Românii au multe probleme dar eu doresc să mă refer la una singură, specifică cumva oamenilor normali, care nu sunt nici prea-prea, nici prea-prea. În engleză termenul este normies, în ziua de azi normies sunt de exemplu cei care îşi văd de treburile lor dar nu prea au idee pe ce lume trăiesc, cred că autorităţile în general sunt benevolente şi nu au agendă ascunsă, cred că toţi fură oricum, deci mai bine îţi vezi de alte tale deoarece în niciun caz nu vei putea tu schimba lumea. De asemenea, cred că salariul minim e normal şi dacă din salariul minim, plăteşti o rată două şi mai faci şi un grătar, totul e ok, nu e nevoie de revoluţie, nici pe plan individual nici pe plan naţional şi cu atât mai puţin pe plan global.

Problema la care mă refer este IMITAŢIA. Românii sunt din fire sceptici, retraşi, „cuminţi” şi aşa cum am zis „oameni normali”. Nu sunt nebuni nici ca Becali care îşi plimbă oile prin Bucureşti deşi e miliardar şi ar putea şi el ca Ţiriac să colecţioneze maşini scumpe în loc de oi, nu sunt nebuni nici ca Elon Musk care face rachete, maşini electrice şi munceşte 16 ore pezi, după ce a făcut sute de milioane cu Paypal şi putea să ducă o viaţă de huzur pe o insulă privată, ca cea a lui Epstein, dotată cu tot ce are nevoie miliardarul. Dar nu sunt nebuni nici ca Maica Tereza care s-a dus la marginea lumii să aibă grijă de săraci.

Dacă totuşi se întâmplă ca vecinul să îşi schimbe maşina şi să ia una bengoasă, românul se problematizează. Abia atunci începe să dea din coate. Idem cu mersul în afară, se duce la muncă deoarece vrea să facă bani să îşi ia maşină bengoasă, şi vede că acolo e rost de bani dacă eşti serios şi îţi faci brand că munceşti bine şi nu furi. Prin urmare, începe şi el să muncească şi să tragă din greu, deşi dacă muncea bine şi cinstit, câştiga bani mulţi şi aici. Apoi, cu banii pe care îi face, pune cărămidă cu cărămida la casa de vis din ţară unde plănuieşte să se întoarcă la pensie. Nici prin cap nu îi trece că poate mai bine şi-ar cumpăra o proprietate acolo unde munceşte şi locuieşte sau mai bine ar plăti chirie undeva să nu doarmă cu încă 12 în casă să stea la coadă la toaletă.

Pensia e departe, dar obsestia atavică a românului cu proprietatea nu se poate pierde aşa uşor. Şocul comunismului care i-a rupt pe ţărani de pământurile lor pe care le munceau şi aveau tot cele trebuie fără să fure de la CAP, s-a propagat la copii şi nepoţi şi tot românul e obsedat în ziua de azi să aibă proprietate chiar dacă acea proprietate nu scoate bani şi chiar dacă este evident că îngroapă bani în acea proprietate. Cunosc nenumărate cazuri.

S-a cam impregnat ideea pe meleaguri mioritice, mai ales în cvasi-ingelighenţia de business mioritică, cum că capitalul românesc nu se dezvoltă deoarece mediul economic nu e prielnic şi românii sunt defavorizaţi. De aceea nu avem firme mari, de aceea fermierii nu pot prospera, de aceea nu se dezvoltă afacerile mici etc. Această declaraţie fatidică, incontestabilă şi greu de spart din capul rumânului afacerist, care totuşi se pare că el a reuşit cumva, căci mă refer, cum am zis, exclusiv la oamenii de afaceri care măcăne prostii de astea, vine la pachet cu tânguiala că la noi e corupţie, că e birocraţie, că nu avem autostrăzi şi alte de astea.

Personal am avut ocazia să mă întâlnesc de puţine ori cu oameni potriviţi care mi-au dat nişte informaţii care pe cât de sumare, au dezlegat unele taine şi m-au făcut ca scepticismul tradiţional de care am zis mai sus, să îl orientez mai ales către prejudecăţile şi blocajele mentale personale. Bunăoară, un elveţian angajat de un consorţiu de oameni de afaceri care doreau să investească în România (patronii care au creat şi crescut Fashion Days iniţial) mi-a povestit că o creştere de 3% an la an în Elveţia este extraordinară deoarece fiind piaţa consolidată, este extrem de greu să rupi din procentele competitorilor. Asta în condiţiile în care în domeniul comerţului electronic, la noi se înregistrau şi creşteri de 30-40% an la an.

Nu doar că România este rămasă în urmă şi există loc de creştere masivă, nu doar la acest aspect doresc însă să mă refer când discut despre lipsa de curaj, de imaginaţie, blazarea cu privire la soluţii, dorinţa de a merge pe căi bătătorite, unde vedem că au mai trecut şi alţii înaintea noastră. Nu doar la economie şi afaceri şi nici măcar la soluţiile individuale. Că veni vorba de soluţii individuale, este extrem de greu de exemplu să muţi un român dintr-un oraş în altul decât în condiţii extreme şi decât în anumite etape ale vieţii sale, de exemplu când este tânăr. Nu va pleca un român căsătorit în veci într-un alt oraş pentru o creştere de salariu de doar 20%. Pentru 200% poate va pleca la 100km distanţă deşi doar 50% că restul se sperie de navetă. La Bucureşti sau în oraşe mari, pleacă doar la facultate sau când se angajază, dar după căsătorie şi copii, familiile nu prea mai îşi schimbă locul, decât dacă dă foamea în ei, caz în care pleacă în afară. Şi dacă pleacă în afară, se duc doar unde au rude şi unde au deja pe cineva care să îi înveţe ce şi cum, în niciun caz nu caută să se informeze, nu au o strategie pe plan lung, nu se gândesc dacă ţara respectivă e ok, dacă limba e uşor de învăţat. Foarte puţini învaţă limba dinainte deşi este clar primul pas de făcut.

Soluţiile radicale şi grele sunt greu de ales, mai ales când sunt consecinţa unor soluţii proaste luate cu ceva timp înainte şi mai ales dacă nu ţi-ai făcut un obicei din a lua taurul de coarne. De exemplu, este foarte greu pentru o fată care nu s-a măritat când trebuie să meargă la muncă în străinătate în ziua de azi şi să spere că îşi mai întemeiază şi o familie pe-afară aiurea, ideal cu un român, ideal cu unul bun. Este aproape imposibil pentru o familie care s-a aruncat deja la credite cu mult peste puterile lor fie pe proprietăţi, fie pe maşini scumpe, fie şi mai rău pe laptopuri şi telefoane scumpe, să poată să pună ban la ban să facă un fond de urgenţă pentru cazuri extreme cum ar fi începerea războiului şi nevoia de a furgi rapid cu avionul undeva unde nu pică bombe. Chiar dacă avem exemple şi vecinii de la nord am putut să învăţăm de la ei, românii par să nu accepte realitatea şi să nu plănuiască, par să fie blocaţi în aceleaşi idei, în aceeaşi mentalitate, în aceleaşi metehne.

Ştirile oficiale au evident un rol, zilnic sunt îndoctrinaţi că UE ne ajută, că ne dă bani, că NATO ne protejeză. Ne place să credem asta. „Oamenii bisericii”, cei aliniaţi la ştirile oficiale ne spun şi ei că noi suntem Grădina Maicii Domnului şi Putin va sta departe de noi şi chiar dacă Forumul Economic va injecta toată Europa cu noi vaccinuri şi va băga pe gât europenilor banii digitali, noi vom scăpa cumva prin minune cum am scăpat de vaccinuri. Ce nu înţelege românul care gândeşte aşa, este că doar puţini au scăpat de vaccinuri şi că era pe muchie de cuţit ca toţi să fim injectaţi şi să ajungem să murim pe capete ca restul.

În concluzie trebuie să conştinentizăm şi apoi să vedem cum ne tratăm de:

• efectul de turmă: să nu stăm cu mâinile în sân până când toată turma ne împinge din spate şi vrem nu vrem, trebuie şi noi să fugim cu turma spre abator;
• frica de a face ce trebuie: nu suntem proşti, dar suntem leneşi, nu suntem grei de cap, dar obosim să gândim prea mult şi mai ales ne plac soluţiile rapide şi uşoare, chiar dacă bănuim cumva şi intuiţia ne asigură că nu sunt cele mai bune soluţii;
• lipsa de planificare: să gândim pe termen mediu lung, să luăm în calcul toate aspectele, nu doar să alegem ce e mai simplu de făcut şi ce ne place; în general, ce ne place, nu e decât rareori o soluţie; un plan de asemenea, se poate modifica, trebuie să belim ochii la ce se întâmplă împrejur.

Deşi în tot ce am zis aici, am în cap mai ales raportarea românilor la UE şi ideile preconcepute legate de această situaţie dezastruoasă, tot ce am zis se aplică mai ales la nivel individual deoarece cu cât trece timpul, nivelul la care ne vom putea salva va merge în jos, de la UE/NATO, la ţară, apoi la provincie (Oltenia de exemplu nu cred că va fi atacată iniţial de ruşi), la oraş (Craiova de exemplu va avea apă şi poate chiar curent, chiar când Bucureştiu va fi bombardat) şi apoi chiar la familie, deoarece unii din familie cu siguranţă vor fi captivi ideilor preconcepute şi fatalismului mioritic, alegând varianta cea mai proastă chiar în ceasul al 12-lea.