„Plecat-a cerurile şi S-a coborât Şi sub picioarele Lui era negură deasă.” – Regi 22,10

Găurile negre sunt probabil cele mai încărcate de simbolistică fenomene ale religiei scientismului, prin nenumărate aspecte ale întregii lor existenţe, de la formularea teoretică a lui Einstein, la descoperirea lor, la amploarea şi noua dimensiune dată de ideile preotului scientist Stephen Hawking şi până la ultimele observaţii ale JWST – noul telescop profetic care sparge dogme vechi şi pune bazele unor noi dogme sau mai bine zis prefigurează construirea şi elaborarea de noi poveşti fantasmagorice scientiste legate de originea universului şi întreaga religie materialistă a scientismului „eliberat” de vechile rigori ale dansului ştiinţei clasice între teorie, observaţie, experiment, care acum s-a transformat în poveste, model şi spoială de observaţie.

O să încerc să diseminez ditamai paragraful încărcat de „blasfemii” deşi sunt un „necredincios” care vorbeşte din afară şi prin urmare, e posibil ca pe alocuri să nu fiu nici clar şi nici extrem de corect dogmatic sau comentariile mele să fie considerate mai mult răutăcioase şi mai puţin eliberatoare pentru fanaticii scientismului. De unde din start menţionez că salut eventuale comentarii care să corecteze şi să completeze unde spun ceva greşit, tot din start ţin să menţionez că în ciuda tonului critic, sunt un admirator al fenomenului religios scientist şi urmăresc dezbaterile şi descoperirile din curiozitate dar mai ales ca distracţie.

Aşadar prima dată găurile negre au fost descoperite teoretic de Einstein ca nişte obiecte abstracte care apăreau posibile în cadrul teoriei sale a relativităţii. Greşit se spune că găurile negre sunt o consecinţă a teorie relativităţii, în realitate teoria doar permitea aceste găuri în sensul că le făcea posibile. În ciuda acestei posibilităţi, realitatea putea să evite acele soluţii care duceau spre găurile negre. De altfel, ele erau pur şi simplu greu de acceptat ca posibilitate reală, chiar dacă acceptate de teorie, din cauza materiei foarte multe care trebuia cumulată într-un anume spaţiu, ceea ce vârsta standard acceptată a universului, de 13 miliarde de ani, nu prea favoriza.

Poate a venit vremea să explicăm puţin ce sunt găurile negre deşi misiunea este foarte grea şi deşi există suficiente resurse care pot ajuta în sensul înţelegerii acestora. Încep prin a spune că spre deosebire de alte obiecte cosmice, găurile negre sunt printre cele mai simple deoarece au doar masă, spin şi sarcină, adică doar trei parametrii. Ori planetele de exemplu au 5 categorii de parametrii, fiecare cu un ditamai set! De aceea, modelarea găurilor negre este foarte simplă şi prin urmare interacţiunea lor cu alte corpuri poate fi modelată uşor, existând o oarecare simplitate în analizarea acestora, deşi evident principala problemă cu găurile negre este că nu pot fi observate direct.

O gaură neagă este o regiune a spațiu-timpului cu o atracție gravitațională atât de puternică, încât nici măcar lumina nu poate scăpa din ea. Putem gândi o gaură neagră ca o stea care are o masă atât de masivă într-o suprafaţă atât de mică încât lumina nu mai poate scăpa. Ce este interesant şi mistic totodată cu privire la găurile negre este că legile fizicii nu mai funcţionează în aceste puncte şi prin urmare iată un prim aspect al simbolismului găurilor negre, anume transcendenţa. Găurile negre transcend nu doar înţelegerea noastră limitată, mai precis înţelegerea oferită de teoria relativităţii. Prin presupunerea teoretică (deoarece practic oricum nu vedem nimic dincolo de orizontul evenimentului) că în centrul găurii negre gravitaţia este infinită, ni se dau indicii de spectaculozitatea acestui punct şi de cât de „out of this world” sunt găurile negre deşi ele fac totuşi parte din universul nostru şi ţinând cont de teoria formării acestora, acel punct din spaţiu, unde ia naştere o gaură neagră, a fost cândva un spaţiu care respecta legile cunoscute. Deci putem spune clar că găurile negre sunt o altă lume, şi cel puţin prin prisma modificării curburii spaţiu-timpului, găurile negre sunt o altă lume, o lume de dincolo, cu alte legi, care atrage materia şi informaţia din lumea noastră pentru totdeauna şi nu ştim ce face cu ea şi probabil nu vom ştii niciodată.

Spre deosebire de alte anomalii („găuri negre” în modelele teoretice) ale scientismului, cum ar fi materia neagră, energia întunecată, mono-polii (particule prezise de Marele Bang dar încă negăsite), în cazul găurilor negre nici nu prea sunt perspective de noi descoperiri în sensul că ecuaţiile se cunosc, singura problemă fiind însă că rezultatele duc spre infinit şi prin urmare, similar cu împărţirea la zero, în afara de a declara imposibil aşa ceva, nu avem ce să spunem. Mi se pare funny că dintre toate anomaliile modelului standard, găurile negre sunt singurele observate şi care sunt acceptate ca fiind reale, deşi lipsa lor nu ar fi afectat valabilitatea teoriei relativităţii. Însă lipsa descoperirii materiei negre şi a energiei dark chiar sunt motive de bun simţ pentru a rejecta complet modelul standard, mai ales pe măsură ce şi observaţiile actuale aduc noi infirmări.

Evident că unele progrese care să explice găurile negre au mai existat şi unele teorii de asemenea au mai fost formulate chiar de Einstein, principala problemă fiind ce se întâmplă cu materia care este asimilată şi dispare deoarece legea conservării nu permite aşa ceva. Prin urmare a fost de bun simţ să apară ideea că există un tunel către altundeva unde materia asta e descărcată. Totul este teoretic însă şi găurile de vierme spre deosebire de găurile negre nu au fost descoperite. Găurile de vierme sunt un concept pur fantasmagorit (ca şi materia neagră amintită mai sus), născut din simpla dorinţă de a încropi o idee care să rezolve măcar una dintre paradoxurile create de conceptul teoretic al găurilor negre, cum că un punct din spaţiu poate înghiţi efectiv întreg universul cu toate legile lui. Suprinzător, din ce ştiu eu, găurile de vierme au modelări destul de avansate care deşi contrazic unele principii fundamentale, oferă oamenilor de ştiinţă un pretext de pompat gogoşi poporului scientist-credincios cum că poate-poate, cândva vom descoperi sau vom crea astfel de găuri prin care navele să zboare, etc.

Un alt aspect simbolic al găurilor negre este dată de atributul ei de putere infinită de absorbţie a materiei înconjurătoare. Practic nu există altă limită la puterea de consum a materiei pentru o gaură neagră decât suprafaţa acesteia, adică „pâlnia” prin materia este atrasă în câmpul gravitaţional al găurii şi durata de la această atragere până la linia orizontului unde materia dispare în gaura neagră.

Dacă mai sus am explicat că găurile negre în principiu sunt obiecte simple deoarece au puţini parametrii, ce se întâmplă în jurul lor, dansul apoteotic al materiei în vârtejul gravitaţional produs de găurile negre este o cu totul altă poveste, în sensul că observarea şi studiere acestui fenomen, al comportamentului materiei care respectă încă legile fizice în proximitatea intâlnirii cu singularitatea, locul unde legile nu mai sunt respectate şi se întâmplă lucruri dincolo de fizică, adică META-fizice, acest spectacol este unul extrem de îndrăgit şi studiat de credincioşii scientismului, făcându-se nenumărate filme şi poveşti despre ce se întâmplă în proximitatea unei găuri negre. Perspectiva proximităţii căderii materiei în gaura neagră, pe lângă spectacolul vizual fantasitc şi desfăşurarea dramatică a unor evenimente colosale, oferă cu siguranţă un maxim de reverie şi meditaţie pentru adepţii scientismului, oferind un portal de infinite posibilităţi exploratorii cu privire la noi adăugiri la modelul standard sau chiar noi teorii complet fundamentale, deşi de de parte principalul focus actual şi cea mai mare durere este unirea mecanicii cuantice cu gravitaţia, care ar constiui pentru scientişti oarecum o iluminare, o sfinţenie, ceva echivalent cu o epifanie.

Dacă începutul universului este un mister îndepărtat despre care de asemenea se discută mult, se studiază, se comentează, proximitatea găurii negre este ceva prezent şi care poate fi observat, care este nu doar tangibil dar putem chiar visa la nave spaţiale trimise să filmeze şi să studieze îndeaproape fenomenul. Misterul este însă la fel de mare deoarece aşa cum începutul universului este total inexplicabil, este în afara legilor cunoscute şi care vor putea fi cunoscute, tot aşa şi găurile negre au aceeaşi greutate cu privire la găsirea unor explicaţii sau pătrunderea „dincolo”.

Prin natura lor, găurile negre oferă o supapă de manifestare a sentimentului religios pentru fanaticii scientişti care se feresc ca dracul de tămâie de orice „deviere” înspre vreo religie deşi în esenţă ce fac ei este acelaşi lucru, anume îşi construiesc o religie în jurul ştiinţei, manipulează un set de valori (fapte, adevăruri palpabile, ecuaţii, demonstraţii), încropesc un set de reguli morale arbitrare, slab fundamentate pe o epistemiologie incoerentă şi care pică în derizoriu la o analiză sumară a unui cunoscător al filosofiei.

Personal, încă mai am ceva până să fiu convins că aceste găuri chiar există deoarece acel experiment LIGO este din start construit ca să observe găurile negre, adică tot mecanismul şi toate setările făcute de acei experţi au pornit în primul rând de la modelul teoretic al găurilor negre şi faptul că depistează acele mişcări nu confirmă deloc existenţa găurilor negre deoarece corelaţia unor obserrvaţii cu modelul nu înseamnă neapărat că ce depistează ei reprezintă o gaură neagră.

De altfel, sunt şi fizicieni care speculează că densitatea infinită nu ar fi tocmai infinită, existând unele limite dar cum anume, nu ştiu şi nici nu cred că pot să detalieze, fiindcă ecuaţiile chiar folosesc împărţirea la zero, ceea ce în matematica superioară înseamnă efectiv infinit.

Printre alte lucruri hazlii pe care le am de spus despre găurile negre este că dacă acum e greu de contrazis existenţa acestora deoarece avem „dovezi”, linia orizontului evenimentelor, suprafaţa care delimitează spaţiul care respectă îngă legile şi gaura neagră propriuzisă unde legile nu mai există şi lumina nu mai poate ieşi este în continuare un concept pur teoretic care nu a fost şi probabil nu va putea fi observat dar venind la pachet cu conceptul de gaură neagră este luat ca atare ca real. Orizontul evenimentelor, privit simbolic, nu este altceva decât un văl imaginar pus la graniţa între ceea ce ştim şi ceea ce nu vom putea ştii niciodată, doar pentru a face lucrurile mai clare. Sunt surprins că nu prea există alte modele ale găurilor negre care să nu presupună existenţa acestui orizont ci să propună o altă dinamică mai complexă.

Închei acest articol făcând o predicţie că probabil după descoperirea de galaxii prea mari pentru durata universului, urmează ca modelul standard fâlfâit de scientişti să fie complet aruncat la gunoi după descoperirea de găuri negre prea mari formate prea devreme. Ca soluţie, cel mai probabil vor dubla din pix durata actuală de 13 miliarde de ani, până la următorul super satelit dotat cu IA care va găsi şi acela multe alte anomalii şi corpuri cereşti inexplicabile.