Preşedinta Ungariei a făcut nişte declaraţii iredentiste recent. Asta ne-a reamintit că poate ne aflăm în faţa unui nou război mondial şi poate şi în alţii – ca şi în mine – se naşte ideea ca data viitoare când vom ajunge la Budapesta, ar fi bine să nu mai plecăm, pentru a rezolva chestiunea maghiară odată pentru totdeauna.

Evident acestea sunt idei la fel de extreme ca şi declaraţiile doamnei preşedinte, dar cu Ucraina la nord în război cu Rusia, cu Ungaria făcând ameninţări pe faţă chiar prin cei mai mari lideri din stat, cu Serbia fierbând în pregătirea războiului din Serbia, nu ar fi total deplasat să spunem că prea mult nu mai avem nici noi şi vom începe să fugim de bombe şi să căutam arme şi conserve.

Deseori am încercat să fac diferenţierea între riscul unui război nuclear mondial şi riscul unui război local cu argumente pro şi contra. De departe, un război mondial pare ceva groaznic şi înfricoşător, care chiar ar putea să ducă la exterminarea vieţii pe pâmânt prin perspectiva folosirii armelor nucleare şi a altor arme poate chiar mai puternice. Ca o mică paranteză, toate analizele legate de riscurile existenţiale ale umanităţii în urma folosirii armelor nucleare fac referinţă la bombele folosite la Hiroshima sau Nagasaki şi cum cele testate ulterior sunt de 10 sau de 100 de ori mai puternice. Dar aceste bombe au fost inventate şi folosite în război acum peste 70 de ani. Imaginaţi-vă diferenţa între avioanele folosite atunci şi cele folosite acum. Foarte probabil la fel stăm şi la nucleare.

Aşadar deseori am insistat să atrag atenţia că un război local în care să fim implicaţi este de departe mult mai probabil decât un război mondial, prin urmare, dacă războiul mondial are riscul mic deoarece ne gândim că Dumnezeu nu vrea încă să termine omenirea, războiul local bate la uşă. Deci dacă un război mondial pare să însemne cu adevărat sfârşitul omenirii, din cauza nuclearelor şi dacă acesta va avea loc abia când va veni Apocalipsa, pare normal să ne arătăm mai puţini îngrijoraţi decât un război mondial care să termine oricum istoria omenirii comparativ cu un război local care ne poate termina pe noi.

Ca fapt divers, dacă privim statistic războaiele recente şi segmentăm pe categoria religie, un mare procent al ortodocşilor au cam avut parte de războaie în ultimul timp, sau după Al 2-lea Război Mondial. Grecii au avut război civil până în 1949, ciprioţii au avut invazia turcilor în 1974, sârbii au avut războiul din fosta Iugoslavie, iar fostele republici şi satelite ale URSS se luptă cu ursul …

Este discutabil oricum în ce măsură comunismul a fost mai rău decât un război – evident după părerea mea. Războiul ucide trupul, dar comunismul a atacat sufeltul.

Dar războiul după părerea mea este o realitate continuă. Dacă nu este război cu arme, este război spiritual, asupra sufletului, cum a fost comunismul şi renaşterea lui actuală. Dar chiar şi capitalismul liberal din „lumea democratică”, aparent neinteresat de spiritualitate, chiar în momentele lui de glorie când în SUA un bărbat muncea 8 ore pe zi şi putea întreţine o familie, soţia putea sta acasă, familia avea şi casă şi două maşini, mâncare suficientă, concedii, şcoală şi un nivel de trai extraordinar, chiar şi atunci capitalismul avea o componentă de război psihologic asupra omului în sensul că societatea împingea la maxim anumite matrice mentale asupra individului care în finalitatea lor tot o dezumanizare şi o desacralizare produceau, la fel ca războiul fizic sau spiritual.

În fapt întreaga istorie a umanităţii este istoria războaielor. Teoria mea este că şi cele 2 războaie mondiale sunt o clasificare subiectivă a vestului, cu siguranţă că fiecare neam şi fiecare loc are o istorie personală legată de războaie mult mai puternică decât cea oficială care se predă în cărţile de istorie.

După această scurtă introducere, aş dori să încep să explic titlul articolului. Mă gândeam zilele astea că update-urile la Windows se fac automat, nu prea mai există acele versiuni faimoase de altă dată şi când discutăm unul cu altul legat de calculatoare, rareori putem spune ce versiune de Windows avem – lucru de neconceput pe vremea Windows 95 sau Windows 98 sau Windows Millenium. Pe acele vremuri, orice neofit în ale calculatoarelor avea clar conştiinţa versiunii de Windows pe care îşi freacă degetele. Într-adevăr faptul că erau probleme specifice, că unele programe mergeau doar pe anumite versiuni, contribuia la această situaţie.

Ei bine, aşa cum în prezent nu ne mai pasă de ce versiune de Windows folosim (ca şi de Android de altfel) deoarece oricum update-urile se fac automat în background, tot aşa se întâmplă şi cu războiul mondial, fie el armat, fie el spiritual, fie psihologic. Noi şi noi update-uri au loc periodic şi fronturile sunt deschise şi închise ca nişte aplicaţii pe care păpuşarii le mută pe ecran şi lucrează la ele, în funcţie de sarcinile „jobului” la un moment dat.

Aşa se face că acum avem deschisă aplicaţia Războiul împotriva terorismului şi mai apoi avem Primăvara arabă. Aşa se face că acum deschidem folderul Ucraina şi avem parte de Maidan după care trecem la Covid şi la Inteligenţa arfiticială. Între timp, folderul Ucraina nu este închis ci aplicaţia face update şi devine iar full-screen chiar dacă Covid-ul poatre lucrează în background şi consumă resurse destul de multe ale calculatorului pe care se lucrează la Noua Ordine Mondială.

Aşadar, mai ales noi creştinii nu trebuie să aşteptăm sau să ne temem de un război fie el mondial, fie el apocaliptic, fie el local deoarece deja suntem într-o aplicaţie băgaţi fără să realizăm. Ce trebuie să facem noi este să fim virusul care strică programul prin simpla nealăturare la lucrările care se fac şi care urmăresc scopuri străine de noi. Nu avem nicio garanţie că vom avea succes în sensul că programele probabil vor merge mai departe, unele se vor actualiza, altele noi vor fi lansate, dar vom putea evada din închisoarea digitală prin simpla nealiniere sau şi mai bine prin ieşirea din sistem.