Am fost dezamăgit de faptul că Georgescu a răspuns legat de ieşirea de NATO vulturilor cu microfonul în mână, în 5 secunde printre răgăieli şi gloanţe verbale fără sens care evident nu căutau un răspuns şi nici nu doreau să afle cu adevărat ce gândeşte Georgescu. Ca fapt divers, strategic, aici Georgescu nu a aplicat sfatul înţelept că nu se discută cu diavolul, în sensul că trebuia efectiv să ignore complet presa deoarece oricum l-au acuzat că nu vrea să dea răspunsuri poporului deşi nu l-au lăsat efectiv să vorbească.

Comportamentul presei este clar unul ofensiv şi Georgescu încă mai încearcă să se comporte civilizat cu duşmanii, deşi interesul acestora pentru adevăr este la fel ca atunci când l-au ignorat complet şi nu au dorit să îl cheme la emisiuni să vadă ce propuneri are, ce gândeşte, ce plan are. Realitatea este că televiziunile şi mai nou chiar influencerii de pe inter-reţele sunt plătiţi şi foarte puţini au interes real în adevăr şi în comunicare.

Este evident că rolul vulturilor cu microfon care îl vânează oriunde se mişcă este doar de a extrage anumite titluri bombastice cu care ulterior să îl atace şi să îl ostracizeze. Dacă Georgescu chiar gândea, nu răspundea nimic şi astfel măcar titlul care a dominat scurta sa declaraţie era adevărat, anume că nu răspunde. Nu înţeleg de ce mai participă la TV şi de ce încearcă să explice şi să se apere. Nu de la oamenii care trag de el a primit el voturile şi câştigul său dacă va fi real şi nu este doar un teatru pentru pomparea lui Lasconi, nu pe înţelegerea detaliilor şi explicaţiilor sale vine, ci pe ceea ce a spus după câştigarea alegerilor: românii vor pace. Georgescu Călinescu trebuia să rămână la acest răspuns şi să îl repete de fiecare dată când este întrebat orice. Nu mai are nevoie de interviuri, ci de rugăciune şi de urmărit evenimentele internaţionale care au loc, cum ar fi OREŞNIK care este un topic complet străin meltenilor din presa românească, la fel de străin cum a fost Georgescu înainte de vot.

Să vedem totuşi ce ar putea un preşedinte să negocieze cu NATO. Georgescu a menţionat că nu vrea să scoată România din NATO şi că vrea să negocieze cu NATO. Fără detali şi fără un răspuns pe larg, acest răspuns, condensat în două vorbe sună unul defetist jalnic, deoarece interlocutorii oricum nu sunt capabili să înţeleagă nici că NATO nu ne poate apăra şi nici că există posibilitatea negocierii cu NATO.

Pentru cei puţini care pot înţelege, trebuie însă detaliat şi explicat.

Un prim exemplu de negociere, la care probabil a dorit să facă referinţă Georgescu, a fost de exemplu momentul trimiterii gratuite a patrioatelor către ucrainieni. Cei care am urmărit evoluţia acestui subiect, ne reamintim că înainte să meargă la Washington, dulapul a zis că urmează să discutăm, că experţii analizează posibilitatea oferirii către Ucraina a patrioatelor. Ce să analizeze experţii? Foarte probabil, experţii au dat rapoarte negative şi dulapul i-a pus să refacă rapoartele deoarece acestea rămân scrise şi în istorie, peste 50 de ani, se va spune că trădătorul Klaus Ionahis a dat patrioatele la ucrainieni fără să ceară nimic, ca o slugă ce este şi ca un fricos care după ce l-au chemat la Washington nici măcar nu a mai avut curaj să ceară ceva.

Principala obiecţie a experţilor, deloc greu de dedus, a fost probabil ceva de genul: bă, eşti tâmpit să dai patrioatele! Am dat o grămadă de bani pe ele şi fără ele nu avem apărare antiaeriană nici pentru o salvă de rachete ruseşti peste Cotroceni! Măcar Bucureştiul să îl apărăm şi noi!

Foarte probabil, aşteptarea era după un prim răspuns dat americanilor la cererea iniţială, să ne dea ceva la schimb. Poate ca existau şi unele speranţe măcar, ca financiar să primi banii pe ele. Comunicatul ulterior al prim-ministrului nu spune nimic însă că pentru aceste patrioate am primit ceva de la americani sau nici măcar că le-am dat ucrainienilor pe credit. Efectiv toate informaţiile oficiale, deşi nu sunt explicite, induc spre varianta că acestea au fost donate şi că nu am primit nimic la schimb.

Dar ce putea oare să negocieze un preşedinte al unei ţări partenere SUA, pentru aceste patrioate donate Ucrainei? Putea să negocieze ce au negociat evreii, anume plasarea unui sistem Thaad în România care pe lângă acel număr de rachete, blegi cum sunt ele, puţine cum sunt ele, mai veneau cel puţin câteva sute de soldaţi, deci riscul de atac era oricum diminuat, cel puţin în aparenţă, prin prezenţa soldaţilor americani care ar fi descurajat eventuale atacuri ruseşti în cazul tensionării situaţiei. Dar pe atunci nu fusese încă folosită Oreşnik şi lumea nu ştia de ea. Acum, Oreşnik fiind o armă care nu poate fi dată jos, permite ruşilor să anunţe dinainte şi să evite victime în rândul soldaţilor şi al civililor, ceea ce este un exerciţiu de forţă extraordinar, neînţeles bineînţeles pe la noi.

Una peste alta, faptul că Georgescu deja vorbeşte de negocieri şi nici nu a ajuns preşedinte este un semn de slăbiciune şi de ezitare. Semn rău. Este Georgescu un Simion în devenire?