În timp ce Imperiul se prăbușește accelerat prin împușcături între clanuri, împunsături în culise sub coastă și alte distracții pentru plebe, în Ucraina rușii avansează pas cu pas, nemțește.

În fiecare zi avansurile sunt fie de câteva sute de metri în unele locații fie de câțiva kilometrii. Analiza liniei frontului e complicată, ne depăşeşte şi este greu de evaluat riscurile pentru ucrainieni comentate de cei care fac mapping al războiului.

Linia frontului

Voi încerca însă să fac un scurt rezumat pentru a vă putea face o imagine globală a status-quo-ului.

Harta de mai sus este oarecum ceea ce vedem aproape zilnic. Mai nimic în sud, mai nimic în nord şi mare parte din bătălii în vest, pe direcţia Bahmut unde ruşii sunt la marginea Chasiv-Yar și pe direcția Avdivka unde rușii încearcă acea bandă de 50km de care v-am povestit încă de astă toamnă, înainte ca Avdivka să pice.

Chasiv-Yar este un oraș mai mare ca Bahmut. Rușii vor trece prin el ca prin brânză până la toamnă, deși pare să aibă o geografie mai complicată. Mai există și alternativa ca rușii să îl înconjoare și astfel să forțeze ucrainienii să se retragă.

În nord, rușii au ocupat câteva teritorii din proximitatea graniței pentru a pedepsii ucrainienii pentru incursiunile peste graniță și bombardarea Belgorodului de care însă nu am mai auzit nimic în ultimul timp. O perioadă ucrainienii se temeau că rușii intenționează să atace Harkiv-ul, ceea ce deocamdată nu pare. În schimb zilnic îl bombardează.

Arme pentru Ucraina, avioane şi gogoşi

Zelensky nici măcar nu se mai tânguie că nu au arme. Cu mobilizarea nu se aude nimic. Tinerii ucrainieni sărbătoresc vara cu concerte ca în toată Europa de Est, rămasă încă cu ceva tineret care trebuie spălat pe creier după ce în vest sunt toți cu creierele arse fie de droguri fie de medicamente.

Deci data trecută rămăsese că ucrainienii vor primi F-16-uri deoarece Leopardurile au fost vax. Idem tancurile americane. Culmea e că nu am văzut măcar o singură operațiune de succes a acestor tancuri. Armata Ucrainei a impus un silenzio stampa total deoarece este efectiv măcelărită și orice video ar transpira în afară, ar distruge starea de spirit a soldaților și ar alimenta sentimentul de disperare, ori ei vor să mobilizeze și nu pot.

Chiar și fără avioane însă, miliardele date de SUA și UE în primăvară trebuie să fii ajuns deja în Ucraina. Cu toate acestea, pe front nu se vede. Am putea spune că poate se vede în sensul că rușii nu avansează foarte repede.

Timpul trece în favoarea Rusiei

Oricât de încet avansează rușii, avansul este cert și Ucraina nu are scăpare. Atât de nasoală e situația că ucrainienii se milogesc la chinezi să îi convingă pe ruși să facă pacea. Nu vor face pace din cauza balanței de putere.

A cere rușilor să se predea – cum face Macaroana – este penibil, denotă amatorism și iluzii care nu țin cont deloc de balanța de putere reală ci se bazează pe emoțiile și forfota din propria bulă în care sunt captivi cei cu IQ redus care nu țin cont de întregul tablou.

Sursa: SEP 2022 – Războiul din Ucraina – Balanța de putere [2]

Am însă perspective noi legate de balanţa de putere. Pe scurt, în articolul vechi referit mai sus, prevedeam optimist că ruşii se vor opri totuşi în Ucraina când ultimele trupe vor fi retrase într-un colț le lângă Lvov și unde terminare acestora ar necesita pierderi prea mari și pentru ruși, comparate cu importanța unei fâșii de teritoriu în care ucrainienii vor fi rămas.

Acum însă realizez că există unele complicații. Anume, cum SUA are prioritatea Iran (mai precis Israel are prioritatea Iran), Ucraina devine pe locul 2 și prin urmare SUA nu mai vrea escaladare și nu mai suportă escaladarea aici. Avem deja un exemplu: polonezii au încercat să ameninţe ruşii că vor da jos cu rachetele ruseşti care se apropie spre Polonia în spaţiul aerian ucrainean. Şeful NATO a intervenit la câteva ore după mesajul Ucrainei şi le-a interzis express așa ceva, amenințând că NATO nu va interveni dacă în urma acestei escaladări Polonia va fi atacată. Nici mai mult nici mai puțin! Mură-n-gură pentru idioții care strigă că NATO ne apără. Iată că la nevoie, nu ne apără.

Deci SUA nu vrea escaladare, dar minionii efectiv nu vor face față când Rusia va veni foarte aproape de ei ci vor fi nevoiți să se ambaleze și să încerce ceva pe cont propriu. Balticii măcar plantează opritoare de tancuri. Polonezii însă fierb de turbare deoarece au delir mesianic și cred că ei îi vor converti pe ruși la catolicism și vor duce steagul papal până în Siberia. De aceea cum se vor apropia rușii și rachetele vor zbura, se vor găsi nenumărate pretexte prin care rușii să îi stimuleze pe polonezi să intre în război.

Pare prematur să discutăm acum despre astfel de escaladări, dar picarea frontului este doar chestiune de timp și tot ce trebuie să facă Rusia este să declare stare de război și să facă mobilizare generală.

Zic că timpul trece în favoarea Rusiei deoarece mașinăria de război începe să producă și cu cât trece, cu atât va produce mai mult și mai bine. Mă refer aici la industria armamentului. Totodată alianțele Rusiei se întăresc și mai ales aliații Brics cresc. Mai nou Filipine trece de partea Chinei – încă o pierdere nasoală pentru Imperiu care deşi are baze în Filipine, a pierdut-o. India de asemenea e pierdută pentru Imperiu și importul de materie primă ieftină din Rusia face ca India să crească economic masiv și să capete puteri din ce în ce mai mari în sensul convingerii altor țări să se alăture Brics. Mai rămâne ca arabii să se alăture pentru ca dolarul să fie relicvă.

Tot în premieră, China a reușit o întâlnire cu Japonia și Koreea de Sud, fără SUA unde au discutat pace și colaborare economică. Încă o dată SUA a pierdut.

Deci a vedea războiul din Ucraina doar într-un context local e prea simplist. Este adevărat că pierderea Ucrainei este o rană mare pentru Imperiu dar realitatea este că noi nu avem de ales ci trebuie să ne dăm cu Rusia, altfel vom fi asimilaţi de ruşi mai devreme sau mai târziu. Doar neutralitatea poate fi o variantă şi o scăpare până războiul devine mai clar, cert este că deocamdată SUA are mari probleme atât interne cât mai ales externe iar România şi-a ales încă o dată alianțele pierzătoare.