Auzim aproape saptamanal: „BNR a pus la dispozitia bancilor suma de x mililarde de lei prin operatiuni repo cu scadenta la y zile”. Sa vedem asadar pe scurt ce inseamna repo, mai ales ca saptamana aceasta tocmai s-a atins un nou record:

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a imprumutat luni un numar de 17 banci cu suma de 6 miliarde lei (1,3 miliarde de euro) pusa la dispozitie pentru operatiunile repo, iar cererea institutiilor a atins un nou nivel record pentru acest tip de operatiuni, de 30,19 miliarde lei. (cf. Wall Street)

Sa fie oare de bine sau de rau acest record? Daca citim articolul cap coada, nu vom intelege mai nimic – doar daca nu cumva am terminat din intamplare vreo facultate de finante. Iata concluzie de ziar economic care se adreseaza unor oameni teoretic din business, interesati de finante, afaceri etc, dar care bineinteles nu toti au terminat finantele:

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat in luna octombrie ca limitarea licitatiilor repo derulate de banca centrala este o metoda mai rapida si mai eficace de actiune decat modificarea dobanzii de politica monetara, cu un impact mai important asupra cursului de schimb. (Wall-Street.ro)

Ati inteles? Pun pariu ca nu, dar sa o lasam balta si sa cautam sa intelegem maruntaiele repo-urilor. Nu ii acuz pe cei de la Wall-Street pentru ca oricum in toate ziarele apare acelasi articol, probabil ziaristii au dat copy/paste din mailul primit de la BNR.

Voi incepe cu o intrebare: stiati care este legatura intre repo, Lehman Brothers si MF Global? Daca nu, voi incerca sa explic la final.

Asadar, operatiunile repo sunt tranzactii financiare intre doi brokeri (sa zicem A si B) care vizeaza un imprumut pe termen scurt caracterizat de o garantie, si de obligatia de rascumparare. Mai precis, traderul A (de ex: BNR) se ofera sa imprumute traderul B (de ex. BCR) cu suma X cu conditia ca B sa ofere ca garantie anumite bunuri (de exemplu, obligatiuni de stat). Totodata, B se angajeaza ca peste perioada Y sa plateasca inapoi lui A suma X plus o dobanda Z.

Deci sa recapitulam factorii implicati intr-o operatiune repo:

– doi traderi (A si B); la noi A este BNR, B sunt bancile;
– X – suma pe care A o ofera lui B
– Y – numarul de zile dupa care B va plati inapoi A suma X plus dobanda Z

Prima problema care se pune in cazul acestui tip de tranzactii este de ce au loc? Raspunsul oficial (oferi de Isarescu) este ca „prin licitatiile repo BNR ofera lichiditate bancilor comerciale”. Bunaoara, asa cum atunci cand ne doar capul luam un panadol, cand e criza de lichiditate pe piata, BNR sare in ajutorul bancilor pentru a nu le lasa sa sa imprumute intre ele pentru ca oricum toate sunt falite si daca nu ar interveni BNR, bancile ar avea o mica problema mare.

Imi aduc aminte cu amuzament cum acum cativa ani de zile in urma cand aveau loc acest tip de operatii, pentru a calma spiritele, cand avea loc o operatiune repo, auzeam tot felul de argumente amuzante cum ar fi de exemplu ca firmele au de plata contributiile la stat si prin urmare nu e lichiditate. Logic nu? Dar oare banii pentru platile alea unde se duc, nu tot in banci? Statul nu tot in sistemul bancar pastreaza banii si face platile? Atunci cum este lipsa de lichiditate in sistem, daca fluxul datorat puseului de plati oricum are loc in interiorul sistemului. Food for thought!

Deci am raspuns la intrebarea de ce au loc: nu e lichiditate in piata iar raspunsul la asta este o alta mancare de peste de care nu avem timp acum. Mentionam doar pe scurt ca sunt doua motive principale pentru lipsa de lichiditate din sistemul bancar: cresterea creditelor neperformante si fugitul banilor in afara si in aur. Nu bag mana in foc, dar cred totusi ca aurul fizic nu este contabilizat de banci ca depozitele si prin urmare raportul dintre creante si capital este afectat, bancile fiind nevoite sa limiteze expunerea si prin urmare cauzand necesar de lichiditate.

O alta intrebare care ar fi fireasca intr-un sistem bancar normal si corect este cat de sigure sunt garantiile puse de banci. Nu de alta, dar daca ar fi bune de ceva, bancile nu ar veni cu ele la BNR ci le-ar pune garantie pe termen mai mare, la dobanzi mai mici decat cele cerute de BNR, caci intr-o lume in care riscul creste de pe o zi pe alta, garantiile bune sunt aur. Ca nu de prosti cumpara oamenii aur si nu obligatiuni, ci pentru ca au valoare. Insa tocmai pentru ca aceste garantii nu sunt deloc garantii, BNR se face ca nu vede si le accepta mult supraevaluate de dragul bancilor dar si pentru ca nu poate sa ia tzeapa tocmai de la bancile „zombi” pe care le mentine pe linia de plutire tocmai prin darnicia cu care se ofera sa le dea repo-uri cat mai multe si cat mai grase.

Ca o mica paranteza, in caz ca vreun cititor stie, as vrea sa ma lamureasca si pe mine: ce se intampla daca bancile nu mai vor sa rascumpere garantiile, cum sunt penalizate sau ce li se intampla efectiv? Garantiile sunt garantie, asta e clar, proprietatea lor este cedata temporar in termenii stabiliti pana la scadenta stabilita, dar daca o banca pune garantie niscavai putregai si apoi nu il mai rascumpara, ce consecinte are asta? Este evident ca daca o banca nu va mai rascumpara garantiile unei operatiuni repo, nu va mai avea acces prea curand la ele si prin urmare, va fi condamnata la faliment. Dar ar fi interesant de aflat ce s-ar intampla in situatii limita in care sa zicem ca o banca chiar nu mai are cu ce sa rascumpere garantiile, caci in conditii limita cu siguranta se va ajunge la asta: o banca sa puna niste garantii (care oricum sunt junk si doar BNR le accepta, caci altfel le-ar accepta si alte banci), sa incaseze banii de la BNR in urma unui repo si apoi sa nu mai aiba cu ce sa plateasca la scadenta.

Si acum daca tot veni vorba de garantii, trebuie si sa mentionam ca de regula, prin repo-urile de la noi, BNR accepta ca garantii titluri de stat. Altfel spus, statul ofera bancilor titluri de stat la doi ani cu dobanda, de exemplu, de 6,42%  si apoi bancile le pun garantie la BNR pentru a se imprumuta de lei, platind doar 5,25%. Se subintelege, dobanzile sunt anuale. Este adevarat ca repo-ul are scadenta de doar 7 zile dar dupa astea 7 zile urmeaza alte si alte repouri si tot asa. Sumele variaza intre 4,5,6 miliarde, iar de vreme ce tocmai am atins un record, se intelege ca sunt pe crestere. Daca cu vreo 2 ani in urma, suma de 1 miliard era record, azi am ajuns la 6 miliarde, ceea ce inseamna ca setea e din ce in ce mai mare.

In concluzie, prin repo-uri bancile au acces la creditare ieftina, folosind ca garantii obligatiuni de stat cu dobanzi mai mari si castiga din diferenta fara sa isi asume nici un risc si fara sa le doara in cot. Toata treaba consta in administrarea cat mai profitabila a licitatiilor atat la cumpararea de titluri cat si la acordarea repo-urilor. Bineinteles chiar si cea mai nepriceputa banca tot castiga, ca doar este imposibil sa pierzi cand de la stat primesti peste 6,4% (in cel mai rau caz) si la BNR platesti dobanda de referinta (5,25%). In cele mai proaste conditii este o diferenta de 1%.

Nu este greu sa observam ca prin acest mecanism, indirect, BNR mareste masa monetara – altfel spus tipareste lei, si totodata finanteaza bancile prin suportarea diferentei de dobanda. Nu stiu exact cat se imprumuta statul dar evident indatorarea este in crestere asa cum si repo-urile sunt in crestere. Prin urmare si suma castigata de banci din spread-ul de minim 1% este in crestere. Daca este sa luam numai vanzarea de titluri de ieri, de 406 mil lei, 1% inseamna 4 milioane de lei castigate de banci dintr-un foc fara sa miste un deget, decat poate sa apese cateva taste si cateva clickuri de mouse.

De ce nu cumpara BNR titluri de stat direct sa imprumute statul cu 5,75%? Pai altfel bancile de unde ar castiga bani, din amaratele de comisioane si credite neperformante? In schimb, unele banci au renuntat chiar la incasarea facturilor la utilitati pentru ca nu mai au nevoie de mizilic (vezi BCR care a impus comisioane atat de mari incat te goneste in alta parte daca vrei sa platesti gazele la ei).

Putreziciunea asta nu se intampla doar la noi ci este chiar explicatia pentru care sistemul financiar nu a picat inca. Treaba asta se intampla de exemplu si in Grecia (ca si in alti porcusori) unde smecheria trece de Banca Nationala pana la BCE. Adica, obligatiunile depuse de banci la banca nationala pentru a primi lichiditate sunt mai apoi pasate de banca nationala catre BCE in acelasi tip de operatiuni, fiind preluate deci de BCE. Mecanismul acesta pe cat de simplu, este exlicatia procedurii prin care pierderile bancherilor prin acordarea de credite paguboase este transferata bancilor nationale si mai apoi BCE-ului (tot popoarelor, de fapt). In mod firesc, daca garantiile ar fi luate la bani marunti, valorile ar fi mult mai mici si piata ar duce lipsa de lichiditate ducand astfel la prabusirea in lant a tuturor bancilor. Motivul pentru care am ajuns aici este speranta ca preturile vor creste din nou pana acolo incat garantiile alea chiar vor atinge sumele care au fost oferite in schimbul lor si primii „ofertanti” (adica bancile private) vor face profit, vor reusi sa revina pe propriile picioare prin reluarea creditarii si realizarea de profit din aceste operatiuni, urmand mai apoi sa „stinga” datoriile si lucrurile sa revina la normal.

Pana insa preturile revin la nivelurile astronomice, este insa vital ca nimeni sa nu se uite sub pres, sa nu zgarme in gunoi si de asemenea sa nu pice nici o banca. Pentru ca daca in exemplul dat de noi, am mentionat ca la repo-uri se folosesc ca garantii obligatiuni de stat, la nivel european si mondial bancile folosesc tot felul de garantii, de la garantii imobiliare, la credite acordate unor firme falimentare (de ex Oltchim) sau credite acordate altor banci, la fel de „solide” ca si ele.

Ca am ajuns la final sa raspund si la intrebarea care e legatura intre repo si Lehman Brothers, respectiv MF Global. Ei bine, Lehman Brothers folosea o particularitate a „sistemului liberal” ce caracterizeaza Wall-Street-ul pentru a mentine o balanta contabila falsa. Astfel, daca de exemplu, punea o garantie de 105$ pentru un repo de 100$, putea sa treaca in contabilitate aceasta operatiune ca vanzare a obligatiunilor, nu ca un imprumut. Asta presupunea ca banii primiti pe garantii ii putea folosi la plata datoriilor deoarece tranzactia nefiind inregistrata ca imprumut, viitoarea plata nu era clasata ca datorie. Asadar, desi in realitate pe viitor avea o datorie la scadenta, in contabilitate, cu banii primiti putea sa achite anumite datorii si prin urmare in balanta apareau mai putine datorii decat ar fi normal. La ce bun asta? Pai prin cosmetizarea balantei si prin propagarea acestui mecanism, din saptamana in saptamana (caci si la ei repourile se practica), banca putea sa ascunda sub pres murdaria (datoria imensa) pana in punctul in care alte banci nu au mai acceptat obligatiunile oferite de Lehman tocmai pentru ca incepusera sa miroase ca se impute treaba.

Dar la noi nu e cazul, nu-i asa? Si-asa avem o rata inca mica de imprumut raportat la PIB, sub media europeana, deci statul poate sa emita obligatiuni, bancile sa le cumpere ca sa le puna garantie la BNR si BNR sa tipareasca lei si sa le ofere bancilor. Din ce in ce mai multi. Si asa trecem prin criza, pana la criza urmatoare …