Dacă până acum faimoasa Duminică a Orbului din 1990 era cunoscută şi se făcea referire la ea de către babacii care au prins acele vremuri, cu ocazia acestor alegeri putem vorbi de cimentarea unei noi expresii care va fi des folosită în discursul public în acele momente bine ştiute de tânguire, autoironizare sau jeluire cu privire la starea lucrurilor care este evident proastă şi de care stare mereu vorbitorul se deliminează.

Fenomenul apariţiei şi evoluţiei acestei expresii este unul aparte şi merită studii. Eu voi încerca doar să disec puţin din punct de vedere simbolistic, punând accentul mai ales pe unele aspecte pe care mine mă deranjază şi nu am pretenţia că acest articol încearcă să epuizeze analiza sau să explice ceva celor mai tineri care neavând experienţa tranziţiei şi a dezastrului acelor ani, nu vor putea oricum înţelege mare lucru şi de ce e nasol să fii orb.

Vindecarea

Un prim lucru care trebuie subliniat deoarece majoritatea românilor sunt repetenţi la religie, este că Duminica Orbului este prescurtarea de la Duminica Vindecării Orbului. Orbul este vindecat. Ceea ce este o minune, o întâmplare fericită, atât de mare minune şi fericită întâmplare încât Sfinţii Părinţi au rânduit să existe o duminică dedicată acestei întâmplări în care la Sfânta Evanghelie din timpul Sfintei Liturghii să se citească această întâmplare şi apoi preoţii să predice legat de ea.

Folosirea laică a termenului Duminica Orbului cu privire la alegerile politice are în fapt sensul că românii au votat şi atunci, aşa cum vor vota şi azi, ca orbii. Sensul e negativ, este trist. Fiind a doua oară, deja iată că se propagă în istorie şi devine un pattern de comportament. Anume, patternul este că românii se obişnuiesc să fie orbi, sau poate chiar doresc să fie orbi. Nu particip şi nu doresc să intru la grămadă cu cei care gândesc astfel.

Şi mai grav, eu zic că românii se complac în a fi orbi, adică deşi nu sunt orbi şi se prind despre ce e vorba, aleg să se prefacă că nu văd ce se întâmplă în jurul lor pentru a avea o viaţă „liniştită”. O linişte evident nebinecuvântată şi o iluzie că statul cu mâinile în sân în timp ce alţii îţi dau foc la ţară este o soluţie. Pasivitatea este doar amânarea unui rău mare din cauza pregetării săvârşirii unor acţiuni care necesită un oarecare efort acum.

Delimitarea de comunişti în 1990 pe cât de grea părea atunci, a avut consecinţe dezastruoase dacă ne uităm în istorie. În cele din urmă am scăpat, dar cu peste 20 de ani întârziere şi cu toate câte au rezultat din asta.

Delimitarea de europenişti în 2024 de asemenea pare grea dar amânarea va avea aceleaşli consecinţe, poate chiar disoluţia României ca stat şi diluarea poporului român în marea ciobă europenistă.

Apropos de diluarea românilor, pe cât de nerealistă pare asta unora din ziua de astăzi, noi uităm că o mare parte dintre români sunt deja diluaţi şi dispăruţi în istorie, mai precis jumătatea noastră de ţară la sud de Dunăre. Conştiinţa unei ţări mult mai mare decât România de astăzi este ceva rar. Ştim însă din Istorie că românii aveau o ţară şi la sud de Dunăre.

Sfârşitul macedoromânilor a fost în perioada de apus a Imperiului Otoman când aceştia dintr-un conservatorism prost înţeles şi din dorinţa de continuitate a status-quo-ului bun sau rău cum ar fi el, au ales să rămână „parteneri ” cu otomanii aşa cum românii de azi aleg să rămână cu americanii. Colaboraţionismul, teama de schimbare, teama de nou, de reformare şi mai ales mâncăreala internă şi închistarea în propria cetate a făcut ca machedo-românii din Grecia să aleagă prost istoric şi ulterior să fie asimilaţi.

Era la mintea cocoşului pe atunci că otomanii vor pierde puterea şi alte noi state vor apărea. Era la mintea cocoşului că dinamica geopolitică va fi atât de schimbătoare încât coeziunea tuturor bisericuţelor şi sătucelor de machedoromâni era singura garanţie că barca va trece bine prin furtuna istoriei.

Ori românii din ziua de azi ce fac? Aceleaşi greşeli. Îşi leagă speranţele de un imperiu în disoluţie şi aruncă săgeţi otrăvite la cei care sunt mai sus pe catarg şi văd furtuna care se arată la orizont, propunând întoarcerea corabiei spre alte puncte cardinale.

Fatalismul

Evident că deşi am ales prost în 1990, ne puteam trezi peste o lună, peste două sau poate peste un an. Tot ar fi fost bine. Am mai avut nenumărate ocazii, însă în loc să adere la o nouă mentalitate, la un nou stil de viaţă, la noi concepţii şi valori, altele decât cele comuniste, românii au dorit doar beneficiile capitalismului fără schimbarea metehnelor.

De altfel, dacă opoziţia ar fi crescut şi pe măsură ce ieşea la suprafaţă adevărul, că Iliescu era omul securiştilor şi că revoluţia a fost o lovitură de stat şi că după Revoluţie securişii au pus mâna pe ţară şi au construit un sistem ticălos la fel de parşiv sa poate mai parşiv decât fostul PCR, deci dacă ne trezeam totuşi, poate că Duminica Orbului nu ar mai fi avut în ziua de astăzi aceeaşi notorietate şi aceeaşi putere simbolică.

Inversiunea

Aşa cum Duminica Orbului are un sens negativ deşi în Biserică Duminica Vindecării Orbului are un sens pozitiv, nenumărate inversiuni logice sunt practicate şi ancorate în mentalul românesc. Uneori e vorba de nivelul de inteligenţă scăzut, uneori de incultură, dar deseori de alegerea pur şi simplu a răului. De aceea, ca neam suntem vinovaţi. Voi continua acum cu câteva exemple.

• a furat dar a şi făcut – este poate cea mai răspândită sintagmă prin care se dă pe faţă inconsistenţa morală a românului; dacă a furat, nu mai contează ce a făcut ar fi o raportare corectă; dacă primarul a furat, chiar dacă a făcut, ne-ar conveni dacă ne-a furat pe noi? Evident că nu, primarul a furat de la alţii, nu de la noi, a furat de la cei bogaţi şi a făcut ceva şi pentru săraci, de aceea îl votăm. Dacă nivelul intelectual nu ne ajută să înţelegem că dacă primarul fură, fură de la toţi şi mai ales de la săraci, măcar dacă am avea o moralitate, am fi feriţi de aceste lipsuri intelectuale.
• au şi ei dreptul la dragoste – este cea mai răspândită inconsistenţă logică cu privire la minorităţile sexuale şi este platoşa tembelă cu care cei care totuşi cunosc şi înţeleg greşala morală, o acceptă pompând în faţă incorect o altă valoare morală, anume dragostea; fără să realizeze, acei sărmani care folosesc acest răspuns, fac păcat împotriva Duhului Sfânt care păcat este singurul care nu se iartă; nu detaliez aici deoarece am mai făcut-o aici.
• fiecare are credinţa lui – în aparenţă un mesaj tolerant, folosit atunci când se pune problema interacţiunii şi relaţiilor cu cei de altă credinţă; e folosit mai ales de cei care se leapădă de credinţa (superficială oricum) pe care o au, acceptând căsătoriile cu cei de altă religie şi evident şi restul interacţiunilor sociale; de unde munca în afară, în mijlocul ereticilor, de multă vreme nu mai e considerată problematică, aspectul economic fiind deja primar în orice decizii, chestiunile religioase fiind total irelevante, credinţa rezumându-se la ouă roşii, tăiat porc şi cozonaci;

Toate aceste aspecte, deşi par religioase, sunt profund politice deoarece politica ar trebui să fie fundamentată şi construită pe un set de valori. Chiar şi în SUA eretică, chestiunile religioase primează. La ei se numesc issues. Fiecare politican afirmă un set de raportări cu privire la chestiuni importante cum ar fi avortul, căsătoriile homosexuale, implicarea externă, ajutoarele sociale, etc. Toate deciziile politice au în spate algoritmi prin care politicienii încearcă să fructifice anumite raportări ale diverselor categorii de oameni, care raportări sunt în totalitate religioase, inclusiv la ateişti. Care ateişti, deşi nu recunosc, cei militanţi şi activi, au un comportament şi o verocitate specifică celor mai fundamentalişti oameni religioşi.

De aceea românii sunt orbi, deoarece în primul rând nu văd o legătură prea mare între religie şi politică. Cred că putem avea un conducător bun chiar dacă are altă religie. Nici măcar nu ne mai preocupă dacă cineva chiar are credinţa pe care o exprimă, deşi am văzut de exemplu că majoritatea liderilor politici care se declară tradiţionalişti şi români au amante şi sunt la a doua sau a treia nevastă, corupţia fiind pentru ei un păcat cu mult mai mic decât distrugerea altor familii şi păcatul desfrânării.

Credeţi oare că românii din 1990 nu ştiau că Ion Iliescu e ateu? Este adevărat că şarpele de Ilici minţea ca noaptea şi a tot încercat să mintă boporul unde se putea. Dar cine era Iliescu şi care era credinţa lui era clar pentru toţi pe atunci. Eu care eram în clasa a 6-a îmi amintesc cum l-am văzut pe Iliescu la TV afirmând că Ceauşescu a trădat ideile comunismului şi socialismului. Mintea mea de copil a înregistrat acea secvenţă şi am mirosit că acesta parcă nu era de partea revoluţiei şi parcă încearcă să împingă lucrurile într-o direcţie mai puţin revoluţionară. Deci nu putem acuza de neştiinţă pe cei care au votat în masă cu Iliescu.

Şocul acelor alegeri a fost atât de mare pentru Petre Ţuţea încât sărmanul nu putea să creadă că voturile sunt adevărate. El credea că sunt falsificate. Sunt înregistrări pe Youtube cu Marian Munteanu care îi spunea că oamenii chiar îl adoră pe Iliescu, nu sunt minciuni. De unde avem faimosul răspuns al lui Ţuţea care nu arată însă regretul lui ci dincolo de afirmaţia sa spusă poate la vreme de şoc sau în urma unei tristeţi profunde, arată de fapt sentimentul să de jertfă, că deşi poporul român este idiot, el totuşi s-a jertfit pentru acest popor.