – vaccinul este sigur și orice negare este doar teoria conspirației, marțieni și alte de-astea …