Pe 18 septembrie 2024, Fed-ul a scăzut rata dobânzii cu 0.5, adică de la 5.5 la 5. Direcţia era aşteptată dar pieţele se aşteptau de o scădere doar cu 0.25. Mişcarea dublă denotă o anumită urgenţă şi încercare a Fed-ului de a pune umărul la ajutarea Kămilei ca să câştige, deşi e puţin probabil că efectele se vor propaga atât de repede până în noiembrie. Dar cel puţin la ratele la credite, cartofii de canapea vor simţi mai ales că pe lângă această mutare, Ministerul Finanţelor din SUA a pornit o campanie de intimidare a băncilor ca să scadă şi ele ratele la credite pe de o parte şi să nu scadă prea mult dobânzile oferite deponenţilor, deoarece o scădere a dobânzilor pe depozite ar stimula investiţiile riscante în alte direcţii, consumul şi în general ar fi un factor de presiune pe inflaţie.

Unul dintre articole recente scrise despre starea în care se află sistemul financiar imperialist a fost Nihilismul financiar în vreme de stagflație seculară – 19 IUNIE 2024 – unde ziceam:

Analiştii experţi pun aceste frământări ale Fedului pe situaţia nasoală în care se află, cum că se află acum între ciocan şi nicovală. Anume dacă măresc dobânzile produc criză economică, şomaj, tulburări sociale, sărăcie, guvernul e forţat să taie cheltuieli, să mărească impozite şi Biden pierde alegerile. Dacă scad dobânzile, inflaţia creşte şi poate să se transforme în hiperinflaţie care nu mai poate fi ulterior oprită decât cu un ditamai reset şi poate chiar cu pierderea coloniilor.

Ei bine, acum Fedul a scăzut deşi inflaţia nu este controlată şi nici alţi indicatori cum ar fi locurile de muncă sau încrederea consumatorilor nu indică că problema inflaţiei a fost rezolvată şi prin urmare se poate inversa trendul dobânzilor.

Un prim punct care doresc să îl abordez este de ce Fed-ul nu a scăzut doar cu 0.25 ci a sărit la 0.5, măsură considerată agresivă de pieţe. Poate părea mizilic dar 0.75 ar fi fost şoc, deci 0.5 e cumva când te duci la doctor şi îţi spune că ai o tumoră dar din fericire nu e canceroasă iar tu te aşteptai să fie o banală umflătură. Deci nu e nici prea-prea, nici prea-prea aceast 0.5 dar totuşi nu este nimica toată.

În primul rând, inflaţia scade deoarece vara inflaţia scade peste tot. În al doilea rând, cifrele sunt manipulate, inflaţia este mult mai mare. De altfel, alţi indicatori legaţi de inflaţie arată total altfel, inclusiv legat de trend. Deci este clar că nu există un trend sigur al scăderii şi nici o amplitudine care să justifice o mutare rapidă ca alternativă la o mutare lentă folosită tradiţional şi precaută.

În al doilea rând, reamintesc că dacă pe vremuri politica Fedului era clară, explicată cât de cât şi discursul preşedintelui era analizat cuvânt cu cuvânt deoarece totul era precis şi nu exista loc de interpretări prea multe, chiar dacă discursul nu dădea indicii despre ce avea el în cap sau ce bănuia că va urma, prin informaţiile date şi criteriile puse pe faţă în faţa investitorilor, aceştia puteau deduce singuri urmărind indicatorii ce va face Fed-ul. Acum discursul lui Jerome Powell este unul incoerent, criteriile sunt arbitrare în sensul că chiar dacă enunţă unele criterii şi formulează o logică aparentă a deciziilor, în fapt interpretarea şi deciziile lor au cu totul alte motivaţii.

Am menţionat pe scurt în articolul anterior pe această temă că Fed-ul face în general politica puterii actuale şi preferă şi nu intre la cuţite cu preşedintele deoarece instabilitatea nu e bună pentru nimeni iar un conflict pe faţă între preşedinte şi Fed nu ar face bine la nimeni deoarece fiecare poate să facă rău celuilalt. Prin urmare Fed-ul încearcă mereu un dans al echilibrului între ce trebuie să facă, ce e bine pentru economie, ce e bine pentru bancherii privaţi care deţin Fed-ul şi ce vor politicienii, adică gratuităţi populiste date oamenilor deoarece incompetenţii care au ajuns la putere astăzi în epoca tembelismului generalizat din Imperiu, nu sunt capabili de politici economice durabile, serioase, care să producă stabilitate şi creştere economică.

Cu privire la aspectul politic al deciziei Fedului, de a scădea cu 0.5 acum, e clar că încearcă să dea o mână de ajutor Kamalei. Efectele pozitive pot fi suficient de rapide cât măcar să producă unele beneficii marginale pozitive pentru o mică parte a cetăţenilor iar efectele negative, legate de reluarea inflaţiei au nevoie de mai mult timp pentru a intra în funcţiune, deoarecer aşa cum am explicat inflaţia vine în valuri. Dar dincolo de efectele reale în economiei ale acestei scăderi, decizia are scopul de a sprijini narativul pozitiv în sprijinul imaginii legate de moştenirea bidenomics-ului sau cel puţin să evită o evoluţie mai dezastruoasă în cazul în care scăderea era doar de 0.25 sau chiar deloc cum ar dicta o politică economică serioasă.

La ce să ne aşteptăm?

Orice predicţie, mai ales despre viitor este dificilă. Aşa cum prevedeam mereu, Fedul va alege mereu calea uşoară, aceea a „stimulării” economice, încercând să controleze şi să peticească problemele pas cu pas pe măsură ce acestea apar, aşa cum a fost cu recenta „tulburare” produsă pe pieţele financiare de Banca Naţională a Japoniei care a crescut rata producând valuri pe pieţele financiare din cauza carry-trade-ului pe Yen care permitea băncilor japoneze să împrumute ieftin în Japonia şi să investească în afară unde dobânzile sunt mai mari.

Am menţionat că politica Fedului este strâns legată de preşedintele care vine, deşi Trump a avut unele frecuşuri data trecută cu Fed-ul deoarece a prins perioadă de creştere ori el dorea „stimularea” economiei.

În ziua de astăzi a ingineriilor sociale şi financiare din ce în ce mai perfecţionate care controlează viaţa a miliarde de oameni în cel mai mic amănunt, mişcările bruşte, şocurile, crizele, sunt mai rare. Sistemul este mai solid chiar dacă complexitatea este mai mare, mijloacele de control sunt mult mai avansate şi mai tunate. În plus, puterea hegemonului american creşte după ce UE a fost culcată la genunchi şi deşi pierde în faţa Chinei, per total, SUA are spaţiu de manevră mult mai mare şi capacitatea de adaptare la şocuri. De aceea crizele nu sunt tolerat ci orice tensiune majoră este disipată prin mici cutremure locale, tolerate pe ici pe colo, ba în piaţa creditelor pentru studenţi, ba pe piaţa spaţiilor imobiliare pentru birouri, ba pe sectorul băncilor mici locale care sunt falimentate şi înghiţite de peştii mari. Dar principala disipare a tensiunii produsă de creditarea excesivă şi manipulările financiare hazardate este inflaţia care suge avuţie de la cei fraieri şi o transferă la 1% din 1%. Ca fapt divers, aurul este la cote maxime, oare de ce? Teoretic scăderea dobânzii ar trebui să indice revenire economice şi să stimuleze investitorii să bage banii în companii, în stocuri, în comodităţi etc.

Cu privire la alternativele Fed-ului şi la evoluţia economică în general, singura direcţie este una spre un socialism totalitar din ce în ce mai pregnant care să impună un control al preţurilor mult mai masiv decât în prezent. Deja SUA a produs un control al preţurilor de facto în perioada Biden prin consumarea rezervei strategice de petrol deoarece Biden a vrut să contracareze şocul sancţiunilor asupra Rusiei. Guvernul a preferat să scoată petrolul pe piaţă la preţuri mici pentru a combate tendinţele inflaţioniste majore care vedem că pe meleaguri mioritice unde UE ne-a impus „liberalizarea” preţului la energie şi la gaze, fiecare etapă de creştere a preţurilor la energie, împinge mai departe şi parcă saltă valul inflaţiei la noi niveluri, doar scăderea drastică a consumului şi reţinerea cumparatorilor punând frâne acestor creşteri.

Îmi vine greu să emit orice predicţie legată de ce impact va avea această scădere, tot ce pot să spun cert este că nu este deloc un indiciu că inflaţia scade şi cred că inflaţia a fost mătrăşită să pară că scade pentru a permite schimbarea trendului şi a încerca un „soft-landing” al economiei care să evite recesiunea, cel puţin pe indicatori, deoarece o recesiune tăcută există oricum.

Există totuşi vreo speranţă că poate totuşi, chiar dacă nu a scăzut prea mult inflaţia chiar are trend descrescător? Nu, este inevitabil ca volumul de bani tipăriţi şi mai ales cei care se anunţă a fi tipăriţi pot să evite o inflaţie. Nu doar în SUA dar şi în UE se discută de „investiţii” similare perioadei din plandemie când statul a pompat bani în afaceri şi a dat efectiv cash oamenilor. Modelul plandemic va fi reluat deoarece este cel mai simplu, apeşi pe buton şi tipăreşti bani. Controlul preţurilor ajută să alevieze presiunile inflaţioniste dar nu le suprimă. Tehnic, teoretic, CDBC-urile la pachet cu „creditele verzi” sau „amprenta de carbon”, cum s-or decide să le numească, vor permite o politică fiscală mult mai precisă care cel puţin iniţial va tempera creşterile inflaţioniste dar mai ales va permite o segregare şi mai mult a claselor sociale, în sensul că dacă acum SUA are 5% homeleşi, după CDBC-uri va avea 25% şi aceştia deşi nu vor avea nimic vor fi fericiţi deoarece statul le va da acces la trotinete electrice, mâncare gratuită şi poate chiar un duş pe săptămână la o baie publică.