Alegeri

Faptul că Ciucă, un general mediocru care nu s-a remarcat în viaţă decât cu voioşia tembelă cu care, ca general al Armatei Române a plecat capul necondiţionat în faţa ofiţerilor Imperiului, este principalul candidat la preşedenţie, precum în ţările bananiere, sau chiar mai rău, denotă că alegerile nu pot schimba mare lucru în România.

Nivelul intelectual al lui Ciucă şi faţa lui care precum o maşină de detectat minciuni ne arată dificultatea cu care leagă două vorbe, prin urmare şi nivelul intelectual, arată că nu ne înşelăm dacă afirmăm că prost mai mare nu au găsit sau nu au putut să controleze pe unul cu un IQ mai ridicat, deoarece le dărea erori în softul de programare.

Principalul motiv pentru care cred că alegerile nu pot schimba nimic este că nu cred că voturile sunt numărate corect. Propaganda mediatică şi maşinaţiunile din justiţie sunt doar indicii ale unei dictaturi soft în care singura diferenţă faţă de teroarea bolşevică este că avem într-o oarecare măsură dreptul să macronim fără să ne trezim băgaţi la zdup peste noapte, doar dacă nu cumva suntem membri AUR.

Gogoaşa cu democraţia este o iluzie pentru naivii spălaţi pe creier şi pentru NPC-urile captive în restrânsul corpus de mantre, reacţii şi raportări generat de fabrica de produs consens şi plantat în creierele uşor de spălat şi programat ale omului nou, european cuminte, consumator doar de ştiri oficiale, anti-conspiraţionist.

Inflaţie

Deseori am explicat pe blog că inflaţia, conform ştiinţei economice, este mereu şi în orice condiţii consecinţa tipăririi de bani. Deşi restrictiv, reducerea dobândei de referinţă este în esenţă o măsură care se poate încadra în tipărirea de bani, putem admite că decizia Băncii Europene de a scădea dobânda de la 4% la 3.75% poate fi un semnal că am sărit hopul şi inflaţia este în scădere şi toate vor fi bine. Mare parte din articolele din ziarele financiare vor comenta în acest sens, anume vor pune scăderea pe ideea şi speranţa că lucrurile merg spre bine.

Eu văd însă altfel lucrurile. Bancherii centrali decid dobânda şi inflaţia şi în cele din urmă nivelul de trai. Singurele leviere pe care le au, cu care însă deci soarta oamenilor, este creşterea sau scăderea dobânzilor. Evident că momentul în care fac asta contează, deoarece creşterea când trebuie este bună şi scăderea când trebuie asemenea.

Am explicat însă că dat fiind că reglajele din economie nu au fost rezolvate ci ineficienţele au fost propagate (ceea ce s-a numit popular cu termenul de kicking the can down the road), la pachet cu problemele noi cauzate de războiul cu Rusia şi schizofrenia verde, fac ca tensiunile cumulate să facă imposibilă o alegere care să evite unele efecte catastrofale. Iar opţiunile bancherilor centrali sunt 2:

1. creşterea dobânzilor: duce la scăderea inflaţiei, restricţionarea puterii de îndatorare a guvernelor, deci riscuri sociale, dificultăţi de creditare pentru companii, deci contracţie economică care însă pe termen lung poate duce la creşterea productivităţii şi pruning în rândul companiilor care nu aduc plus valoare ci doar beneficiază de banii ieftini sau chiar gratuiţi; bursa rămâne stabilă, companiile se adaptează lent, cele mai ineficiente intră la apă, unele bănci pot să pice, dar după duşul rece, vine o creştere solidă, bazată pe fundamente
2. scăderea dobânzilor: creşte inflaţia care nu mai poate fin controlată, face mai uşoară creditarea pentru state, stimulează cheltuieli guvernamentale aberante, produce dezechilibre economice şi stimulează cancerul numit financializare (financialization în engleză, traducere aproximativă, nu mă puneţi să explic termenul dacă nu îl cunoaşteţi, întrebaţi pe Gemini);

Pe scurt, scăderea dobânzii de către Banca Central Europeană este o ştire proastă, deşi putem avea speranţe. Mă îndoiesc că decizia e bazată pe realitate. Mai degrabă este o decizie politică, menită să diminueze şocul noilor alegeri şi să nu cumva să afecteze şi mai mult dezastrul economic printr-o eventuală stagnare sau creştere a ratei care ar produce unde de şoc în economie, şomaj, tăieri de investiţii şi prin urmare ar stimula „populismul”.

Scăderea cu o valoare mai mult simbolică decât relevantă real, denotă că factorii determinanţi nu sunt cerţi ci este doar mai mult o mişcare simbolică, precum o lovitură în adâncime pe frontul din Ucraina, când în loc să se ocupe de ruşii de pe front, ucrainienii visează cai verzi pe pereţi şi bombardează aiurea locaţii la sute de km de front doar ca să creeze clout pe canalele de propagandă ale ştirilor oficilale şi fără efect real în balanţa de putere.