Evident că nimeni nu vorbeşte în România despre faptul că în ianuarie chinezii au testat nişte lasere spectaculoase care au fost vizibile din satelit. Oare ce să fi fost astea?!?
Pentru edificare dau un snapshot şi la un articol din Popular Mechanics, în caz că dispare între timp, deşi după cum vedem, nu le pasă dacă anunţă dinainte ce au de gând să facă, de exemplu videoclipurile cu simularile de plandemie ale forumului, cu o lună înainte, încă sunt disponibile pe Youtube.
Se pune logic întrebarea, oare SUA, cu atâţi sateliţi, chiar nu poate depista dacă China ar încerca să provoace incendii pe teritoriul SUA? Dacă ne aducem aminte că cu ceva timp înainte SUA nu au reuşit să depisteze un balon chinezesc care a intrat prin Alaska, a trecut prin Canada şi a fost dat jos abia după ce a ajuns într-o zonă „sigură”, eu cred că da, SUA e posibil să nu poată depista dacă chinezii au lasere cu care dau foc.
Dar cum poţi da foc la o insulă din spaţiu? După cum ştim laserele asta fac. Nu e musai ca laserele să fie controlate din spaţiu deşi e probabil cel mai simplu. Eu sunt sigur însă că nu doar chinezii au această tehnologie, deoarece zilnic o fabrică arde în Rusia şi mă îndoilesc că dronele ucrainiene sunt atât de multe, atât de evazive şi atât de performante încât să fie responsabile pentru toate aceste incendii.
Nu vreau să mergem prea mult pe rabbit-hole, cert este că e simplu să se dea vina pe încălzirea globală şi personal nu m-ar mira dacă aceste focuri sunt plantate chiar de roboţii Forumului deşi motivele pot să fie extrem de multe.
Ce mai merită însă subliniat este că numeroase vedete şi staruri au terenuri masive pe această insulă care a luat foc dar nu au permis oamenilor să fugă pe proprietăţile lor pentru a se feri de incendii. Poate e zvon şi poate au luat foc şi proprietăţile vedetelor la pachet cu restul insulei.
Ca fapt divers, la un incendiu recent în Grecia, terenul care a ars a fost vânat de nişte „investitori” în panouri solare. Proprietarii au refuzat să vândă însă şi acum s-au trezit cu incendii şi probabil vor fi mai deschişi la negocieri.
Poate vă mai amintiți și incendiile de vegetație care au devastat Australia în vara dinaintea pLandemiei?