partea [1] aici
Întrebare: Dar de ce ne intereseaza simtomele unei inflatii? Nu o simtim pur si simplu in preturi? Ce alte simptome pot sa fie?
Pe scurt, intr-adevar simtim inflatia prin faptul ca vedem cum cresc preturile. Dar eu doresc sa discut despre o inflatie care nu e tranzitorie ci este mai mult decat tranzitorie. M-am tot ferit de cuvantul hiperinflatie deoarece nu e cazul la ce traim acum – nu din cauza ca inflatia pe care o avem este mai putin periculoasa decat una cu prefixul hiper inainte ci pentru ca ce traim noi este mai degraba o inflatie programata, dorita si produsa de anumite centre de putere care sunt in stare sa o produca si are rolul ca sa faca viata grea pentru oameni la un nivel cu totul spectacular, nemaintalnit in istorie.
Parerea mea este ca inflatia netranzitorie (si care nu e hiperinflatie) pe care o traim este mult mai nasoala decat plandemia deoarece prin preturi poti de departe ucide miliarde de oameni mult mai repede decat printr-un virus la care oamenii se adapteaza si dobandesc imunitate.
Intorcandu-ne la simptomele inflatiei … De ce este important sa incercam sa le indentificam? Pentru a putea sa vedem incotro o ia omenirea si daca cele mai sumbre predictii care plutesc in jurul nostru se confirma sau nu. Ce facem cu aceasta informatie este alta discutie. Asadar, sa zicem ca avem acum cresterea aceasta recenta (de cateva luni) a preturilor la energie si sa zicem ca e cauzata de certificatele verzi. Problema e ca acestea sunt doar inceputul, vor urma si alte cresteri in lant care vor pune gaz pe foc.
Ca sa nu o mai lungesc, iata un prim exemplu de gaz pe foc care va alimenta si va propaga inflatia, ajutand la perpetuarea acesteia chiar daca sa zicem ca economia prin resorturile ei, ar putea sa constranga cresterile si sa le mai tempereze – cum avem si de partea asta niste semnale. Marirea salariului minim este un prim astfel de exemplu. Asa cum cresterea pretului energiei electrice (sau al motorinei) se propaga in toate celelalte preturi deoarece orice este produs foloseste si electricitate (ca sa fie produs) si motorina (ca sa fie transportat), tot asa si salariul minim se regaseste in toate salariile si prin urmare in forta de munca care a produs ceva. Doar cand robotii vor ocupa 100% din munca la un produs, cresterea salarului minim nu va afecta pretul final al unui produs. De notat, cu privire la salariul minim ca desi salariul minim este de jure componenta in salariile a unui procent mic de oameni (sa zicem 30%?), de facto toate celelalte salarii sunt cumva raportate la salariul minim. Adica o afacere care doreste sa nu piarda oamenii, cand va mari statul salariul minim va fi nevoita sa mareasca si salariul celorlalti care nu au salariu minim, altfel ceilalti se vor simti defavorizati. Cresterile de preturi evident ca afecteaza si pe cei care nu au salariul minim si este imposibil sa cresti la unii si sa nu cresti la ceilalti.
Asadar cresterea salariului minim va produce o recuperare (mai mare sau mai mica) a puterii de cumparare pierdute in urma inflatiei recente care va produce un nou puseu de consum. Cresterea cererii de produse intr-o perioada de sincope ale lantului de distributie (sa le zicem asa, desi nici astea nu mai sunt tranzitorii se pare) nu va face decat sa consolideze preturile si sa puna bazele unor noi salturi de preturi. De data aceasta insa nu doar cresterea puterii de cumparare va impinge preturile (cum s-a intamplat acum, desi nu doar asta a fost cauza cresterilor) dar si cresterea salariului minim va pune presiune pe costul de productie si va determina companiile sa faca tot ce pot ca sa isi pastreze o margine oarecare de profit.
Ca fapt divers, desi in general inflatia este analizata si comentata din punctul de vedere al consumatorilor, companiile au de asemenea de suferit deoarece si ele au costuri. Dar ca sa nu o mai lungim, inflatia este un monstru si o data scos din cutie … nu il mai putem baga la loc.
Iata ca bancile centrale, desi mai toate au ca prim punct in responsabilitatea lor „stabilitatea preturilor” (haha) au reusit sa produca instabilitatea (in sus) mult dorita in speranta ca vor mai sterge din datorii. Dar cum se intampla asta? Simplu: dumneavoastra nu v-ar conveni sa aveti credite cu dobanda de 1% si intre timp, din cauza inflatiei, salariul sa creasca in fiecare an cu 10%? Evident. Dar asemenea vremuri nu se vor mai intoarce curand in Romania deoarece doar statul si bancile private la care putem adauga smecherii din camarila de partid care stiu si pot sa acceseze fonduri europene, granturi si alte de-astea au parte de dobanzi mici. In perioada post-comunista, cum multi aveau de platit rate pentru apartamentele (cutiile de chibrite) cumparate de la stat si cum contractele erau vechi si dobanda fixa, dupa ce a venit inflatia, multi au reusit sa plateasca in 2-3 ani apartamentele din cauza inflatiei. Totul s-a putut deoarece dobanzile la apartamente erau fixe (1-5%) si inflatia era galopanta (100-500% pe an sau chiar mai mult). Astfel, inflatia a sters datoriile. De data asta, doar statele si marii milardari vor beneficia de aceasta „curatire” a creditelor. Cei de jos, vor continua sa traiasca doar pe credit si vor fi expusi la cresterea dobanzilor la care se va apela inevitabil cand hiperinflatia va fi prea mare pentru a mai mentine o economie functionala si asa cum s-a intamplat in Rusia si in Turcia, bancile centrale vor fi obligate sa mareasca peste noapte dobanzile cu valori formate din 2 cifre …
PS: nu am zis dar subliniez ca comentariile nu sunt specifice Romanicii, ci dupa cum deja ne-am obisnuit tot globul joaca aceeasi hora – problemele care se pun la noi, se pun peste tot si reactiile. De fapt problema-rectie este aceeasi peste tot, ce difera sunt micile „customizari” la plan local, care tin de specificul locului si rezilienta locala.
