Ce mai face Erdogan

După câştigarea alegerilor, Erdogan nu iese la pensie ci caută acţiune. Mai nou i s-a pus pata pe ruşi. Sunt mai multe semnale, mai mult sau mai puţin puternice prin care Erdogan pare să întoarcă macazul …

  1. Vizita lui Zelinsky la Istambul. Nu ştiu dacă a fost invitat sau s-a autoinvitat prin ajutorul americanilor, dar la întoarcere a primit cu el câţiva „eroi” salvaţi de Erdogan din mâna ruşilor de la bătălia de la Azov. Ruşii i-au acuzat pe turci că au încălcat înţelegerea iniţială. Turcii nu au zis nimic, nici că da, nici că ba, semn că da. Acest act de incorectitudine (ca să nu zicem de trădare a încrederii ruşilor) denotă cel puţin o aroganţă nemărginită a agarilor.
  2. Oferirea de arme Ucrainei. Ruşii au protestat recent împotriva ajutorului armat pe care turcii îl dau ucrainienilor. Evident că nu cred că turcii dau ceva gratuit, ca ajutoare, ci cu banii primiţi de la europeni, ucrainienii plătesc turcii. Aceştia le trimit dronele Bayractar (despre care însă nu am mai auzit nimic recent, cum că ar mai fi folosite) şi în noiembrie le-au trimis şi obuze fragmentare. Ruşii au protestat şi pe tema asta.
  3. Susţinerea intrării Suediei în NATO. Cel puţin la nivel de mac-mac, după ce a cerut acceptarea Turciei în UE dar a fost refuzat rapid, Erdogan a declarat că va accepta intrarea Suediei. Nu ştim ce ameninţări au făcut americanii, poate formarea unui nou NATO, fără Turcia? Nu ştim nici ce au cerut turcii, dar de primit clar că nu vor primi „teroriştii” protejaţi de Suedia.

Rusia a blocat prelungirea ajutorului umanitar sub egida ONU care se făcea prin intermediul Turciei în nordul Siriei, în zona ocupată de turcmenii sprijiniţi de turci. Turcmenii sunt de fapt turci rămaşi în Siria la împărţanie. Erdogan îi ajuta nu doar pentru „umanitate” ci pentru că visa să le fie Sultan. Ruşii însă îi sprijină intens pe sirieni şi mai au puţin ca să termine recuperearea teritoriului. Foarte probabil prin aceste ajutoare turcii presărau şi arme şi muniţie, dar măsura de VETO este în primul rând un avertisment pentru turci că ruşii pot să anuleze şi deal-ul cu cerealele care urmează să expire curând.

Vă las singuri să trageţi concluzia după ce vă reamintesc că turcii au deschis recent centrala nucleară construită, plătită şi administrată de ruşi. De asemenea, în curând Putin vine în vizită la Sultan. Dacă nu cumva între timp …

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.